26 August, 2019

De ce infracțiunea de vătămare corporală din culpă nu este condiționată de o limită a îmbibației alcoolice?

Prin Încheierea din data de 30.01.2018, pronunțată în Dosarul nr. 4.920/270/2016, Curtea de Apel Bacău a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) pentru a pronunța o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept:

“Dacă pentru întrunirea tipicității infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal, privind vătămarea corporală din culpă, sintagma din teza I a acestui text incriminator, respectiv «(…) sub influența băuturilor alcoolice (…)», trebuie interpretată ca referindu-se la un anumit grad de îmbibație de alcool pur în sânge, eventual cel indicat de legiuitor la art. 336 alin. (1) din Cod penal, sau, indiferent de gradul de îmbibație alcoolică în sânge, este atrasă răspunderea penală a oricărei persoane care săvârșește o vătămare corporală din culpă sub această modalitate normativă, dacă a consumat alcool depistabil prin mijloace tehnice sau medico-legale prevăzute de legislație.” 

Ce a decis ÎCCJ în cazul mai sus menţionat ?

Într-un articol anterior am amintit faptul că instanța supremă, prin  Decizia nr. 8/2018  a arătat că existenţa infracţiunii de vătămare corporală din culpă menționată la art.196 alin.(1) teza I din Codul penal, și anume vătămarea corporală din culpă săvârșită de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, nu este condiţionată de o anumită limită a îmbibaţiei alcoolice.

Decizia ÎCCJ nr. 8/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 539/2018 și, de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, adică de la data de 28 iunie 2018 a devenit obligatorie, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. 

Cum a argumentat în esență ÎCCJ decizia respectivă?

În interpretarea dispozițiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal, care incriminează fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, existența infracțiunii de vătămare corporală din culpă nu este condiționată de o anumită limită a îmbibației alcoolice.

Potrivit art. 196 alin. (1) din Codul penal, fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Elementul material al laturii obiective se realizează prin fapta prevăzută în art. 193 alin. (2), text de lege care incriminează fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile.

Existența infracțiunii presupune producerea urmării imediate prevăzute în textul de incriminare în condițiile în care, în momentul săvârșirii faptei, făptuitorul se află sub influența băuturilor alcoolice, sub influența unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune.

În literatura de specialitate s-a arătat că infracțiunea există indiferent dacă starea sau împrejurarea în care s-a aflat autorul acesteia a influențat sau nu săvârșirea faptei.

Din examinarea dispozițiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal reiese că legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice fără a face vreo referire la o limită a îmbibației alcoolice.

Pe cale de consecință, existența infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal nu este condiționată de o anumită limită a îmbibației alcoolice.

Legiuitorul nu a limitat sfera de aplicare a normei de incriminare prin indicarea explicită a unei anumite limite a îmbibației alcoolice, astfel că, procedându-se în mod contrar, pe cale de interpretare, s-ar restrânge sfera de protecție a integrității corporale și a sănătății persoanelor, în absența unui temei legal.

Infracțiunile prevăzute în dispozițiile art. 196 alin. (1) din Codul penal și art. 336 alin. (1) din Codul penal au un obiect juridic diferit.

Astfel, în timp ce în cazul infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal obiectul juridic constă în relațiile sociale referitoare la dreptul persoanei la integritate corporală și sănătate, în ipoteza infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal obiectul juridic special este reprezentat de relațiile sociale referitoare la protecția siguranței circulației pe drumurile publice, a căror normală existență și desfășurare sunt condiționate de interzicerea conducerii vehiculului sub influența băuturilor alcoolice peste o anumită limită sau sub influența unor substanțe psihoactive.

Dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal sunt aplicabile numai în ipoteza conducerii vehiculelor pe drumurile publice, în timp ce norma de incriminare cuprinsă în art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal nu este limitată la vătămările corporale produse prin accidentele de circulație ale conducătorilor de vehicule pe drumurile publice.

În consecință, limita îmbibației alcoolice stabilite de legiuitor în dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal, de 0,80 g/l alcool pur în sânge, nu poate fi preluată, prin analogie, în cazul infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Pe de altă parte, limita îmbibației alcoolice stabilite de legiuitor în dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal are rolul de a delimita răspunderea penală a conducătorilor de autovehicule de răspunderea contravențională a acestora, conform art. 102 alin. (3) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducerea sub influența băuturilor alcoolice de către o persoană ce are în sânge o îmbibație alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur în sânge constituind contravenție.

Similar, în legislația română, limita îmbibației alcoolice are rolul de a delimita forma-tip a infracțiunii de varianta agravată a acesteia, cum este cazul infracțiunii prevăzute în art. 101 din Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil.

Astfel, potrivit art. 101 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, “efectuarea serviciului de către personalul aeronautic civil sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise de autoritatea de reglementare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, iar, potrivit alin. (2) din același act normativ, “efectuarea serviciului având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge de către personalul aeronautic civil se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi”.

De asemenea,art. 4 alin. (1) din Legea nr. 191/2003 privind infracțiunile la regimul transportului naval prevede că “exercitarea atribuțiilor de serviciu sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise de autoritatea de reglementare constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă”, iar potrivit art. 5 alin. (1) din același act normativ, “conducerea unei nave sau exercitarea atribuțiilor de serviciu de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge sau se află sub influența unor substanțe psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”. În art. 4 alin. (3) din Legea nr. 191/2003 legiuitorul stabilește explicit că “este considerată sub influența băuturilor alcoolice persoana care are o îmbibație alcoolică în sânge de până la 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

În ipoteza în care fapta prevăzută înart. 193 alin. (2) din Codul penal este săvârșită din culpă, prin conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, suntem în prezența unui concurs de infracțiuni între infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal și infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal.

Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârșită din culpă prin conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de maximum 0,80 g/l alcool pur în sânge întrunește numai elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal.

Astfel, săvârșirea faptei de vătămare corporală din culpă de către persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul și are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge determină existența unui concurs de infracțiuni între vătămarea corporală din culpă și infracțiunea prevăzută în art. 336 alin. (1) din Codul penal, iar nu condiționarea existenței infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute în art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal de o anumită limită a îmbibației alcoolice.

Sub aspect probator, cerința ca fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal să fie săvârșită din culpă “de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice” poate fi dovedită prin orice mijloace de probă, iar constatarea existenței infracțiunii nu este condiționată de stabilirea exactă a îmbibației alcoolice, întrucât, cu excepția vătămărilor corporale produse prin accidentele de circulație ale conducătorilor de vehicule pe drumurile publice, legislația nu reglementează un mecanism obligatoriu de determinare a îmbibației de alcool în sânge sau a concentrației de alcool în aerul expirat în momentul imediat al comiterii faptei.

În cazul vătămărilor corporale produse prin accidentele de circulație ale conducătorilor de vehicule pe drumurile publice, îndeplinirea condiției ca fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal să fie săvârșită din culpă “de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice” este stabilită în cadrul mecanismului de determinare a îmbibației de alcool în sânge sau a concentrației de alcool în aerul expirat reglementat în art. 88 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 [și în art. 190 alin. (8) din Codul de procedură penală], care permite determinarea exactă a îmbibației de alcool în sânge sau a concentrației de alcool în aerul expirat. În această ipoteză, condiția ca fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal să fie săvârșită din culpă “de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice” poate fi dovedită prin alte mijloace de probă, numai dacă nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 88 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și ale art. 190 alin. (8) din Codul de procedură penală.

Ai nevoie de Codul de penal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu