16 Decembrie, 2017

Discriminare prin tratament diferit aplicat angajaţilor

Discutăm, aici, despre repararea prejudiciului cauzat prin discriminare, premisa acțiunii fiind aceea că angajatorul a aplicat un tratament diferit angajaților săi care beneficiază de hotărâri judecătorești identice, executând aceste sentințe pentru o parte dintre angajații săi, în vreme ce pentru reclamanți a refuzat să le execute. 

Problema asupra căreia s-a oprit Completul ÎCCJ, la sesizările primite de la instanţe, a fost legat de discriminare, mai exact de modul în care instanţele au venit cu precizări raportate la reglementările legale. 

În cazul unei  sesizări recente a ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se indică, în principal, faptul că de modul de interpretare și aplicare al dispozițiilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare depinde soluționarea pe fond a pricinii – întrucât obiectul cererii de chemare în judecată vizează repararea prejudiciului cauzat prin discriminare, premisa acțiunii fiind aceea că angajatorul a aplicat un tratament diferit angajaților săi care beneficiază de hotărâri judecătorești identice, executând aceste sentințe pentru o parte dintre angajații săi, în vreme ce pentru reclamanți a refuzat să le execute.

În motivare s-a arătat, în esență, că reclamanții, funcționari publici în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Covasna, au fost tratați în mod discriminatoriu de către angajator prin raportare la alți funcționari publici, colegi ai acestora aflați în situații identice sau comparabile, pe considerentul că celor din urmă le-au fost achitate anumite drepturi salariale, iar reclamanților nu le-au fost acordate aceste drepturi, deși prestează aceeași muncă și cu toate că atât reclamanții, cât și cei din urmă beneficiază de hotărâri judecătorești identice prin care le-au fost acordate aceste drepturi.

Prin Decizia nr. 67/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 939/2017, ÎCCJ a respins cererea Tribunalului Covasna, ca fiind inadmisibilă, întrucât nu a fost indicat un anume text de lege lacunar sau controversat şi care ar necesita preventiv o rezolvare de principiu.

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a mai pronunțat, în chiar contextul unor sesizări ce puneau în discuție diferența de tratament la care recurgea un angajator cu ocazia punerii în executare a unor hotărâri judecătorești reprezentând titluri executorii pentru angajații săi, hotărâri vizând aceleași drepturi salariale, respectiv, în contextul unor sesizări privind tratamentul discriminatoriu.

Astfel, prin Decizia nr. 2/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 201/2015, s-a stabilit că, în aplicarea art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, republicată, punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați.

Curtea de Apel Constanța a dispus, sesizarea din oficiu a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la următoarele chestiuni de drept: dacă art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, republicată, poate și trebuie interpretat în sensul că discriminarea prin stabilirea unui salariu diferit pentru muncă egală se poate analiza și, dacă este cazul, constata și atunci când angajații aflați în situații identice sau comparabile, din punctul de vedere al funcției ocupate, au stabilit raporturi de muncă cu angajatori diferiți, instituții publice, dar care au calitatea de ordonator secundar/terțiar de credite față de același ordonator principal de credite; dacă, în situația expusă, discriminarea poate rezulta din măsuri privind salarizarea dispuse de angajatori diferiți și care constituie o practică administrativă neunitară în aplicarea unui act normativ; dacă în acest caz este relevantă legalitatea acordării unor drepturi salariale altor angajați aflați în situații similare sau identice; dacă se poate reține existența unui tratament discriminatoriu în cazul în care tratamentul mai favorabil al unor angajați este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale; dacă art. 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, poate și trebuie interpretat în sensul că persoana care se consideră discriminată poate solicita acordarea de despăgubiri egale cu drepturile salariale de care a fost lipsită în termenul legal de prescripție extinctivă, drepturi constând, în speţă, în neacordarea unui salariu egal pentru muncă egală, ca urmare a neincluderii în salariul de încadrare a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, precum și a sporului de confidențialitate în procent de 15%.

Înalta Curte a constatat că atât timp cât tratamentul mai favorabil al unor angajați este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale, în raport cu alți salariați cărora nu li s-au acordat aceste drepturi ori cărora le-au fost respinse astfel de cereri prin hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe diferite, nu există discriminare în sensul art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, republicată. 

