Legislaţia curentă tratează această materie cu diferenţierile necesare, după cum este vorba despre raporturile contractuale dintre profesionişti – prin Legea nr. 72/2013, publicată în Monitorul oficial nr. 182/02.04.2013, şi raporturile contractuale dintre profesionişti şi consumatori – prin Legea nr. 193/2000, republicată (r3) în Monitorul Oficial nr. 543/2012, cu modificările şi completările ulterioare.
În ce priveşte prima categorie, în raporturile dintre profesionişti, este considerată abuzivă practica sau clauza contractuală prin care se stabileşte în mod vădit inechitabil, în raport cu creditorul, termenul de plată, nivelul dobânzii pentru plata întârziată sau al daunelor-interese suplimentare.
În cazul în care se ajunge la litigii ce urmează a fi soluţionate pe cale judecătorească, în determinarea caracterului abuziv al unei clauze sau practici, instanţa ţine cont de toate circumstanţele cauzei, şi în special de:
• abaterile grave de la practicile statornicite între părţi sau de la uzanţele conforme ordinii publice sau bunelor moravuri;
• nerespectarea principiului bunei-credinţe şi a principiilor de diligenţă în executarea obligaţiilor;
• natura bunurilor sau serviciilor;
• neprevederea motivelor obiective de derogare de la termenele de plată sau de la rata dobânzii, potrivit prezentei legi;
• poziţia dominantă a cocontractantului în raport cu o întreprindere mică sau mijlocie.
Există, însă criterii prin care unele clauze contractuale sunt calificate ca fiind abuzive, fără a mai fi necesară verificarea existenţei circumstanţelor de mai sus sau a altor circumstanţe specifice cauzei.
Situaţiile în care se consideră, prin lege, că se poate vorbi despre clauze abuzive se referă la clauzele contractuale care:
• exclud posibilitatea aplicării de dobânzi penalizatoare sau stabilesc dobânzi penalizatoare inferioare dobânzii legale penalizatoare.
• fixează o obligaţie de punere în întârziere pentru a opera curgerea dobânzilor;
• prevăd un termen mai mare de la care creanţa produce dobânzi decât cel prevăzut la art. 3 alin. (3) sau, după caz, la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 72/2013;
• fixează, în contractele dintre profesionişti şi autorităţi contractante, un termen de plată mai mare decât cel prevăzut la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 72/2013;
• elimină posibilitatea plăţii de daune-interese suplimentare;
• stabilesc un termen pentru emiterea/primirea facturii.
CÂTEVA PRECIZĂRI
Dobânda legală penalizatoare: potrivit art. 14 din Legea nr. 72/2013, dacă părţile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012. Rata de referinţă a dobânzii legale în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică pe întregul semestru.
Articolul 3 din O.G. nr. 13/2011 spune că:
• rata dobânzii legale remuneratorii se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă a BNR;
• rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale;
• în raporturile dintre profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante, dobânda legală penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 8 puncte procentuale;
• în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor antrioare, diminuat cu 20%.
Dacă termenul de plată nu a fost prevăzut în contract, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 72/2013, dobânda penalizatoare curge de la următoarele termene:
• după 30 de zile calendaristice de la data primirii de către debitor a facturii sau a oricărei altei asemenea cereri echivalente de plată;
• dacă data primirii facturii ori a unei cereri echivalente de plată este incertă sau anterioară primirii bunurilor sau prestării serviciilor, după 30 de zile calendaristice de la recepţia mărfurilor sau prestarea serviciilor;
• dacă legea sau contractul stabileşte o procedură de recepţie ori de verificare, permiţând certificarea conformităţii mărfurilor sau serviciilor, iar debitorul a primit factura ori cererea echivalentă de plată la data recepţiei sau verificării ori anterior acestei date, după 30 de zile calendaristice de la această dată.
