22 Noiembrie, 2017

CJUE: Trebuie consimțământul unui abonat telefonic pentru utilizarea datelor sale într-un alt stat membru?

Consimțământul unui abonat telefonic la publicarea datelor sale acoperă și utilizarea acestora într-un alt stat membru. Cadrul de reglementare larg armonizat permite să se asigure în întreaga Uniune aceeași respectare a cerințelor în materie de protecție a datelor cu caracter personal ale abonaților.

Astfel s-a pronunţat CJUE prin Hotărârea din data de 15.03.2017 în cauza  C-536/15 . 

Menționam faptul că CJUE s-a pronunţat în sensul mai sus arătat referitor la o cerere  formulată în cadrul unui litigiu între Tele2 (Netherlands) BV, Ziggo BV și Vodafone Libertel BV, societăți cu sediul în Țările de Jos, pe de o parte, și Autoriteit Consument en Markt (ACM) (Autoritatea de Protecție a Consumatorilor și a Piețelor), pe de altă parte, în legătură cu o decizie adoptată de această autoritate în cadrul unui litigiu între aceste întreprinderi și European Directory Assistance NV (denumită în continuare „EDA”), o întreprindere stabilită într‑un alt stat membru, referitoare la punerea la dispoziția acesteia din urmă a datelor privind abonații lor pentru furnizarea de servicii de informații privind abonații accesibile publicului și de registre de abonați, oferite în acest din urmă stat membru și/sau în alte state membre. 

Ce a declanşat litigiul principal în discuţie?

Societatea belgiană European Directory Assistance (EDA) oferă servicii de informații privind abonații și de registre de abonați accesibile de pe teritoriul belgian.

Aceasta a solicitat întreprinderilor care alocă numere de telefon abonaților în Țările de Jos (respectiv Tele2, Ziggo și Vodafone Libertel) să pună la dispoziția sa date privind abonații lor, invocând în această privință o obligație prevăzută în legislația neerlandeză, care este ea însăși o transpunere a directivei europene referitoare la „serviciul universal[1]”.

Apreciind că nu erau ținute să furnizeze datele în discuție unei întreprinderi stabilite într-un alt stat membru, aceste întreprinderi au refuzat să furnizeze datele solicitate. 

Sesizată cu litigiul, College van Beroep voor het bedrijfsleven (Curtea de Apel pentru Contencios Administrativ în Materie Economică, Țările de Jos) a adresat CJUE următoarele întrebări preliminare:

  • dacă o întreprindere este ținută să pună datele referitoare la abonații săi la dispoziția unui furnizor de servicii de informații privind abonații și de registre de abonați stabilit în alt stat membru;
  • în caz afirmativ, dacă trebuie lăsată abonaților opțiunea de a-și da sau nu consimțământul în funcție de țările în care întreprinderea care solicită aceste date furnizează serviciile sale; în această privință, instanța neerlandeză a întreabat în ce mod trebuie puse în balanță respectarea principiului nediscriminării și protecția vieții private. 

Ce trebuie să cunoaștem referitor la o trimitere preliminară?

Trimiterea preliminară permite instantelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze CJUE întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii.

Retinem că CJUE nu solutionează litigiul national, insa instanta natională are obligatia de a solutiona cauza conform deciziei CJUE.

Decizia CJUE este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară. 

Cum a motivat în esenţă CJUE Hotărârea din data de 15.03.2017?

CJUE a declarat, în răspuns la prima întrebare, că directiva „serviciu universal” acoperă și orice cerere făcută de o întreprindere, stabilită în alt stat membru decât cel în care sunt stabilite întreprinderile care alocă numere de telefon abonaților.

Astfel, reiese chiar din modul de redactare a articolului pertinent[2] din directivă că acesta vizează toate cererile rezonabile de punere la dispoziție pentru furnizarea de servicii de informații privind abonații accesibile publicului și de registre de abonați. În plus, acest articol impune ca punerea la dispoziție să fie efectuată fără discriminare.

Acest articol nu face nicio distincție după cum cererea este formulată de o întreprindere stabilită în același stat membru precum cel în care este stabilită întreprinderea căreia îi este adresată această cerere sau într-un alt stat membru. Inexistența unei distincții este conformă cu obiectivul urmărit de directivă, care vizează, printre altele, să asigure servicii de bună calitate accesibile publicului în toată Uniunea, printr-o concurență și opțiuni efective.

În plus, refuzul de a pune datele privind abonații la dispoziția solicitanților pentru simplul motiv că aceștia ar fi stabiliți în alt stat membru ar fi incompatibil cu principiului nediscriminării.  

În ceea ce privește aspectul dacă trebuie lăsată abonaților opțiunea de a-și da sau nu consimțământul în funcție de țările în care întreprinderea care solicită aceste date furnizează serviciile sale, CJUE a făcut referire la jurisprudența sa anterioară[3].

Din moment ce abonatul a fost informat de întreprinderea care i-a alocat un număr de telefon cu privire la posibilitatea transmiterii datelor sale cu caracter personal către o întreprindere terță, în vederea publicării acestora într-o listă publică de abonați, și acesta a consimțit la publicarea respectivelor date, abonatul în cauză nu trebuie să își dea consimțământul din nou pentru transmiterea acelorași date către o altă întreprindere, cu condiția ca datele în cauză să nu fie folosite în alte scopuri decât cele pentru care au fost adunate în vederea primei publicări.

Astfel, în aceste condiții, transmiterea acelorași date către o altă întreprindere care intenționează să publice o listă publică de abonați, fără ca acest abonat să fi dat un nou consimțământ, nu poate aduce atingere înseși esenței dreptului la protecția datelor cu caracter personal, astfel cum este recunoscut prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Pe de altă parte, CJUE a constatat că, indiferent care ar fi locul său de stabilire în Uniune, întreprinderea care furnizează un serviciu de informații privind abonații accesibile publicului și de registre de abonați operează într-un cadru de reglementare larg armonizat care permite să se asigure în întreaga Uniune aceeași respectare a cerințelor în materie de protecție a datelor cu caracter personal ale abonaților.

În consecință, nu se impune ca întreprinderea care alocă numere de telefon abonaților săi să formuleze cererea de consimțământ adresată abonatului astfel încât acesta să își exprime acest consimțământ în mod distinct în funcție de statul membru către care pot fi transmise datele acestuia. 

Răspunsul mai sus formulat de CJUE ce a făcut obiectul Hotărârii din data de 15.03.2017 în cauza C-536/15  îl puteţi consulta in extenso pe site-ul Curia.


[1]    Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 07.03.2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (JO 2002, L 108, p. 51, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 213), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 (JO 2009, L 337, p. 11).

[2]    Articolul 25 alineatul (2) din directivă

[3]    Hotărârea CJUE din 05.05.2011, Deutsche Telekom (C-543/09). 

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu