15 Septembrie, 2019

Desființarea lucrărilor de construcţie executate fără autorizație

Prin principiul disponibilităţii, părţile pot determina nu numai existenţa procesului prin declanşarea procedurii judiciare şi prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre pe fondul pretenţiei dedusă judecăţii, ci şi conţinutul procesului prin stabilirea cadrului procesual, în privinţa obiectului şi a participanţilor la proces.

Principiul contradictorialităţii presupune că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor pentru ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii, iar prin principiul publicităţii se înţelege faptul că procesul civile se desfăşoară în faţa instanţei, în şedinţă publică în prezenţa părţilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 245 pct. 1 Cod proc. civ., „judecata reîncepe prin cererea de redeschidere făcută de una din părţi, când ea s-a suspendat prin învoirea părţilor sau prin lipsa lor, iar potrivit pct. 2 prin cererea de redeschidere făcută cu arătarea moştenitorilor, tutorelui, consiliului judiciar, a celui reprezentat de mandatarul mort, a noului mandatar sau a sindicului, în cazurile prevăzute de art. 243”.

Din dispoziţiile acestui text de lege rezultă că judecata reîncepe prin cererea de redeschidere făcută de una din părţi, în speţă, cererea fiind făcută de reclamantul Primarul municipiului Cluj-Napoca, a fost pusă în discuţia părţilor în şedinţa publică de judecată după citarea tuturor pârâţilor pentru termenul de judecată din 19.05.2014, termen pentru care au avut posibilitatea să-şi formuleze toate apărările pe care le considerau necesare, astfel că nu s-a produs o încălcare a principiilor invocate de recurenţi.

În concluzie, cererea recurenţilor întemeiată pe dispoziţiile art. 312 alin. 5 Cod proc. civ., de casare a deciziei atacate este nefondată.

Critica prind aplicarea greşită a legii întemeiată pe art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.:
  • • Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 183/27.09.2010, s-a aplicat contravenientului F.I. amenda contravenţională în cuantum de 10.000 Ron şi s-au dispus ca măsuri complementare oprirea imediată a lucrărilor şi solicitarea de la Primăria municipiului Cluj-Napoca, analizarea situaţiei în vederea soluţionării, conform prevederilor legale, stabilindu-se termen pentru realizarea măsurilor dispuse de 60 de zile.
  • • Prin procesul verbal nr. 141/10.10.2012 s-a constatat că contravenientul F.I. nu s-a conformat măsurilor dispuse prin procesul verbal nr. 183 în termenul de 60 de zile stabilit şi s-a propus sesizarea instanţei de judecată în conformitate cu art. 32 lit. b din Legea nr. 50/1991.
  • • Procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 183/27.09.2010 nu a fost contestat de contravenientul F.I..
Potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, se prevede că „dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute de la art. 23 se prescrie în termen de 2 ani (actualmente 3 ani) de la săvârşirea faptei”.

În interpretarea acestor dispoziţii, instanţa supremă a admis recursul în interesul legii prin decizia civilă nr. 7/2000, statuând că dreptul de a constata contravenţiile şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 23 din Legea nr. 50/1991, se prescrie în termen de 2 ani  (actualmente 3 ani) de la data săvârşirii faptei, că, în cazul construcţiilor în curs de executare, data săvârşirii faptei este data constatării contravenţiei, iar în cazul construcţiilor finalizate, fapta se consideră săvârşită la data terminării construcţiei, precum şi că obţinerea autorizaţiei de construire în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora, nu înlătură caracterul ilicit al faptei, ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avută în vedere la individualizarea sancţiunii contravenţionale.

Prin urmare, excepţia invocată de recurenţi cu privire la prescrierea dreptului la acţiune în raport de decizia nr. 7/2000 a Curţii Supreme de Justiţie este nefondată, întrucât această decizie se referă la prescripţia dreptului de a constata contravenţiile şi a aplica amenzile prevăzute de art. 23 din Legea nr. 50/1991 şi nu la dreptul reclamantului de a solicita obligarea pârâtului de a se conforma dispoziţiilor dispuse prin procesul verbal de constatare contravenţiei.
 
Extras din Decizia nr.114/R/26.02.2015 , Curtea de Apel Cluj , Secţia I-a civilă

Ai nevoie de Codul de procedură civilă din 2010? Îl poți obține în varianta actualizată, în format .PDF sau MOBI apăsând AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu