În calitate de angajator, la momentul luării deciziei angajării unei persoane sunt o serie de formalităţi ce trebuiesc îndeplinite înainte de a semna propriu–zis contractul individual de muncă (denumit în continuare C.I.M.).
Aşadar, după procesul de recrutare şi selecţie, moment în care candidatul ideal a fost selectat, urmatorii paşi sunt:
1. Aducerea la sediul firmei a actelor personale pentru a începe completarea dosarului de personal. Actele necesare sunt următoarele:
–  Copia actului de identitate
–  Copia diplomei pentru ultima formă de învăţământ absolvită
–  Copiile certificatelor de calificare
–  Copia certificatului de naştere
–  Copia certificatului de căsătorie, dacă este cazul
–  Copia certificatului de naştere al copilului, dacă este cazul
–  Cazierul
–  O adeverinţă cu stagiul de cotizare de la locul anterior de muncă
2. Informarea salariatului în conformitate cu prevederile art. 17 din Codul Muncii, obligaţie pe care o are angajatorul anterior încheierii sau modificării C.I.M.. Clauzele contractuale de care va lua la cunoştinţă salariatul sunt menţionate la art. 17, alin. (3).
3. Examinarea medicală la angajarea în muncă.
În conformitate cu prevederile art. 27, alin. (1) din Codul Muncii republicat, “O persoană poate fi angajată în muncă numai în baza unui certificat medical, care constată faptul că cel în cauza este apt pentru prestarea acelei munci.”
Astfel, după ce a fost făcută informarea salariatului, următorul pas este programarea acestuia la medicină muncii. În prealabil, angajatorul are obligaţia întocmirii unei documentaţii care va rămâne la cabinetul medical de medicina muncii.
În acest sens, angajatorul are obligaţia să asigure accesul candidaţilor/salariaţilor la serviciul medical de medicină a muncii, astfel cum prevede art. 186 din Codul muncii.
HG nr. 355/2007 reglementează “supravegherea sănătăţii lucrătorilor faţă de riscurile pentru securitate şi sănătate, pentru prevenirea îmbolnăvirii lucrătorilor cu boli profesionale cauzate de agenţi nocivi chimici, fizici, fizico-chimici sau biologici, caracteristici locului de muncă, precum şi a suprasolicitării diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de muncă” (conform art.1).
Examenul medical la angajarea în muncă face parte, conform art. 8, alin. (1) a Hotărârii de Guvern mai sus menţionate, din serviciile medicale profilactice prin care se asigură supravegherea sănătăţii lucrătorilor, alături de examenul medical de adaptare, periodic, la reluarea activităţii, supraveghere specială şi promovarea sănătăţii la locul de muncă.
Lucrătorii care beneficiază de examenul medical profilactic efectuat de către medicul de medicină muncii sunt, conform alin. (1) al art. 8, modificat prin HG nr. 1169/2011, sunt:
–  persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani împliniţi
–  persoane cu vârsta de peste 60 de ani împliniţi
–  femei gravide
–  persoane cu handicap
–  persoane dependenţe de droguri, de alcool, stângace, persoane cu vederea monoculară
–  persoane în evidenţă cu boli cornice
În acelaşi timp, conform art. 15, examenul medical la angajarea în muncă se face pentru:
a) lucrătorii care urmează a fi angajaţi cu contract individual de muncă pe perioadă determinată sau nedeterminată;
b) lucrătorii care îşi schimbă locul de muncă sau sunt detaşaţi în alte locuri de muncă ori alte activităţi;
c) lucrătorii care îşi schimbă meseria sau profesia.
Acestor categorii de persoane li se vor face examinările medicale profilactice în baza fişei de identificare a factorilor de risc profesional, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, completată în mod obligatoriu la toate rubricile şi semnată de către angajator (art. 8, alin. (5)).
Modelul de fişa de identificare a factorilor de risc, conform H.G. 355/2007, este aici.
Hotărârea de Guvern defineşte noţiunea de “aptitudinea în muncă“ ca fiind “capacitatea lucrătorului din punct de vedere medical de a desfăşura activitatea la locul de muncă în profesia/funcţia pentru care se solicită examenul medical” (art. 9, alin. (1)).
Pe lângă aptitudinea în muncă mai sunt definiţi următorii termeni:
–  “apt condiţionat” – lucrătorului examinat i se fac recomandări de tip medical, aptitudinea fiind condiţionată de respectarea acestora (art. 10).
–  “Inaptitudinea temporară în muncă” – incapacitatea medicală a lucrătorului de a desfăşura activitatea la locul de muncă în profesia/funcţia pentru care se solicită examenul medical privind aptitudinea în muncă, până la reevaluarea sănătăţii de către medicul de medicină muncii (art. 11, alin. (1)).
