Problema de faţă priveşte situația reducerii numărului de posturi identice din cadrul unității, când angajatorul trebuie să aplice unele criterii de departajare/selecție, pentru a justifica alegerea salariatului/salariaților care urmează să fie concediat/concediați dintr-un număr de salariați care desfășoară activități identice sau similare.

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului cu privire la următoarea problemă de drept:

interpretarea și aplicarea neunitară a dispozițiilor art. 65 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, republicată, referitor la sintagma «cauză reală și serioasă» în sensul de a se stabili «dacă un caracter serios al concedierii presupune că, în situația reducerii numărului de posturi identice din cadrul unității, angajatorul trebuie să aplice unele criterii de departajare/selecție, pentru a justifica alegerea salariatului/salariaților care urmează să fie concediat/concediați dintr-un număr de salariați care desfășoară activități identice sau similare»”.

Cadrul normativ

Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt date de Codul muncii:

Art. 65. –

(1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

(2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

Obiectul recursului în interesul legii

– Din examinarea practicii judiciare a curților de apel, Avocatul Poporului a apreciat că s-a conturat existența unei practici neunitare cu privire la sintagma “cauză reală și serioasă” din cuprinsul dispozițiilor art. 65 din Codul muncii, fiind identificate două orientări jurisprudențiale.

– Într-o primă orientare jurisprudențială s-a apreciat că angajatorul nu trebuie să aplice criterii de selecție pentru a justifica alegerea salariatului în cazul concedierii; este suficient ca acesta să urmărească eficientizarea propriei activități, fiind atributul exclusiv al acestuia de a hotărî asupra modalității în care își reorganizează activitatea.

– În cea de a doua orientare de jurisprudență, instanțele de judecată au avut o abordare diferită, apreciind că angajatorul trebuie să aplice unele criterii de departajare în cazul alegerii salariatului ce urmează a fi concediat.

Punctul de vedere al Avocatului Poporului

Titularul sesizării a considerat că a doua opinie este în acord cu litera și spiritul legii, motivat de faptul că angajatorul dispune de dreptul de a decide asupra necesității reducerii numărului de personal, ca urmare a desființării unor posturi, însă în cazul în care cu ocazia luării măsurii de reducere a numărului de posturi sunt vizați salariați ce îndeplinesc atribuții identice sau similare, angajatorul trebuie să fie în măsură să arate care sunt criteriile de departajare/selecție, pentru a justifica alegerea unui salariat care urmează a fi concediat dintr-un număr de salariați care desfășoară activități similare sau funcții identice.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

La nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost identificată Decizia nr. 6/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 444/2011, prin care, admițându-se recursurile în interesul legii declarate, s-a decis că dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu se aplică în situația în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul muncii.

În fundamentarea acestei soluții, instanța supremă a reținut următoarele aspecte care prezintă legături de principiu cu problema de drept supusă dezlegării în cauza de față:

“Art. 64 alin. (1) din Codul muncii are caracter de excepție, de strictă interpretare, astfel că orice extindere a sferei situațiilor avute în vedere de art. 64 din Codul muncii în care dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. d) trebuie aplicate este nelegală.

Ca atare, dispozițiile legale înscrise în art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu pot fi extinse și la situațiile în care concedierea s-a dispus în temeiul art. 65 din Codul muncii, pentru motive care nu țin de persoana salariatului.

Legiuitorul nu se referă și la ipoteza concedierii individuale prevăzute de art. 65 din Codul muncii, astfel că, în cazul desființării locului de muncă în această situație, angajatorului nu îi revine obligația de a-i oferi salariatului un alt loc de muncă.”

Hotărârea ÎCCJ

Înalta Curte a respins ca inadmisibil recursul în interesul legii pentru considerente din care reţinem, selectiv, cele de mai jos.

 Curtea a apreciat că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate legată de caracterul neclar sau lacunar al dispoziției legale în discuție, care creează premisele unei interpretări și aplicări divergente, condiție corelată cu scopul și finalitatea mecanismului de unificare a jurisprudenței.

 În acest sens, s-a făcut trimitere la art. 65 din Codul muncii care prevede următoarele:

(1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

(2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.”

 Examinarea corelată a celor două alineate ale dispozițiilor art. 65 din Codul muncii relevă faptul că acestea au un conținut clar, inteligibil, din care se desprind următoarele idei:

  • să existe o concediere a unui salariat;
  • aceasta să fie determinată de desființarea locului de muncă ocupat de respectivul salariat;
  • motivele desființării locului de muncă să nu aibă legătură cu persoana salariatului;
  • desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

 Examenul jurisprudențial evidențiază faptul că toate condițiile extrase din analiza art. 65 din Codul muncii sunt exact și unitar percepute și aplicate de instanțele de judecată, indiferent că este vorba despre prima sau despre cea de a doua dintre orientările jurisprudențiale prezentate.

 Prin urmare, textul legal supus dezlegării de față este clar și nu există, în privința sa, premisele unor interpretări diferite, divergente.

 Examenul jurisprudențial aduce în prim plan faptul că divergența de opinii decurge, în realitate, din modul în care instanțele de judecată s-au raportat la definirea cauzei reale și serioase a concedierii.

Decizia nr. 30/2020 a ÎCCJ, pronunțată în ședință publică din 7 decembrie 2020 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 68 din 21 ianuarie 2021.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.

 

LEAVE A REPLY

Adaugă comentariu!
Adaugă nume aici