Potrivit prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, “În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.” Textul de lege a făcut, recent, obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.

Prin Încheierea din 7 decembrie 2018, Tribunalul Cluj – Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de de petentă într-o cauză având ca obiect un conflict de muncă.

Motivare

– În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neclare, lipsite de predictibilitate și neclaritate, deoarece, raportat la ipoteza în care află autoarei excepției (un salariu de bază plătit în luna decembrie 2017 mai mare decât cel prevăzut pentru anul 2022), consecința aplicării acestei norme nu este deloc aceea de creștere a salariului începând cu 1 ianuarie 2018, ci doar aceea de scădere și pe viitor, foarte posibil, doar de stagnare. Or, așa cum este redactat, textul din alin. (6) al art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, interpretat în acord cu întregul sens al acestui articol, lasă să se înțeleagă că începând din 1 ianuarie 2018 trebuia să existe efectiv o majorare salarială cu 25% față de nivelul salariului de bază din decembrie 2017.

– Invocând Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/2008 și jurisprudența Curții Constituționale privind principiul egalității în drepturi, autoarea arată că, în cauza de față, are loc încălcarea acestui principiu având în vedere diminuarea salariului de către instituţia unde este angajată, începând cu luna ianuarie 2018, în timp ce restul angajaților, aflați în situații identice ca funcție ocupată și activitate desfășurată, s-au bucurat de creșteri salariale.

– Referitor la încălcarea art. 53 din Constituție, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 872/2010 și susține că art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 este contrar prevederilor constituționale invocate, deoarece autoritatea legiuitoare nu a făcut referire la o situație economică defavorabilă sau de criză care să poată motiva modificarea salarială negativă. În contextul în care conform conținutului literal al art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, modificările salariale începute în 1 ianuarie 2018 și apoi cele ce pot fi prevăzute pentru alți salariați din sectorul bugetar sunt în sens de creștere, apare ca fiind lipsită de sens modalitatea de aplicare a Legii nr. 153/2017, în maniera care aduce diminuări salariale. Reducerea nu are nicidecum caracter temporar, ci ea constituie efectiv înlocuirea salariului de bază avut în decembrie 2017 cu un salariu de bază mai mic, într-o manieră definitivă pentru viitor, nu doar până în anul 2022 ci pe durată nedeterminată. Modificarea negativă a salariului de bază are caracter discriminatoriu și nu relevă în niciun fel cum anume a fost necesară pentru asigurarea echilibrului între resursele bugetare și costurile salariale, ori cu ce anume este proporțională.

Examenul de neconstituţionalitate

Curtea a reamintit că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 au mai fost supuse controlului de constituționalitate, iar prin mai multe decizii, spre exemplu, Decizia nr. 700/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 58/2020, sau Decizia nr. 77/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 526/2020, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate.

– Astfel, Curtea a reținut că art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziții clare prin care se determină în mod specific condițiile de aplicare în timp a legii și că această soluție legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de “eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare”, și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

– În ceea ce privește aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 față de luna decembrie 2017, invocate prin prisma art. 16 din Constituție, Curtea a constatat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea- cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuși conținutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituție, și că pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecții și corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislației, aspecte de competența autorității legiuitoare. Totodată, faptul că prin aplicarea regulii plafonării la nivelul anului 2022 a drepturilor salariale, anumite categorii de personal plătit din fonduri publice ajung în situații apreciate ca defavorabile, în raport cu alte categorii de personal ale căror venituri cresc nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea prevederilor art. 38 alin. (6) din lege, de vreme ce premisele specifice fiecărei categorii sunt diferite. Situația obiectiv diferită a diferitelor categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică așadar, un tratament juridic diferit.

– De asemenea, Curtea a reiterat considerentele reținute în jurisprudența sa, potrivit cărora stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, iar art. 41 alin. (2) din Constituție prevede “instituirea unui salariu minim brut pe țară”, fără să dispună cu privire la cuantumul salariului. În același sens, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum. În raport cu aceste considerente, Curtea a reținut că prevederile legale criticate referitoare la stabilirea unei limite a salariilor de bază plătite angajaților din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022, nu pun în discuție o restrângere a exercițiului dreptului fundamental la salariu și nu au semnificația încălcării regulilor fundamentale invocate.

– Curtea precizează că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, aceasta revenind autorităților publice responsabile, iar în caz de litigiu, instanțelor judecătorești.

Pentru aceste considerente, CCR a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Decizia CCR nr. 706/2020, pronunţată în data de 6 octombrie 2020 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 21 din 8 ianuarie 2021

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here