Prin Decizia nr. 1/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 223/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a subliniat importanța și necesitatea identificării de către instanța de trimitere a acelor norme legale neclare sau primitoare de mai multe înțelesuri (cu referire la cuprinsul O.G. nr. 137/2000, republicată), care s-ar aplica în cauză, și a acelui criteriu protejat, presupus a fi fost încălcat prin fapta angajatorului, arătând că numai prin indicarea lor se poate justifica demersul procesual în vederea interpretării adecvate a textului de lege și se poate verifica legătura sesizării formulate cu soluționarea pe fond a cauzei.

Sesizarea formulată de Tribunalul Brașov privind pronunțarea unei hotărâri prealabile se referea la următoarea chestiune de drept:

“Dacă diferența de tratament din partea unui angajator, manifestată cu ocazia punerii în executare a unor hotărâri judecătorești, ce constituie titluri executorii de care beneficiază mai mulți angajați, în sensul că pentru unii angajați, beneficiari ai titlurilor executorii menționate, acestea au fost puse în executare voluntar, iar pentru alții, aflați în aceeași situație, s-a refuzat executarea, deși toate hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii vizează aceleași drepturi salariale, respectiv sporuri acordate pe baza acelorași temeiuri de drept, în toate cazurile necuantificate, această diferență de tratament poate fi interpretată ca fiind o discriminare în sensul art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată”.

Reclamanţii au solicitat să se constate, că reclamanții sunt supuși unui tratament discriminatoriu determinat de refuzul pârâtului de a le achita sumele aferente suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 1 ianuarie 2005 și până la apariția Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

Înalta Curte a constatat că, în cazul acestei sesizări, întrebarea adresată nu viza o chestiune de drept punctuală, concretă, ci pretindea o interpretare abstractă, cu un ridicat grad de generalitate a dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000. 

Ce presupune discriminarea?

Prin decizia ÎCCJ anterior menţionată s-a făcut trimitere la prevederile art. 2 alin. (1) din O.G.nr. 137/2000, potrivit cărora prin discriminare “se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice”.

Există o faptă de discriminare atunci când: o persoană este tratată în mod nefavorabil, prin comparație cu modul în care au fost sau ar fi tratate alte persoane, aflate într-o situație similară, motivul acestui tratament constituindu-l o caracteristică concretă a persoanelor, caracteristică ce se încadrează în categoria “criteriului protejat”.

Pentru existența discriminării trebuie, așadar, îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

  • existența unui tratament diferențiat manifestat prin: orice deosebire, excludere, restricție sau preferință; 
  • existența unui criteriu de discriminare, de felul celor enumerate exemplificativ în definiția legală a discriminării; 
  • existența unui raport de cauzalitate între criteriul de discriminare și tratamentul diferențiat; 
  • scopul sau efectul tratamentului diferențiat să fie restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a unui drept recunoscut de lege; 
  • persoanele sau situațiile în care acestea se găsesc să se afle în poziții comparabile; 
  • tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, a cărui atingere se face prin metode adecvate și necesare.

Raportul de cauzalitate între tratamentul diferențiat și criteriul de discriminare presupune să se demonstreze că pretinsa victimă a fost tratată mai puțin favorabil decât alte persoane, aflate într-o situație similară, din cauză că deține o caracteristică ce se încadrează în noțiunea de “criteriu protejat”: rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex ș.a.m.d., sau orice alt criteriu al cărui scop sau efect este cel prevăzut de dispozițiile legale (restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice).

Pentru a se putea analiza dacă diferența de tratament invocată de autorul sesizării poate fi interpretată ca fiind o discriminare în sensul dispozițiilor art. 2 din O.G.nr. 137/2000, era necesară identificarea și prezentarea unuia din criteriile prevăzute de alin. (1) al acestui articol sau a oricărui alt criteriu a cărui finalitate este cea prevăzută de aceleași dispoziții legale, citate mai sus, criteriu ce reprezintă temeiul aplicării de către angajator a tratamentului diferențiat.

Ai nevoie de OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu