Procedura judiciară a exproprierii
Legea nr. 33/1994, care reprezintă cadrul normativ general în materie de expropriere prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
 
Exproprierea pentru cauză de utilitate publică
Legea nr. 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, constituie reglementarea specială în materie de expropriere atunci când această măsură este dispusă în vederea realizării unor obiective specifice de interes naţional, judeţean şi local, astfel cum acestea sunt stabilite în art. 1 din lege.
 
Ce constată CCR
În privinţa stabilirii cuantumului despăgubirii, reglementarea specială face trimitere la cea generală, anume la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, fiind, astfel, completată în mod corespunzător. În schimb, atunci când reglementează stabilirea cuantumului despăgubirii în privinţa terenurilor din fondul forestier naţional, norma specială nu mai trimite la norma generală în materia exproprierii. Astfel, art. 14 din Legea nr. 255/2010 cuprinde, de asemenea, o normă de trimitere, însă, ţinând cont de categoria de teren vizată, trimiterea este realizată la Legea nr. 46/2008 – Codul silvic în sensul că scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor din fondul forestier naţional se realizează cu exceptarea de la plata taxelor şi a celorlalte sume datorate potrivit art. 33 alin. (2) lit. h), art. 36 alin. (2), art. 41 şi 42 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic şi art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004.

Prin efectul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 255/2010, persoana supusă unei măsuri de expropriere ce priveşte un teren din fondul forestier naţional nu mai este despăgubită, prevederile legale criticate excluzând-o de la acest beneficiu. Prin urmare, proprietarul unui astfel de teren nu numai că este lipsit de dreptul său de proprietate, dar se vede exclus şi de la beneficiul unor despăgubiri ce trebuie să însoţească în mod firesc măsura exproprierii. În aceste condiţii, Curtea constată că textul legal criticat pune în discuţie o diferenţă de tratament juridic care nu este justificată în mod obiectiv şi raţional, creând o discriminare evidentă, pe de o parte, în interiorul sferei normative a reglementării criticate, şi anume între persoanele proprietare ale unui teren din fondul forestier naţional şi celelalte persoane titulare ale unui drept de proprietate asupra altor categorii de terenuri, iar, pe de altă parte, între persoanele proprietare ale unui teren din fondul forestier naţional care sunt expropriate pentru realizarea obiectivelor prevăzute de Legea nr. 255/2010 şi cele proprietare ale unui teren din fondul forestier naţional sau din alte categorii de folosinţă, care sunt expropriate pentru realizarea altor obiective, ce excedează legii menţionate.

Curtea constată că legiuitorul, în mod nejustificat, tratează, diferenţiat persoanele proprietare ale terenurilor expropriate din fondul forestier naţional în baza Legii nr. 255/2010, atât faţă de cele vizate de Legea nr. 33/1994, cadrul general în materie de expropriere, sau Legea nr. 46/2008, cadrul general în materia stabilirii obligaţiilor băneşti în privinţa scoaterii terenurilor din fondul forestier naţional, cât şi faţă de cele vizate de Legea nr. 255/2010 dacă dreptul acestora de proprietate poartă asupra altor categorii de terenuri.

Opţiunea legiuitorului de a excepta statul (prin reprezentanţii săi, în calitate de expropriator) de la plata despăgubirii care în mod firesc însoţeşte orice măsură de expropriere apare ca fiind neconstituţională.

Curtea nu contestă că, în fapt, se acordau anumite despăgubiri aferente exproprierii dispuse, precum în dosarul de faţă, însă, temeiul juridic, precum şi criteriile de determinare a acestora nu sunt clar reglementate, din moment ce conţinutul normativ al legii speciale prevede în mod expres exceptarea din cuantumul despăgubirii a unor elemente esenţiale, precum contravaloarea terenului expropriat sau contravaloarea pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice.

Pentru motivele prezentate în analiza efectuată –şi din care am preluat, din motive de spaţiu, doar câteva – Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 14 din Legea nr. 255/2010, potrivit căreia scoaterea, definitivă ori temporară, din fondul forestier naţional a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes naţional, judeţean şi local se exceptează de la plata despăgubirilor prevăzute de art. 41 alin. (1) lit. b)d) şi art. 42 alin. (1) lit. b)d) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cuvenite persoanelor fizice şi persoanelor juridice private, este neconstituţională.

Ai nevoie de Decizia nr. 67/2017 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local? O poți obține în varianta actualizată, în format .PDF sau MOBI apăsând AICI!
comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here