Începând din 22 iulie 2014, cei care vor să susţină examenul pentru obţinerea permisului de conducere trebuie să includă un nou document în dosar, conform modificărilor aduse de Ordinul MAI nr. 110/2014 publicat ieri în Monitorul Oficial nr. 543/2014.
Astfel, la dosarul de examinare se va adăuga o declaraţie pe proprie răspundere, integrată în cererea-tip, prin care candidatul susţine că:
- locuieşte în mod obişnuit cel puţin 185 de zile din fiecare an calendaristic la o adresă de pe raza de competenţă a serviciului public comunitar datorită unor legături personale sau profesionale ori altor legături strânse cu adresa respectivă; sau
- revine periodic la o adresă de pe raza de competenţă a serviciului public comunitar datorită unor legături personale cu adresa respectivă, deşi locuieşte alternativ în locuri diferite, situate în două sau mai multe state membre, întrucât legăturile sale profesionale sunt într-un loc diferit de cel al legăturilor personale; sau
- locuieşte la o adresă de pe raza de competenţă a serviciului public comunitar pentru îndeplinirea unei activităţi sau misiuni pe o durată determinată în România, deşi locuieşte alternativ şi în alte locuri diferite, situate în două sau mai multe state membre; sau
- se află la studii în România de cel puţin 6 luni, precizând instituţia de învăţământ care se află pe raza de competenţă teritorială a serviciului public comunitar şi adresa unde locuieşte, în cazul candidaţilor aflaţi la studii în România.
Notă: În caseta foto puteţi vedea o parte dintre modificările aduse de Ordinul nr. 110/2014 la Ordinul 268/2010 (stânga – forma veche, dreapta – forma nouă). Atenţie: Urmărirea modificărilor la nivel de paragraf este disponibilă doar abonaţilor Lege5. Sursa foto: Lege5.ro
Această declaraţie este necesară pentru stabilirea serviciului public comunitar pe a cărui rază de competenţă teritorială candidatul îşi are domiciliul/rezidenţa sau se află instituţia de învăţământ (în cazul persoanelor aflate la studii în România).
Vă reamintim că, potrivit Ordinului MAI nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, dosarul de examinare trebuie să conţină:
- cererea-tip, semnată de candidat (la care se adaugă de acum şi declaraţia pe propria răspundere);
- fişa de şcolarizare emisă de şcoala de conducători auto, în care se consemnează şi avizul medical;
- certificatul de cazier judiciar;
- copia actului de identitate;
- dovada de plată a taxelor şi tarifelor;
- declaraţie autentificată de notarul public, prin care este exprimat acordul părinţilor/ tutorelui pentru participarea la examen, în cazul candidaţilor cu vârste între 16 ş 18 ani (categoriile de vehicule AM, A1 şi B1).
––––––––––––(P)––––––––––––
Lege5 a creat instrumentul ideal pentru a vă ajuta să vizualizaţi prin comparare textul unui act normativ aşa cum era el înainte de modificare şi textul modificat, cu evidenţierea modificărilor.