CIM pentru directori în societatea comercială

Chestiunea pe care o supunem atenţiei priveşte posibilitatea încheierii unui contract individual de muncă în cazul directorilor, semnalând în context situaţii particulare pe reglementări de drept internaţional privat şi ale Uniunii Europene. 

Legea societăţilor despre încadrarea şi remunerarea administratorilor şi a directorilor

Mai întâi, o scurtă incursiune în dispoziţiile din Legea societăţilor nr. 31/1990, faţă de care să putem vedea situaţii puse în discuţie în regim extrateritorial. Ne vom limita doar la reglementările prevăzute de Legea  nr. 31/1990 în cazul societăţilor pe acţiuni.

- Pe durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnați dintre salariații societății, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului. (Art. 1371 alin. (3))
- În cazul în care într-o societate pe acțiuni are loc delegarea atribuțiilor de conducere către directori,  majoritatea membrilor consiliului de administrație va fi formată din administratori neexecutivi. (Art. 1381 alin. (1))
- Consiliul de administrație poate crea comitete consultative formate din cel puțin 2 membri ai consiliului și însărcinate cu desfășurarea de investigații și cu elaborarea de recomandări pentru consiliu, în domenii precum auditul, remunerarea administratorilor, directorilor, cenzorilor și personalului sau nominalizarea de candidați pentru diferitele posturi de conducere. Comitetele vor înainta consiliului, în mod regulat, rapoarte asupra activității lor. (Art.1402 alin. 1)
- Consiliul de administrație poate delega conducerea societății unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general. Directorii pot fi numiți dintre administratori sau din afara consiliului de administrație. (Art. 143)
- Directorii pot fi revocați oricând de către consiliul de administrație. În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, directorul în cauză este îndreptățit la plata unor daune-interese. (Art. 1431)
- Remunerația directorilor, obținută în temeiul contractului de mandat, este asimilată din punct de vedere fiscal veniturilor din salarii și se impozitează potrivit legislației în materie.Referințe în jurisprudență (Art. 152)
- Remunerația membrilor consiliului de administrație sau ai consiliului de supraveghere este stabilită prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a acționarilor. Remunerația suplimentară a membrilor consiliului de administrație sau ai consiliului de supraveghere însărcinați cu funcții specifice în cadrul organului respectiv, precum și remunerația directorilor, în sistemul unitar, ori a membrilor directoratului, în sistemul dualist, sunt stabilite de consiliul de administrație, respectiv de consiliul de supraveghere. Actul constitutiv sau adunarea generală a acționarilor fixează limitele generale ale tuturor remunerațiilor acordate în acest fel. (Art. 15318

Hotărârea CJUE din 11 aprilie 2019 în cauza C‑603/17

Hotărârea are ca obiect o cerere de decizie preliminară primită de Curte la 20 octombrie 2017, în procedura Peter Bosworth, Colin Hurley împotriva Arcadia Petroleum Limited și alții. Cum, în speţă, au existat contracte individuale de muncă, ne limităm – şi aici – pe interpretarea dată de Curte cu privire la întinderea drepturilor conferite titularilor respectivelor CIM.

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnii Peter Bosworth și Colin Hurley, pe de o parte, și Arcadia Petroleum Limited și alte societăți, pe de altă parte, în legătură cu o cerere de despăgubire a prejudiciului pe care l‑ar fi suferit aceste societăți din cauza pretinselor acțiuni frauduloase ale domnilor Bosworth și Hurley.

- Cei doi erau directorii societăților Arcadia London, Arcadia Singapore și Arcadia Switzerland și erau angajați la una dintre societăți printr‑un contract de muncă întocmit de ei înșiși sau în conformitate cu propriile lor instrucțiuni.

Cu privire la întrebările preliminare. Întrucât prima, a treia și a patra întrebare se bazează pe ipoteza potrivit căreia contractele încheiate între domnii Bosworth și Hurley și anumite societăți din grupul Arcadia constituiau „contracte individuale de muncă”, în sensul dispozițiilor titlului II secțiunea 5 (articolele 18-21) din Convenția de la Lugano II, Curtea consideră că trebuie să se examineze în primul rând a doua întrebare.