–  “Inaptitudinea permanentă în muncă” – incapacitatea medicală permanentă a lucrătorului de a desfăşura activitatea la locul de muncă în profesia/funcţia pentru care se solicită examenul medical privind aptitudinea în muncă (art. 12, alin. (1)).
Criteriile de examinare în baza cărora se face examenul medical al lucrătorilor la angajarea în muncă vizează, conform art. 13, următoarele:
a) compatibilitatea/incompatibilitatea dintre eventualele afecţiuni prezente în momentul examinării şi viitorul loc de muncă;
b) existenţa/inexistenţa unei afecţiuni ce pune în pericol sănătatea şi securitatea celorlalţi lucrători de la acelaşi loc de muncă;
c) existenţa/inexistenţa unei afecţiuni ce pune în pericol securitatea unităţii şi/sau calitatea produselor realizate sau a serviciilor prestate;
d) existenţa/inexistenţa unui risc pentru sănătatea populaţiei căreia îi asigură servicii.
Examenul medical la angajarea în muncă se face întotdeauna la solicitarea angajatorului şi nu a viitorului angajat. Astfel, medicul de medicina muncii asigură controlul medical al salariaţilor atât la angajarea în muncă, cât şi pe durata executării C.I.M. (periodic, în funcţie de funcţia/ocupaţia pe are o ocupă şi condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea (normale, speciale sau deosebite)).
Fişa de aptitudini se completează în totalitate de medicul de medicina muncii, în două exemplare (unul pentru angajator şi unul pentr lucrător) şi examenul medical propriu–zis la angajare constă în:
a) anamneză medicală profesională şi neprofesională şi examenul clinic general, conform modelului dosarului medical prevăzut în anexa nr. 4;
b) examenele medicale clinice şi paraclinice, conform modelului de fişă prevăzut în anexa nr. 1. (conform art. 16, alin. (3).
Anexa 4 este aici.
În schimb, anexa 1 (aici) cuprinde fişe privind serviciile medicale profilactice detaliate în funcţie de expunerea profesională. Astfel, în această anexă sunt menţionate categoriile de analize, elemente ce urmează a fi examinate coroborate cu funcţia ocupată de fiecare salariat.
Sectorul de activitate şi funcţia ocupată sunt elemente în funcţie de care examinările se stabilesc prin reglementări speciale în scopul constatării dacă starea de sănătate permite îndeplinirea muncii ce i se încredinţează. De exemplu, fişa de aptitudini pentru personalul ce va ocupa o funcţie în sectorul alimentar este întru totul diferită faţă de o fişă a unui agent de pază.
Odată obţinută fişa de aptitudini pentru fiecare lucrător, se consideră finalizat examenul medical la angajare în muncă. Rezultatul examenului medical se înregistrează într-un dosar medical.
4. Semnarea C.I.M
După ce examenul medical dinaintea angajării a fost efectuat, se poate considera că este momentul semnării C.I.M.
Prevederile conform cărora dovada efectuării controlului medical la angajare se poate face şi ulterior încheierii C.I.M. au fost abrogate în Legea nr. 40/2011, dar, potrivit dispoztiilor art. 57 alin. (3) din Codul muncii, nulitatea C.I.M. poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege.
Având în vedere dispoziţiile art. 27, alin. (4) din Codul Muncii, conform cărora la angajare este interzisă solicitarea testelor de graviditate, certificatul medical eliberat de medicul de medicina muncii nu are de ce să conţină informaţii despre starea de graviditate a viitoarei salariate.
Medicul de medicină muncii poate solicita medicului de familie o adeverinţă/scrisoare medicală care să ateste starea de sănătate a viitorului angajat.
Persoana examinată (viitorul angajat) poate contesta rezultatul dat de către medicul specialist de medicina muncii privind aptitudinea în muncă, conform art. 30 din H.G. 355/2007. Contestaţia se adresează direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, în termen de şapte zile lucrătoare de la data primirii fişei de aptitudine în muncă, conform art. 31 din H.G. 355/2007.
Potrivit Codului Muncii, art. 260, alin. (1), lit. m), angajatorii pot fi sancţionaţi contraventional cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei, în cazul în care angajează persoane fără un examen medical în prealabil şi fără avizul medicului de medicină muncii cu privire la capacitatea persoanei de a presta activitatea.
Notă: Actele normative menţionate în acest articol pot fi consultate gratuit în Lege5 Online. Atenţie: Actele normative sunt disponibile gratuit în forma publicată în Monitorul Oficial. Doar abonaţii Lege5 au acces la forma consolidată a acestora.

