Ce a decis CCR recent privind ajutorul public judiciar

Prin Decizia nr. 657/2017 (decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 21/09.01.2018), cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Eugeniu Dragoș Petria în Dosarul nr. 4.712/2/2016 (1.234/2016) al Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a constatat că dispozițiile art. 5 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate. 

Care a fost obiectul excepţiei de neconstituţionalitate analizate de CCR?

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate l-au constituit dispoziţiile art.5 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă (OUG nr. 51/2008), care au următorul conţinut:

„În sensul prezentei ordonanțe de urgență, se consideră membru al familiei și persoana care are domiciliul ori reședința comună și gospodărește împreună cu solicitantul, copiii sau alți descendenți în linie dreaptă ai acesteia în vârstă de până la 18 ani aflați în întreținerea solicitantului, precum și copiii sau alți descendenți în linie dreaptă în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor și în întreținerea solicitantului.” 

Care au fost criticile formulate de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate?

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul a aratat că nu are niciun venit, că locuiește împreună cu mama sa, în vârstă de 91 de ani și bolnavă, și că o ajută exclusiv prin prestarea unor activități casnice, de natură fizică, fără să contribuie cu nicio sumă de bani la gospodărirea comună, având în vedere că nu are nicio sursă de venit. În considerarea acestor împrejurări, autorul excepției apreciază că expresia gospodărește împreună cu solicitantul din cuprinsul textului normativ criticat trebuie interpretată în sensul că nu se aplică și situațiilor de felul celor în care se află și el. Dacă această expresie ar fi interpretată în sensul că se aplică și situațiilor similare celor în care se află autorul excepției de neconstituționalitate și mama sa, atunci ar subzista obligativitatea achitării taxelor judiciare de timbru, în acest fel ajungându-se la încălcarea art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție.

Autorul excepției de neconstituționalitate a mai aratat că dispozițiile criticate sunt susceptibile de interpretări contradictorii, care generează hotărâri antagonice.

De asemenea, autorul excepției de neconstituționalitate consideră că se încalcă și art. 16 din Constituție, întrucât este permisă excluderea persoanelor fără venituri de la liberul acces la justiție. 

Care au fost motivele pentru care CCR a decis că excepţia de neconstituţionalitate respectivă este neîntemeiată?

Examinând excepția de neconstituționalitate, CCR a constatat că prevederile criticate din OUG nr. 51/2008 au mai făcut, alături de alte dispoziții din acest act normativ, obiect al controlului de constituționalitate.

Astfel, CCR a stabilit că OUG nr. 51/2008 reprezintă transpunerea în planul legislației interne a Directivei Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE din 27.01.2003 de îmbunătățire a accesului la justiție în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistența judiciară acordată în astfel de litigii. Scopul acestei reglementări este prevăzut la art. 1 și constă în „asigurarea dreptului la un proces echitabil și garantarea accesului egal la actul de justiție, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii”. În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a reglementat ajutorul public judiciar ca formă de asistență acordată de stat, în condițiile legii, oricărei persoane fizice, în situația în care aceasta nu poate face față cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obținerea unor consultații juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiție, fără a pune în pericol întreținerea sa ori a familiei sale. Prin această reglementare se urmărește asigurarea efectivității dreptului de acces la justiție, prin stabilirea unor minime și rezonabile condiții. Prin urmare, CCR a constatat că nu poate fi reținută susținerea potrivit căreia actul normativ criticat împiedică accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil, din moment ce tocmai înlesnirea realizării acestor drepturi reprezintă scopul declarat al OUG nr. 51/2008.

În continuare, CCR a observat că, prin Decizia nr. 374/2014, a constatat că, prin reglementarea cadrului legal al ajutorului public judiciar, se urmărește asigurarea efectivității dreptului de acces la justiție, prin stabilirea unor minime și rezonabile condiții. S-a arătat, astfel, că stabilirea unor limite și condiții privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a ajutorului în formele prevăzute la art. 6 din OUG nr. 51/2008, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor și a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susținere din partea statului și l-ar solicita, fără a se îngrădi în acest mod accesul efectiv la justiție.

Totodată, prin Decizia nr. 394/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713/20.11.2013, CCR a subliniat faptul că, în Hotărârea din 19.06.2001, pronunțată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 59, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a estimat că, dacă din punctul de vedere al art. 6 paragraful 1 din Convenție executarea obligației de a asigura un drept efectiv de acces la un tribunal nu înseamnă, pur și simplu, absența unei ingerințe, ci necesită măsuri pozitive din partea statului, acest lucru nu înseamnă nici un drept necondiționat de a obține un ajutor judiciar gratuit din partea statului în materie civilă și nici dreptul la o procedură gratuită în această materie.

Aplicând aceste considerente la circumstanțele criticilor formulate de autorul excepției de neconstituționalitate, CCR a reținut că dispozițiile art. 5 alin. (2) din OUG nr. 51/2008 nu numai că nu restrâng liberul acces la justiție garantat de Constituția României, ci, dimpotrivă, reprezintă dispoziții care facilitează liberul acces la justiție. Astfel, definiția conținută în dispozițiile legale criticate extinde câmpul de aplicare a noțiunii de familie menționate de art. 4 din OUG nr. 51/2008, potrivit căruia „Poate solicita acordarea ajutorului public judiciar, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, orice persoană fizică, în situația în care nu poate face față cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obținerea unor consultații juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiție, fără a pune în pericol întreținerea sa ori a familiei sale.” Având în vedere că, în concepția legiuitorului delegat, ajutorul public judiciar poate fi acordat nu numai în condițiile în care realizarea cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obținerea unor consultații juridice ar pune în pericol întreținerea solicitantului, ci și întreținerea familiei sale, este evident că extinderea câmpului de aplicare a noțiunii de familie prin dispozițiile criticate reprezintă un mijloc de realizare a unui acces liber și efectiv la justiție, în sensul prevăzut de art. 21 din Constituție.

În plus, CCR a reținut că rațiunile avute în vedere mai sus și care impun constatarea conformității dispozițiilor art. 5 alin. (2) din OUG nr. 51/2008 cu prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție sunt aplicabile mutatis mutandis și în constatarea conformității dispozițiilor criticate cu prevederile art. 16 din Constituție care garantează egalitatea în fața legii.

În sfârșit, critica referitoare la posibilitatea ca prevederile criticate să genereze aplicarea neunitară a acestora de către instanțele judecătorești este, de asemenea, neîntemeiată, având în vedere că rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (…).