Oficialul a declarat vineri, la o întâlnire cu mai mulţi oameni de afaceri din judeţul Hunedoara, cu autorităţile judeţene şi locale, că la sfârşitul lunii iunie se va înregistra o premieră în mediul de afaceri, femeile cu iniţiativă putându-se adresa pentru a obţine finanţare de 10.000 de euro din partea statului, pentru a începe o afacere.
Pentru a beneficia de suma de 10.000 de euro, persoanele interesate trebuie să depună un plan de afaceri, care va fi evaluat electronic, pentru a elimina subiectivismul.
"Femeile pot porni o afacere şi mai târziu. Sunt multe femei de 45 de ani, care nu găsesc de lucru şi sunt gata să pornescă propria afacere. Pentru că antreprenoriatul feminin este într-o rămânere în urmă, aş putea spune, faţă de potenţialul pe care-l avem, n-am mai pus limită de vârstă. Poate să-şi înceapă afacerea când doreşte. Important este să-şi facă un plan de afaceri şi va primi acei 10.000 de euro, exact ca tinerii debutanţi", a declarat ministrul Maria Grapini, citată de Agenţia Mediafax.
Sursa: Mediafax