Legea nr.53/2003 prin care s-a aprobat Codul muncii, astfel cum a fost modificată şi completată, ultima dată, prin Legea nr. 40/2011 (în vigoare de la 30 aprilie a.c.) dedică un capitol aparte repausurilor periodice. Potrivit art. 1291, perioada de repaus reprezintă orice perioadă care nu este timp de muncă.
■ Pauza de masă şi repausul zilnic
În cazurile în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 6 ore, salariaţii au dreptul la pauză de masă şi la alte pauze, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
Tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de o pauză de masă de cel puţin 30 de minute, în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 4 ore şi jumătate.
Pauzele, cu excepţia dispoziţiilor contrare din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din regulamentul intern, nu se includ în durata zilnică normală a timpului de muncă.
Salariaţii au dreptul, între două zile de muncă, la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive. Prin excepţie, în cazul muncii în schimburi, acest repaus nu poate fi mai mic de 8 ore între schimburi.
Codul muncii defineşte munca în schimburi drept orice mod de organizare a programului de lucru, potrivit căruia salariaţii se succed unul pe altul la acelaşi post de muncă, potrivit unui anumit program, inclusiv program rotativ. Programul poate fi şi de tip continuu sau discontinuu, implicând pentru salariat necesitatea realizării unei activităţi în intervale orare diferite în raport cu o perioadă zilnică sau săptămânală, stabilită prin contractul individual de muncă.
■ Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica.
În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public sau desfăşurarea normală a activităţii, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern. În astfel de situaţii, salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.
În situaţii de excepţie, zilele de repaus săptămânal pot fi acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăşi 14 zile calendaristice. Codul muncii condiţionează acordarea cumulată a zilelor de repaus săptămânal de obţinerea autorizării din partea inspectoratului teritorial de muncă, precum şi cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor.
Salariaţii al căror repaus săptămânal se acordă cumulat au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art. 120 alin. (2) care se referă la sporul pentru munca suplimentară.
Acest spor se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Repausul săptămânal poate fi suspendat în cazul unor lucrări urgente, a căror executare imediată este necesară pentru organizarea unor măsuri de salvare a persoanelor sau bunurilor angajatorului, pentru evitarea unor accidente iminente sau pentru înlăturarea efectelor pe care aceste accidente le-au produs asupra materialelor, instalaţiilor sau clădirilor unităţii.
Salariaţii al căror repaus săptămânal a fost suspendat în vederea executării lucrărilor de urgenţă ca cele de mai sus, au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite ca spor pentru munca suplimentară.
■ Sărbătorile legale
Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:
– 1 şi 2 ianuarie;
– prima şi a doua zi de Paşti;
– 1 mai;
– prima şi a doua zi de Rusalii;
– Adormirea Maicii Domnului;
– 1 decembrie;
– prima şi a doua zi de Crăciun;
– 2 zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.
Acordarea zilelor libere se face de către angajator.
Prevederile privind zilele de sărbătoare legală nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
Salariaţilor li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile dacă lucrează în:
– unităţile sanitare sau de alimentaţie publică al căror program se stabileşte prin Hotărâre a Guvernului, în vederea asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate;
– locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Codul muncii prevede posibilitatea ca, prin contractul colectiv de muncă aplicabil să se stabilească şi alte zile libere.
