23 Octombrie, 2017

Debite din pensii încasate necuvenit

Sumele reprezentând pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, încasate în baza unor hotărâri judecătoreşti desfiinţate în căile de atac, nu se recuperează.

Astfel a stabilit ICCJ, prin Decizia nr. 40/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/2017, dată pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cerută de Curtea de Apel Craiova.

Deşi pare ermetică şi destinată mai mult profesioniştilor în drept, dezlegarea dată de Curte are aplicaţii practice pentru cei afectaţi de asemenea situaţii ca cea de mai jos. Mai mult,discuţia priveşte transformarea pensiei de serviciu în pensie de stat, cu trimiteri la reglementările aplicate în timp.

La data de 29 mai 2015, reclamanţii persoane fizice au chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Dolj, solicitând obligarea pârâtei să emită decizii de scutire de la plata debitelor, conform art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 125/2014, şi, în temeiul dispoziţiilor art. 16 şi art. 18 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, precum şi a Procedurii de efectuare a restituirilor, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al ministrului finanţelor publice nr. 2.073/1.623/2014 (Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014), coroborate cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 125/2014, să restituie sumele constituite cu titlu de debit în sarcina lor, a căror recuperare a început în luna noiembrie 2012.

Reclamanţii au arătat că, prin Sentinţa Tribunalului Dolj din 2 aprilie 2012, intimata a fost obligată să repună în plată pensiile de serviciu emise pentru contestatori, conform deciziilor de pensionare emise în baza dispoziţiilor Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 223/2007), precum şi să plătească diferenţele dintre pensia încasată conform prevederilor O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) -h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, aprobată prin Legea nr. 109/2012 şi Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările ulterioare (Legea nr. 119/2010), şi pensia de serviciu stabilită conform dispoziţiilor Legii nr. 223/2007, începând cu 1 august 2011 şi până la punerea în executare a hotărârii judecătoreşti.

Ulterior, prin Decizia din 19 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, a fost admis recursul Casei Judeţene de Pensii Dolj şi s-a modificat sentinţa, în sensul respingerii contestaţiei.

La data de 28 septembrie 2012, pârâta a emis decizii de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale şi a trecut la executarea silită a acestora.

La data de 1 octombrie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plata a unor debite provenite din pensii, iar reclamanţii au considerat că le sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 3 din această lege.

Prin Sentinţa civilă din 21 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, a fost admisă acţiunea, fiind obligată pârâta Casă Judeţeană de Pensii Dolj să emită în favoarea reclamanţilor decizii de scutire de la plata debitelor cu care s-au aflat în evidenţa acesteia la data de 1 octombrie 2014 şi să restituie sumele reţinute cu titlu de debit reclamanţilor. Prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014, debitele constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţă sistemului public de pensii la dată intrării în vigoare a acestei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, nu se recuperează.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 125/2014: “Sumele cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor provenite din debite şi recuperate de la pensionari începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la dată intrării în vigoare a prezentei legi se restituie eşalonat, pe o perioada de 5 ani calendaristici, începând de la data de 1 ianuarie 2015, prin plăţi anuale egale”, iar, potrivit art. 3 din aceeaşi lege, “Scutirea de la plata a debitelor, precum şi restituirea prevăzută la art. 1 alin. (2), conform prevederilor prezentei legi, se aplică indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul, la momentul constatării existenţei debitelor”.

Prima instanţă nu a reţinut apărarea pârâtei că nu se aplică reclamanţilor prevederile Legii nr. 125/2014, deoarece, la data intrării în vigoare a acestei legi, pensia de serviciu a acestora nu era nici cuvenită şi nici nu se află în plată, prin Legea nr. 119/2010 fiind abrogată categoria de pensie de serviciu de care beneficiau reclamanţii.

Potrivit art. 1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014: “Prevederile Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plata a unor debite provenite din pensii, denumită în continuare lege, sunt aplicabile pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data de 1 octombrie 2014, dată intrării în vigoare a legii”, iar, potrivit art. 2 din norme, “În sensul legii, sintagma «pensionarii aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii» înseamnă pensionarii ale căror drepturi de pensie sunt cuvenite, aflate în plată, sau suspendate de la plată la data de 1 octombrie 2014 inclusiv”.

Reclamanţii erau beneficiarii unei pensii, se aflau în evidenţa sistemului public de pensii la 1 octombrie 2014, data intrării în vigoare a legii, doar tipul pensiei s-a schimbat în cazul lor, de la pensie de serviciu la pensie de stat.

Faptul că dispoziţiile Legii nr. 125/2014 se aplică şi în cazul reclamanţilor rezultă şi din împrejurarea că art. 7 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 menţionează expres că fac obiectul scutirii de la plata sumele reprezentând pensii stabilite conform legislaţiei sistemului public de pensii, pensii recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010, precum şi pensii de serviciu, adică însăşi categoria de pensii în care se încadrau şi reclamanţii.

De asemenea, dispoziţiile art. 8 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 fac referire expresă la faptul că intră sub incidenţa Legii nr. 125/2014 şi tipul de pensii de care au beneficiat reclamanţii [“Beneficiază de prevederile art. 1 alin. (1) din lege, cu respectarea prevederilor art. 4-7, următoarele categorii de pensionari: a) pensionarii sistemului public de pensii; b) pensionarii beneficiari de pensii de serviciu“].

La art. 13 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 sunt precizate situaţiile în care nu se aplică prevederile art. 1 din Legea nr. 125/2014, respectiv situaţia în care debitele au drept cauză culpa acestora, iar reclamanţii nu se regăsesc în situaţiile ce presupun culpa lor, enumerate de art. 13.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Casă Judeţeană de Pensii Dolj, arătând că, în mod eronat, prima instanţă a considerat faptul că expunerea de motive care a stat la baza elaborării Legii nr. 125/2014 constituie un argument pentru a dispune scutirea reclamanţilor de la plata debitelor, întrucât debitele reţinute în sarcina contestatorilor nu au fost constituite în baza dispoziţiilor art. 107 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, ca diferenţe între sumele stabilite şi sumele legal cuvenite, dintr-o eroare a Casei Judeţene de Pensii Dolj, ci au fost stabilite ca urmare a deciziei Curţii de Apel Craiova, prin care s-a statuat, în mod irevocabil, că reclamanţilor nu li se cuvin sumele reprezentând pensie de serviciu.

Astfel, prin deciziile emise în luna iulie 2012, Casa Judeţeană de Pensii Dolj a pus în executare Sentinţa din 2 aprilie 2012 a Tribunalului Dolj, aceasta fiind executorie, iar, ulterior, această sentinţă a fost desfiinţată de Curtea de Apel Craiova, prin Decizia din 19 septembrie 2012. Ca urmare a anulării deciziilor de punere în executare a hotărârii judecătoreşti, Casa Judeţeană de Pensii Dolj a emis decizii de debit şi a trecut la executarea silită a debitorilor.

Dispoziţiile Legii nr. 125/2014 nu sunt aplicabile în această situaţie, având în vedere faptul că debitele provin din punerea în executare a unor hotărâri judecătoreşti executorii, ulterior casate de instanţa de recurs.

Soluţia ICCJ

Curtea a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, sumele reprezentând pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, încasate în baza unor hotărâri judecătoreşti desfiinţate în căile de atac, nu se recuperează.
 
Ai nevoie de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice? O poți obține în varianta actualizată, în format .PDF sau MOBI apăsând AICI!
comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu