18 Iulie, 2019

De ce retragerea plângerii prealabile duce la încetarea procesului penal în cazul lovirilor sau a altor violențe în familie?

Așa cum aminteam într-un articol anterior, instanța supremă (Înalta Curte de Casație și Justiție – ÎCCJ) a stabilit, printr-un recurs în interesul legii, și anume prin Decizia nr. 11 din 08.04.2019, că: 

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 193[1] raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal[2], pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită asupra unui membru de familie prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, încetarea procesului penal poate fi dispusă numai ca efect al retragerii plângerii prealabile şi nu ca efect al împăcării. 

Având în vedere că decizia amintită a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 477/12.06.2019 , iar, potrivit art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Monitorul Oficial al României, Partea I (adică în acest caz de la data de 12.06.2019), în articolul de față ne-am propus să prezentăm cum s-a ajuns de către instanța supremă să pronunțe decizia mai sus amintită. 

De ce a decis  procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ să formuleze recursul respectiv în interesul legii? 

Recursul în interesul legii mai sus menționat s-a impus a fi formulat având în vedere că problema de drept ce a format obiectul recursului respectiv fusese soluţionată diferit de către instanţele judecătoreşti, constatându-se existenţa mai multor orientări jurisprudenţiale divergente.

Într-o primă orientare, procesul penal a încetat ca urmare a retragerii plângerii prealabile în cazul infracțiunii de violență în familie.

În susținerea acestei orientări s-a reținut că în situația în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare ca urmare a formulării unei plângeri prealabile a persoanei vătămate, ținând seama de dispozițiile art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) și art. 158 din Codul penal, procesul penal poate înceta numai ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată nefiind incidentă împăcarea părților. Dispozițiile art. 159 și art. 199 alin. (2) din Codul penal, referitoare la încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părților, ar fi incidente cu privire la săvârșirea infracțiunilor de violență în familie numai în situația în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu de către organele judiciare, și nu ca urmare a formulării unei plângeri prealabile de către persoana vătămată.

În cea de-a doua orientare, procesul penal a încetat întrucât părțile s-au împăcat, deși acțiunea penală a fost pusă în mișcare ca urmare a formulării unor plângeri prealabile de către persoana vătămată în cazul infracțiunii de violență în familie.

În susținerea acestei orientări s-a arătat că împăcarea a fost prevăzută expres de legiuitor în cazul infracțiunii de violență în familie, ca unică cauză care înlătură răspunderea penală tocmai din cauza specificului relațiilor de familie, prin împăcarea membrilor de familie urmărindu-se asigurarea unui climat de siguranță în sânul familiei în urma acordului membrilor. 

Cum a motivat – în esență- instanța supremă decizia mai sus amintită? 

În conformitate cu dispozițiile art. 158 alin. (1) și (2) din Codul penal, retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunțarea unei hotărâri definitive, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile.

Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă.

Împăcarea, potrivit dispozițiilor art. 159 alin. (1) din Codul penal, poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres.

Noul Cod penal a restrâns instituția împăcării numai la situațiile în care sunt îndeplinite cumulativ ambele condiții: acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu și legea să o prevadă în mod expres.

În Codul penal anterior, împăcarea era prevăzută în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se punea în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (spre exemplu, lovirea sau alte violențe – art. 180 alin. final, vătămare corporală – art. 181 alin. final, violare de domiciliu – art. 192 alin. final ș.a.). De asemenea, intervenea numai în cazul infracțiunilor pentru care legea prevedea că împăcarea părților înlătură răspunderea penală, mențiune cuprinsă de regulă în alineatul final al articolului care incrimina fapta.

Practic, era vorba de aceleași infracțiuni pentru care acțiunea penală se punea în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Numai în mod excepțional în Codul penal anterior se prevedea că împăcarea părților înlătură răspunderea penală, deși acțiunea penală se punea în mișcare din oficiu (de exemplu, în cazul infracțiunii de seducție – art. 199 din Codul penal).

Noul Cod penal prevede în mod expres, așa cum impun dispozițiile art. 159 alin. (1) teza finală, că împăcarea înlătură răspunderea penală în cazul următoarelor infracțiuni: furt – art. 228 din Codul penal; furt calificat – art. 229 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) din Codul penal; furt de folosință – art. 230 din Codul penal, în temeiul art. 231 alin. (2) din Codul penal; însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor – art. 243 din Codul penal; înșelăciunea – art. 244 din Codul penal; înșelăciunea privind asigurările – art. 245 din Codul penal.

Totodată, în cazul infracțiunilor de lovire sau alte violențe prevăzute în art. 193 din Codul penal și de vătămare din culpă prevăzute în art. 196 din Codul penal, săvârșite asupra unui membru de familie, împăcarea înlătură răspunderea penală când acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.

În cazul acestor infracțiuni, punerea în mișcare a acțiunii penale se face din oficiu, astfel că, fiind îndeplinite cumulativ cerințele art. 159 alin. (1) din Codul penal, încetarea procesului penal poate fi dispusă numai ca efect al împăcării.

Prin urmare, potrivit noului Cod penal, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, iar acțiunea penală a fost pusă în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, încetarea procesului penal este posibilă numai ca urmare a retragerii plângerii prealabile, legea neprevăzând posibilitatea împăcării în aceste situații.

În cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe săvârșite asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 193 alin. (1) și (2) din Codul penal raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, acțiunea penală se pune în mișcare atât la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 193 alin. (3) din Codul penal, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 199 alin. (2) din Codul penal.

În situația în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, împăcarea nu operează întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de dispozițiile art. 159 alin. (1) din Codul penal referitoare la împăcare.

Astfel, chiar dacă legea o prevede în mod expres la art. 199 alin. (2) din Codul penal – împăcarea înlătură răspunderea penală – punerea în mișcare a acțiunii penale nu s-a făcut din oficiu.

În acest caz, retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă, conform art. 158 alin. (2) din Codul penal, fiind o infracțiune pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile.

Când acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu, încetarea procesului penal se dispune ca efect al împăcării având în vedere că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 159 alin. (1) din Codul penal.



[1]    Art. 193 din Codul penal: (1) Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

      (2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

      (3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

[2]    Art. 199 alin. (1) din Codul penal: (1) Dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 și art. 193-195 sunt săvârșite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.

Ai nevoie de Decizia nr. 11/2019? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu