Guvernul vrea să modifice Codul Penal conform mai multor decizii ale Curţii Constituţionale, dar şi ale Directivelor Europene în materie, din ultimele luni. Cel puţin 100 de completări şi modificări ale textelor de lege care incriminează agresiunile asupra minorilor, pornografia infantilă, dar şi măsurile preventive dispuse de procurori în cazul unor cauţiuni, măsuri de supraveghere tehnică, sunt detaliate în proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art.31 alin.(1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Una dintre modificări, deşi proiectul are avizul CSM şi al Consiliului Legislativ, este contestată de ONG-uri şi de către unii avocaţi. Aceasta se referă la faptul că procurorul poate solicita de la bănci datele financiare ale unei persoane, fără mandatul emis de un judecător, ca până acum.
Alineatul (1) al art. 153 se modifică şi va avea următorul cuprins:
“(1) Procurorul poate solicita unei instituţii de credit sau oricărei alte instituţii care deţine date privind situaţia financiară a unei persoane comunicarea datelor privind existenţa şi conţinutul conturilor unei persoane, în cazul în care există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni şi există temeiuri pentru a se crede că datele solicitate constituie probe.”
Alte modificări se referă la dreptul procurorului de a revoca o hotărâre judecătorească, în cazul controlului judiciar şi al controlului judiciar pe cauţiune, sau abrogarea alineatului 1 din art. 228, care prevedea că după arestare, inculpatului i se aduc la cunoştinţă, de îndată, în limba pe care o înţelege, motivele pentru care s-a dispus măsura şi ce căi de atac mai are. Şi aceste modificări sunt contestate de societatea civilă, care susţine că nicio directivă UE sau decizie CCR nu ar stipula asemenea schimbări în lege.
Guvernul mai susţine modificarea unor proceduri în cazul acordului de recunoaştere a vinovăţiei, astfel încât acesta să prevadă şi felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia sau soluţia de renunţare a aplicării pedepsei.
Pedepsele cresc, conform proiectului legislativ, şi dacă se infectează, intenţionat, sursele de apă.
„Art. 356 alin. (1) Infectarea prin orice mijloace a surselor sau reţelelor de apă, dacă apa devinde dăunătoare sănătăţii oamenilor, animlelor sau plantelor, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.”
Reprezentanţii Guvernului modifică şi articolul 139, referitor la supravegherea tehnică a inculpaţilor, astfel încât această măsură să poată fi dispusă în cazul oricărei infracţiuni care este prevăzută a fi pedepsită cu mai mult de 5 ani de închisoare.
Ordonanţa Guvernului a fost depusă, în procedură de urgenţă, la Senat, dar termenul de adoptare urmează a se împlini, conform procedurilor, după vacanţa parlamentară, la 14 zile de la reluarea activităţii Senatului.
Ai nevoie de Noul Cod penal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!