Cu privire la a doua întrebare. Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dispozițiile titlului II secțiunea 5 (articolele 18-21) din Convenția de la Lugano II trebuie să fie interpretate în sensul că un contract încheiat între o societate și o persoană fizică poate fi calificat drept „contract individual de muncă”, în sensul dispozițiilor menționate, atunci când această persoană este în măsură să decidă sau decide efectiv termenii contractului respectiv și dispune de o putere autonomă de control al administrării cotidiene a afacerilor acestei societăți, precum și al exercitării propriilor sale atribuții, dar acționarul sau acționarii societății menționate au puterea de a înceta contractul amintit.

- Având în vedere modul identic de redactare a acestor dispoziții și a celor ale capitolului II secțiunea 5 (articolele 18-21) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, interpretarea dată de Curte în ceea ce privește cele din urmă dispoziții poate fi transpusă cu privire la dispozițiile titlului II secțiunea 5 (articolele 18-21) din Convenția de la Lugano II.
- Pentru a se stabili dacă dispozițiile titlului II secțiunea 5 (articolele 18-21) din Convenția de la Lugano II se aplică într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, este necesar să se examineze dacă se poate considera că domnii Bosworth și Hurley au fost obligați printr‑un „contract individual de muncă”, în sensul articolului 18 alineatul (1) din această convenție, față de una dintre societățile din grupul Arcadia și dacă pot fi calificați astfel drept „angajați”, în sensul articolului 18 alineatul (2) din convenția menționată.
- În ceea ce privește noțiunea de „angajat”, trebuie amintit de asemenea că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, această noțiune trebuie definită potrivit unor criterii obiective ce caracterizează raportul de muncă, ținându‑se seama de drepturile și de obligațiile persoanelor implicate. Or, caracteristica esențială a raportului de muncă o constituie împrejurarea că o persoană îndeplinește, într‑o anumită perioadă de timp, în favoarea unei alte persoane și sub îndrumarea acesteia, prestații în contrapartida cărora primește o remunerație.
- Prin urmare, raportul de muncă presupune existența unei legături de subordonare între angajat și angajatorul său, iar existența unei asemenea legături trebuie apreciată în fiecare caz specific în funcție de toate elementele și de toate circumstanțele ce caracterizează raporturile dintre părți.
- Pe de altă parte, lipsa unui contract formal nu împiedică existența unui raport de muncă ce intră sub incidența noțiunii de „contract individual de muncă”, în sensul dispozițiilor din Convenția de la Lugano II.
- Cu toate acestea, un asemenea raport nu poate fi calificat drept „contract individual de muncă”, în sensul dispozițiilor titlului II secțiunea 5 (articolele 18-21) din Convenția de la Lugano II, decât dacă există o legătură de subordonare între societate și directorul în cauză.
- În speță, domnii Bosworth și Hurley erau chief executive officer și, respectiv, chief financial officer ai grupului Arcadia, erau directorii societăților Arcadia London, Arcadia Singapore, precum și Arcadia Switzerland, încheiaseră cu una dintre aceste societăți un contract de muncă întocmit de ei înșiși sau în conformitate cu instrucțiunile lor și că au acționat întotdeauna în numele și pe seama tuturor societăților din grupul Arcadia.
- Din decizia de trimitere rezultă de asemenea că domnii Bosworth și Hurley exercitau un control asupra persoanei care i‑a angajat, precum și asupra locului și a condițiilor în care erau angajați. În aceste împrejurări, rezultă că domnii Bosworth și Hurley dispuneau de o capacitate de influență semnificativă față de Arcadia și că, în consecință, trebuie să se concluzioneze că nu exista o legătură de subordonare, indiferent dacă dețineau sau nu o parte din capitalul social al Arcadia.
- Nu prezintă relevanță în această privință împrejurarea că domnii Bosworth și Hurley erau răspunzători în fața acționarilor grupului Arcadia care, prin intermediul Farahead Holdings, aveau puterea de a‑i angaja și de a‑i concedia.
- Mecanismele legale de control de către acționari nu caracterizează, în sine, existența unei legături de subordonare, astfel încât simpla împrejurare că acționarii au puterea de a revoca un director nu poate fi suficientă pentru a demonstra existența unei astfel de legături.
- Rezultă de aici că un contract încheiat între o societate și directorul acesteia nu constituie, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, un „contract individual de muncă” în sensul dispozițiilor titlului II secțiunea 5 (articolele 18-21) din Convenția de la Lugano II.
- Având în vedere considerațiile care precedă, răspunzând la întrebarea preliminară, Curtea hotărât că  dispozițiile titlului II secțiunea 5 (articolele 18-21) din Convenția de la Lugano II trebuie să fie interpretate în sensul că un contract încheiat între o societate și o persoană fizică ce exercită funcția de director al acesteia nu creează o legătură de subordonare între aceștia și, prin urmare, nu poate fi calificat drept „contract individual de muncă”, în sensul dispozițiilor menționate, atunci când, chiar dacă acționarul sau acționarii acestei societăți au puterea de a înceta contractul amintit, persoana respectivă este în măsură să decidă sau decide efectiv termenii contractului menționat și dispune de o putere autonomă de control al administrării cotidiene a afacerilor societății amintite, precum și al exercitării propriilor sale atribuții. 

