Decizia nr. 10/2022 privind aprobarea Criteriilor generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil este în vigoare de la 06 octombrie 2022. Aceasta prevede că pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil se utilizează valoarea coşului minim lunar de consum actualizată  prin raportare la valoarea indicelui preţurilor de consum pentru luna iunie 2022 faţă de aceeaşi lună a anului 2019.

Elementele constitutive ale coşului minim lunar de consum, precum şi valorile asociate acestora sunt prezentate în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentele criterii generale.

Valoarea coşului minim lunar de consum reprezintă pragul minim sub care nu pot fi stabilite cheltuielile pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil. Această valoare reprezintă suma de bani din veniturile debitorului care nu poate fi oprită pentru plata datoriilor deoarece îi este necesară pentru acoperirea cheltuielilor indispensabile asigurării traiului zilnic pentru sine şi familia sa.

Valoarea coşului minim lunar de consum diferenţiată pentru debitorul care trăieşte în mediul urban şi membrii familiei sale în procedura de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor sau procedura simplificată de insolvenţă este:

a) 999 lei pentru fiecare adult;

b) 735 lei pentru fiecare copil cu vârsta de peste 14 ani;

c) 525 lei pentru fiecare copil cu vârsta de până la 14 ani.

Valoarea coşului minim lunar de consum diferenţiată pentru debitorul care trăieşte în mediul rural şi membrii familiei sale în procedura de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor sau procedura simplificată de insolvenţă este:

a) 807 lei pentru fiecare adult;

b) 593 lei pentru fiecare copil cu vârsta de peste 14 ani;

c) 425 lei pentru fiecare copil cu vârsta de până la 14 ani.

Structura şi componenţa familiei debitorului se stabilesc prin includerea în aceasta a persoanelor cărora debitorul le asigură ori le datorează, în condiţiile legii, întreţinere în mod curent şi a persoanelor care convieţuiesc cu debitorul sau care contribuie la prestarea întreţinerii, conform art. 2 alin. (2) lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice.

Pentru stabilirea cheltuielilor pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil se va ţine cont de particularităţile de ordin financiar ale situaţiei debitorului şi familiei sale în funcţie de mediul urban sau rural şi locul unde trăiesc. În acest sens, valorii coşului minim lunar de consum i se vor adăuga sumele necesare asigurării:

a) nevoilor locative, precum plata utilităţilor şi serviciilor care depăşesc cuantumul financiar prevăzut pentru acestea în coşul minim lunar de consum ca urmare a preţurilor existente în zona unde debitorul şi familia sa trăiesc;

b) necesităţilor alimentare atunci când acestea depăşesc cuantumul financiar prevăzut în coşul minim lunar de consum ca urmare a preţurilor existente în zona unde debitorul şi familia sa trăiesc sau a unor situaţii de sănătate ce impun un regim nutriţional special;

c) necesităţilor de transport atunci când debitorul şi membrii familiei sale sunt nevoiţi să se deplaseze către locurile de muncă, şcoală sau alte instituţii de învăţământ şi orice alte locaţii pentru realizarea unor activităţi aducătoare de venituri sau pentru respectarea unor tratamente medicale ca urmare a condiţiilor de viaţă existente şi angajamentelor asumate, care impun depăşirea cuantumului financiar prevăzut pentru acestea în coşul minim lunar de consum;

d) altor nevoi curente ale debitorului şi familiei sale care depăşesc cuantumul financiar prevăzut pentru acestea în coşul minim lunar de consum ca urmare a unor situaţii neprevăzute sau necesităţi imperioase precum: reparaţia, achiziţionarea sau înlocuirea articolelor de îmbrăcăminte, obiectelor de uz personal sau casnic, inclusiv a mobilierului, obiectelor necesare îngrijirii bolnavilor sau persoanelor care suferă de un handicap, bunurilor care servesc la exercitarea ocupaţiei sau profesiei debitorului, inventarului agricol, inclusiv a animalelor de muncă, furajelor pentru aceste animale şi seminţelor pentru cultura pământului, dacă debitorul se ocupă cu agricultura, în măsura necesară continuării lucrărilor în agricultură;

e) susţinerii cursurilor de învăţământ obligatoriu şi începerii sau continuării studiilor postliceale, universitare sau postuniversitare pentru debitor şi persoanele cărora acesta le asigură ori le datorează, în condiţiile legii, întreţinere în mod curent, care depăşesc cuantumul financiar prevăzut pentru acestea în coşul minim lunar de consum;

f) plăţii cheltuielilor profesionale absolut necesare exercitării ocupaţiei sau profesiei debitorului;

g) plăţii cheltuielilor de şcolarizare, instruire, specializare absolut necesare exercitării ocupaţiei sau profesiei debitorului;

h) plăţii primelor de asigurare obligatorie;

i) îndeplinirii obligaţiilor legale sau convenţionale de întreţinere, ultimele neputând depăşi un prag de 5 salarii medii pe an;

j) îndeplinirii obligaţiilor rezultate din atragerea răspunderii penale şi contravenţionale.

În estimarea cheltuielilor necesare asigurării unui nivel de trai rezonabil se va ţine cont de veniturile din muncă ale debitorului şi/sau posibilitatea ocupării unui loc de muncă mai bine remunerat în funcţie de zona unde acesta şi familia sa trăiesc raportat la structura pieţei forţei de muncă (anexa nr. 2).

În cazul în care debitorul nu are un loc de muncă sau nu desfăşoară o activitate aducătoare de venit şi întreprinde demersurile necesare rezonabile pentru găsirea unui loc de muncă, inclusiv prin participarea la cursuri în scopul iniţierii şi desfăşurării unei activităţi aducătoare de venit sau al angajării, cheltuielile indispensabile susţinerii cursurilor şi absolvirii lor vor fi adăugate valorii coşului minim lunar de consum, dacă acestea acoperă prin instruirea şi calificarea oferită necesităţile debitorului şi răspund la cerinţele pieţei forţei de muncă din zona unde debitorul şi familia sa trăiesc.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LEAVE A REPLY

Adaugă comentariu!
Adaugă nume aici