Termenul legal de plată. Prevederile din articolul 6, la care am făcut referire mai sus, tratează despre contractele încheiate între autorităţi contractante şi profesionişti. Astfel, autorităţile contractante execută obligaţia de plată a sumelor de bani rezultând din contractele încheiate cu profesionişti cel târziu la:
a) 30 de zile calendaristice de la data primirii facturii sau a oricărei altei cereri echivalente de plată;
b) 30 de zile calendaristice de la data recepţiei bunurilor sau prestării serviciilor, dacă data primirii facturii ori a unei cereri echivalente de plată este incertă sau anterioară recepţiei bunurilor sau prestării serviciilor;
c) 30 de zile calendaristice de la recepţie sau verificare, dacă prin lege sau prin contract se stabileşte o procedură de recepţie ori de verificare pentru certificarea conformităţii mărfurilor sau serviciilor, iar autoritatea contractantă a primit factura ori cererea echivalentă de plată la data recepţiei sau verificării ori anterior acestei date.
Sursa foto: Lege5 Online Procedura de recepţie sau verificare nu poate depăşi 30 de zile calendaristice de la data primirii bunurilor sau prestării serviciilor. Prin excepţie, în cazuri justificate în mod obiectiv de natura sau caracteristicile contractului, procedura de recepţie sau verificare poate avea o durată mai mare de 30 de zile calendaristice, dacă sunt stabilite expres în contract şi în documentaţia achiziţiei atât termenul de recepţie, cât şi motivele obiective, sub rezerva ca această clauză să nu fie abuzivă.
ATENŢIE: Tot în ce priveşte raporturile contractuale dintre autorităţi contractante şi profesionişti, acelaşi articol 6 din Legea nr. 72/2013 mai prevede că părţile nu pot conveni cu privire la data emiterii/primirii facturii. Orice clauză prin care se stipulează un termen de emitere/primire a facturii este lovită de nulitate absolută.
Termenul contractual de plată. Articolul 7 din lege, de asemenea menţionat în distincţiile privind clauzele abuzive, prevede că termenele de plată stabilite în contract pentru executarea obligaţiilor autorităţilor contractante nu pot fi mai mari decât termenele legale de plată, pe care le-am prezentat aşa cum sunt prevăzute de art. 6 din lege.
ATENŢIE: În mod excepţional, părţile pot stipula un termen de plată de maximum 60 de zile calendaristice, dacă acesta este stabilit expres în contract şi în documentaţia achiziţiei şi este obiectiv justificat, ţinând cont de natura sau caracteristicile specifice ale contractului, sub rezerva ca această clauză să nu fie abuzivă.
Dispoziţiile din lege privitoare la plăţile eşalonate, se aplică în mod corespunzător, respectiv părţile pot conveni efectuarea plăţii în mod eşalonat, în acest caz, dobânzile penalizatoare şi celelalte despăgubiri prevăzute de prezenta lege se calculează prin raportare la suma scadentă.
Actele normative menţionate în acest articol pot fi consultate pe Lege5.ro – noul serviciu online de documentare legislativă realizat de Indaco Systems. Află totul despre Lege5 Online de AICI!
Am fost chemat de un director al SC.POLARIS HOLDING SRL,din Constanta,pentru a reinoi contractual privind colectarea gunoiului menajer.
Am fost pus in fata faptului inplinit,deoarece contractual completat prevedea ca si in cazul ca nu am gunoi,va trebui sa platesc 1 mc,in lunile de extrasezon,mai -iunie 2 mc,iulie-septembrie 3 mc.
Le-am spus ca nu doresc servicii fara plata,nici plata fara servicii,si ca doresc sa platesc atit cit gunoi mi se ridica ,insa au refuzat sa incheiem contractual,amenintindu-ma ca vor informa organele de control de la mediu si pina la urma voi accepta asa cum doresc ei.
Este normal,ca un contract sa fie unilateral,iar daca este o firma puternica si detine monopolul,un IMM sa fie dominat si obligat sa se supuna,pentru ca patronal a fost prefect!