Documentar legal

Convenţia de la Lugano II

Trimiterea preliminară face referire la Convenţia de la Lugano II întrucât, în soluţionarea judiciară s-a pus problema de competenţă teritorială a instanţei, chestiune tratată de Convenţia de la Lugano II. Preluăm, mai jis prevederile din capitolul intitulat «Competenţa judiciară în materia contractelor individuale de muncă»

Articolul 18

(1) În materia contractelor individuale de muncă, competența judiciară se determină în conformitate cu dispozițiile din prezenta secțiune, fără a se aduce atingere articolului 4 și articolului 5 alineatul (5).

(2) Dacă un angajat încheie un contract individual de muncă cu un angajator care nu își are domiciliul pe teritoriul unui stat obligat prin prezenta convenție, însă are o sucursală, agenție sau altă unitate pe teritoriul unuia dintre statele obligate prin prezenta convenție, se consideră, în cazul litigiilor rezultate din exploatarea sucursalei, a agenției sau a unității, că angajatorul are domiciliul pe teritoriul statului respectiv.

Articolul 19

Un angajator domiciliat pe teritoriu unui stat obligat prin prezenta convenție poate fi acționat în justiție:

1.

înaintea instanțelor din statul pe teritoriul căruia este domiciliat; sau

 

2.

pe teritoriul altui stat obligat prin prezenta convenție:

(a)

în instanțele de la locul în care angajatul își desfășoară în mod obișnuit activitatea sau înaintea instanțelor din ultimul loc în care acesta și-a desfășurat activitatea; sau

 

(b)

dacă angajatul nu își desfășoară sau nu și-a desfășurat în mod obișnuit activitatea pe teritoriul unei singure țări, în instanțele de la locul unde este sau a fost situată întreprinderea al cărei angajat a fost acesta.

Articolul 20

(1) Angajatorul poate introduce o acțiune numai înaintea instanțelor din statul obligat prin prezenta convenție pe teritoriul căruia angajatul își are domiciliul.

(2) Dispozițiile prezentei secțiuni nu aduc atingere dreptului de a introduce o cerere reconvențională la instanța sesizată cu cererea inițială, în conformitate cu prezenta secțiune.

Articolul 21

De la dispozițiile prezentei secțiuni nu se poate deroga decât prin convenții atributive de competență:

1.

ulterioare nașterii litigiului; sau

 

2.

care permit angajatului să sesizeze alte instanțe decât cele menționate în cadrul prezentei secțiuni.

ANEXA I

Normele de competență judiciară prevăzute la articolul 3 alineatul (2) și la articolul 4 alineatul (2) din convenție sunt următoarele:

[...]

- în România: articolele 148-157 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat;


Ai nevoie de Legea nr. 105/1992? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu