14 Noiembrie, 2018

CODUL RUTIER: Recoltarea mostrelor biologice

Potrivit art. 190 alin. (8) din Codul de procedură penală, în cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, recoltarea de probe biologice se efectuează din dispoziția organelor de constatare și cu consimțământul celui supus examinării, de către un medic, asistent medical sau de o persoană cu pregătire medicală de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o instituție medicală, în condițiile stabilite de legile speciale.

Unde se efectuează recoltarea mostrelor biologice?

Mai exact, Codul rutier (OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice) stabileşte că recoltarea mostrelor biologice se face numai în prezența unui polițist rutier, în condițiile de mai sus, în următoarele spații ale instituțiilor medicale:

  • în interiorul unităților de asistență medicală autorizate;
  • în ambulanțe având echipaj cu medic ori autospeciale cu această funcție aparținând Serviciului mobil de urgență, reanimare și descarcerare;
  • în interiorul unităților medico-legale.

Medicul, asistentul medical sau persoana cu pregătire medicală de specialitate din echipajul ambulanței sau autospecialei aparținând Serviciului mobil de urgență, reanimare și descarcerare, care intervine la evenimentele în legătură cu traficul rutier, poate recolta mostre biologice în măsura în care prin aceasta nu se afectează acordarea asistenței medicale de urgență sau de prim ajutor, precum și în situația în care persoana implicată într-un accident de circulație refuză transportul de urgență la o unitate sanitară sau starea sa de sănătate nu impune acest transport.

Transportul mostrelor biologice, recoltate în aceste condiţii, la unitatea medico-legală în vederea realizării analizei toxicologice, va fi efectuat de către polițistul rutier.

Stabilirea concentrației de alcool sau a prezenței în organism de substanțe psihoactive se face în instituțiile medicolegale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătății.

Stabilirea prezenței alcoolului în aerul expirat sau testarea preliminară a prezenței în organism a unor substanțe psihoactive se face de către poliția rutieră, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate.

Stabilirea concentrației de alcool în aerul expirat se face de către poliția rutieră, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.

Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testată de polițistul rutier cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și depistată ca având o concentrație de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, îi poate solicita acestuia să i se recolteze mostre biologice în cadrul unităților sau instituțiilor medicale, în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge.

Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și depistată ca având o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună recoltării mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge.

Conducătorilor de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testați în trafic cu un mijloc certificat care indică prezența în organism a unor substanțe psihoactive, li se recoltează obligatoriu mostre biologice.

Sancţiuni pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice

Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Ai nevoie de Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA).

Fara comentarii

Scrie un comentariu