20 Noiembrie, 2019

De astăzi putem solicita restituirea taxelor auto. Modelul de cerere, publicat

În urmă cu puţin timp a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul nr. 1144/1672/2017 pentru aprobarea modelului de cerere privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule.

Actul normativ apare cu o întârziere de două zile, în procedura publicată la începutul lunii fiind specificat că modelul documentului trebuia să apară până pe 22 august (15 zile de la data intrării în vigoare a OUG nr. 52/2017).

cerere restituire tae auto 2017

Cine poate solicita restituirea taxei auto?

Potrivit noului act normativ, contribuabilii care au achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule, și care nu au beneficiat de restituire până la 7 august 2017 pot solicita restituirea acestora, precum și a dobânzilor datorate pentru perioada cuprinsă între data perceperii și data restituirii, prin cerere adresată organului fiscal central competent.

Prin organ fiscal central competent se înțelege Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin structurile de specialitate, cu atribuții de administrare a creanțelor fiscale, inclusiv unitățile subordonate acesteia.

Până când trebuie depuse cererile?

Acest drept de a cere restituirea taxelor auto se naște la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, indiferent de momentul la care s-a perceput taxa, iar cererile de restituire se depun, sub sancțiunea decăderii, până la data de 31 august 2018.

Acte necesare

La cererea de restituire se anexează:

  • documentul doveditor al plății taxei, respectiv chitanța fiscală/ordinul de plată și extrasul de cont, după caz, care să ateste efectuarea plății acesteia (în original sau în copie);
  • cartea de identitate a vehiculului și certificatul de înmatriculare (în copie).

Când primim banii?

Restituirea sumelor de bani se realizează, în baza deciziilor emise de organul fiscal central competent astfel:

  • pentru taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în perioada 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2018;
  • pentru timbrul de mediu pentru autovehicul, în perioada 1 septembrie 2018-31 martie 2019.

Ai nevoie de OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA).

Comentarii

  • Răspunde
    Mihai
    august 25 2017

    Daca intre timp autovehicolul pentru care s-a achitat taxa a fost instrainat, cine are dreptul de a cere restituirea? Cine a achitat-o sau actualul proprietar?

  • Răspunde
    DIANA
    august 25 2017

    Se specifica incepand cu ce an poate fi recuperata taxa? (ma refer la anul in care a fost platita taxa)

  • Răspunde
    florin
    august 25 2017

    eu am vandut masina si nu am copie dupa cartea de identitate nici dupa certificatul de inmatriculare dar am chitanta care dovedeste ca am facut plata oersonal catre ANAF.
    pot recupera taxa ?
    daca eu nu pot inseamna ca nici actualul proprietar nu poate deoarece el nu are chitanta de la anaf
    mi se pare ca nu e clara legea

  • Răspunde
    Ionut
    august 27 2017

    Cum trebuie procedat in cazul in care am depus anul trecut cererea de restituire si deja am primit prima transa din cele 5 conform fostei legi? Mai depun si acum dosarul?

  • Răspunde
    iacob
    august 28 2017

    mi se pare corect sa recupereze taxa cel care a achitato. Atunci cand masina a fost vanduta era lipsita se aceasta sarcina,altfel ar fi trebuit cumparatorul sa o achite

  • Răspunde
    Adina
    august 29 2017

    Buna ziua,
    Doresc sa recuperez taxa de mediu pt doua masini cumparate din Bulgaria.
    Insa nu mai am taloanele si cartile de identitate bulgaresti,iar cei de la Politia Rutiera ,unde am facut inmatricuarea pe Romania,mi-au eliberat doar o adeverinta din care reiese ca au fost la prima inmatriculare in Romania si ca am platit aceste taxe.Este aceasta adeverinta suficienta pt a o depune la ANAF impreuna cu cererea de recuperare a taxei?
    Multumesc anticipat!

  • Răspunde
    Ioan
    august 31 2017

    Va rog sa-mi spuneti cum trebuie procedat daca am pierdut chitanta prin care am achitat taxa de poluare sau timbru de mediu cum sa chemat in anul 2007 cand mi-am cumparat un logan nou si l-am inmatriculat.

    • Răspunde
      Laurina
      octombrie 28 2017

      Mergeti la Anaf,ca au ei in arhiva,copie dupa chitanta cu care ati achitat!