comentarii

29 COMENTARII

  1. Va rog sa-mi spuneti cum procedez in cazul in care trebuie sa ma angajez, imi cere situatia de la fostul loc de munca iar eu nu mai dau de fostul patron. Multumesc anticipat.

  2. buna am si eu o intrebare de curand m-am angajat la o firma din cluj(in alimentatie)… dupa 10 zile ,azi mi-a adus contractul de munca sa il semnez….l-am semnat ,dar eu nu mi-am facut analizele medicale,si nici nu mi-am dat un exemplar al contractului ,nici nu am vazut anexa si fisa postului…. e legal contractul oare? sunt angajata cu carte de munca? multumesc

    • Bună,

      Angajatorul trebuie să se ocupe de analizele medicale.

      Contractul individual de muncă trebuie semnat în dublu exemplar (dintre care unul rămâne al tău).

      De asemenea, trebuie să ai şi tu un exemplar al fişei de post (şi al oricărei anexe la contract).

      Trebuie să-i ceri angajatorului să-ţi dea aceste documente.

      Dacă pui întrebarea şi pe Forumul LegeStart ( http://forum.legestart.ro/ ), vei primi răspunsuri utile de la specialişti.

  3. Buna seara!Azi mi-au zis ca in termen de doua zile trebuie sa aduc certificat de la medicina muncii,nu mi-au spus unde sa ma duc si nu mi-au oferit alte informatii.Este normal?Am vazut ca preturile sunt cam mari,costurile vor fi suportate de ei daca nu m-au trimis undeva anume?

  4. Buna ziua, am lucrat o luna jumatate la o firma .in prima saptamana am fost la medicina muncii. din motive de sanatate am renuntat si am plecat cu preaviz. Acum ei imi spun ca trebuie sa-mi opreasca din bani ptr ca am facut medicina muncii.E corect? Multumesc…

  5. buna ziua,tinand cont ca sunt in cautarea unui loc de munca,as vrea sa merg sa-mi fac fisa medicala si fisa pentru siguranta circulatiei,dar problema este ca inca nu-s hotarat la ce firma sa ma duc! cei de la clinica ma vor intreba firma unde vreau sa ma angajez,iar eu nu stiu firma pentru ca nu-s hotarat la care sa ma duc! se pot face aceste fise fara denumirea firmei??

  6. Buna ziua ! Trebuie sa depun dosarul.pentru angajare ,si in notita pe care am primit o scrie ca trebuie depusa si o ,,adeverinta medic pentru angajare,, Intrebarea este unde merg pt a obtine aceasta adeverinta,o platesc eu ca angajat,pot so fac dupa angajare si astept sa fiu trimis de angajator?
    Va multumesc!

  7. Buna ziua, as dori o informație referitoare la contractul individual de munca. Urmează să mă angajez, fisa medicala fiind întocmită cu data de 02.03. 2018. Intrebarea mea este daca C.I.M poate fi semnat înaintea realizării fișei medicale cu o zi si daca acesta este semnat in aceeasi zi cu fisa medicala, de cand produce efecte, tinand cont ca ziua următoare face parte din week-end? Mentionez ca vin din concediu de creștere copil si pentru a beneficia de stimulentul de inserție trebuie sa figureze ca salariat cel tarziu cu data de 4.03.2018. Astept urgent raspunsul dvs.! Va Multumesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here