  • Răspunde
    Adriana M.
    septembrie 4 2017

    Eu am cumparat masina in 2008 si am depus toate chitantele in original la dosarul de inmatriculare, asa a cerut politia la acea data. De unde obtin dovada platii taxelor de atunci?

  • Răspunde
    Gheorghe
    septembrie 26 2017

    Eu am cumparat masina in 2007 si am depus toate chitantele in original la dosarul de inmatriculare, asa a cerut politia la acea data. De unde obtin dovada platii taxelor de atunci?

  • Răspunde
    lica
    noiembrie 1 2017

    buna ziua .eu am vandut masina si am toate copiile dela masinpa,inclusiv chitanta de anaf originala precum am platit taxa de mediu,ptr ce mai cere sa vada originalele acte ale masini?

  • Răspunde
    Mihai
    noiembrie 10 2017

    Buna ziua!

    Va rog sa ma lamuriti In legatura cu restituirea timbrului de mediu , si anume ; am obtinut o hotarare judecatoreasca definitiva in data de 27 sept.2016. In urma refuzului repetat am reusit sa depun actele necesare la ANAF-ul din Oradea in data de 16 Ianuarie 2017 cu nr. inregistrare 6490, la care ANAF-ul a raspuns in data de 20.iulie.2017 negativ, motivatia fiind lipsa unui act normativ in colaborare cu Ministerul Mediului .La inceputul luni octombrie a.c. am fost informat despre OUG nr. 52/04.August.2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme precum si de Ordinul nr. 1144/1672/2017 pentru aprobarea modelului de cerere privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme .

    Va rog sa raspundeti daca este necesar inaintarea unei noi cereri de restituire din patrea mea conform modelului nou, sau cel initial depus este valabil si va fi respectat.

    Multumesc . Cu respect Zsupon Mihai din Oradea.

    .

    • Răspunde
      noiembrie 25 2017

      Nu vedeti ca sint stst in stat nu se supun nici unei hot.judecatorest definitive,cind duci untip de cerere trebuie alt tipcind duci cealata spune ca de fapt trebuie prima doar doar te fac sa renunti. Eu zic sa ne adunam toti si sa facem o plingere la CEDO. Nu se poate ca tu institutie a statului sa nu respecti o decizie judecatoreasca definitiva!!!

      • Răspunde
        Adi
        ianuarie 12 2018

        Revolutie fratilor ! ANAF Bistrita-Nasaud habar nu are cand vor inapoia banii si cum.Cu toate ca exista o sentinta judecatoreasca din 2015,nu te baga nimeni in seama.Te plimba de la un ghiseu la altu.Raspunsul final la intrebarea “Cand voi primii banii?” a fost: Anul acesta (2018) o sa ii primiti,ce sa mai zicem sa respecte cele 120 de zile….Noi ca si popor le-am permis prea multe….

      • Răspunde
        MARIAN
        februarie 26 2018

        Legalizeaza hotararea de la TRIBUNAL si CURTEA DE APEL, prima cu mentiunea definitiva, prin respingerea recursului, (trebuie sa platiti 2 taxe judiciare de timbru, fiecare de 5 lei hotarare), iar apoi cautati un executor judecatoresc, care va recupereaza taxa efectiv, printr-o singura plata.
        Sper sa fi fost bine inteles !!!

  • Răspunde
    Marius
    ianuarie 4 2018

    Ce pot sa fac daca nu mai am copie după carte si talon in rest am dovada de la anaf ca am plătit taxa si chitanța +ca am copi după brif traduse si legalizate

  • Răspunde
    Valentin
    februarie 5 2018

    Am o mare nedumerire: in cerere este solicitata completarea unei sume de restituit, care ar trebui sa contina si dobanzile calculate pana la data restituirii! (cel putin asta inteleg eu din formular) Data restituirii este de fapt un interval de vreo 7 luni! Ce suma trec eu acolo?

  • Răspunde
    MARIAN
    februarie 26 2018

    dobanda fiscala o calculeaza anaf-ul, cand iti va restitui ultima transa (sau toata suma, dintr-o data)

  • Răspunde
    Balan
    august 8 2018

    Buna ziua
    Lamuriti-ma si pe mine, in legatura cu recuperarea taxei auto, am de recuperat taxa auto pentru un camion si un passat , ambele le-am inmatriculat pe firma , asta in 2008 , acum intreb daca firma am radiat-o cum imi mai pot recupera banii pentru ambele autovehicule ? Si daca am vre-o sansa ?!

Scrie un comentariu