Contractul individual de muncă este un act bilateral, consensual, semnat între doua părţi în poziţie de egalitate. Ambele părţi contractuale au posibilitatea să negocieze toate detaliile contractului, de la salariu, program de lucru şi până la bonusuri, prime, concedii, cu respectarea cadrului stabilit de Codul Muncii.

Indiferent de motiv, salariatul are dreptul să înceteze contractul de muncă, mai exact să denunţe unilateral contractul prin demisie. Acest lucru se poate face indiferent dacă este vorba de un contract de muncă cu perioadă determinată sau nedeterminată, la domiciliu sau prin agent de muncă temporară.

Dreptul de a renunţa la contract este consacrat de art. 41, alin. 1 din Constituţie, ca drept fundamental al cetăţeanului. Acelaşi privilegiu al salariatului se deduce şi din articolul 81, alineatul 2 din Codul Muncii sub forma obligativităţii angajatorului de a primi şi înregistra cererea de demisie a salariatului.

Există trei situaţii în cazul încetării contractului individual de muncă prin demisie, aşa cum sunt definite de Codul muncii:

  • demisie cu efectuarea preavizului (art. 81, alin. 1);
  • demisie cu renunţarea din partea angajatorului (total sau parţial) la termenul de preaviz (art. 81, alin. 7);
  • demisie fără preaviz, când angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contract (art. 81, alin. 8).

Cum îţi dai demisia, conform legii?

Procedura de denunţare unilaterală a contractului individual de muncă are următorii paşi:

  • redactarea unei notificări scrise de demisie;
  • comunicarea acesteia angajatorului;
  • respectarea termenului de preaviz, dacă angajatorul nu renunţă total la preaviz.

Cererea de încetare a contractului de muncă este un act irevocabil, ceea ce înseamnă că, odată comunicat angajatorului, salariatul nu îşi poate retrage cererea decât în situaţia în care primeşte acordul angajatorului.

Actele obligatorii furnizate de angajator la încetarea contractului

Angajatorul este obligat de lege să-ţi elibereze o serie de acte în caz de demisie, însă numai dacă le soliciţi – documente necesare pentru atestarea activităţii desfăşurate de către salariat, durata activităţii, salariul, cât şi vechimea în muncă, în meserie sau specialitate, potrivit articolului 34, alineatul 5 din Codul muncii. 

Dacă demisioneazi cu preaviz, vei solicita angajatorului o decizie de încetare în original, adeverinţă de vechime în original şi fişa de lichidare, plus orice alte documente care sunt necesare şi atestă vechimea în muncă, relaţia de angajare sau stagiile de cotizare.

Totodată, la solicitarea angajatului sau a unui fost angajat, angajatorul este obligat să elibereze copii ale paginilor din registrul electronic care cuprind înscrierile referitoare la persoana angajatului, potrivit articolului 8, alineatul 3 din Hotărârea Guvernului 500/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor. Angajatorul poate elibera şi un document care să ateste detaliile relaţiei de muncă, aşa cum rezultă din registrul general de evidenţă şi din dosarul de personal.

În cazul încetării contractului de muncă prin acordul părţilor, la data convenită de acestea, angajatorul are obligaţia de a furniza angajatului următoarele acte, la cererea celui din urmă:

  • decizia de încetare a raporturilor de muncă (a CIM);
  • nota de lichidare (din care să reiasă dacă părţile au datorii neachitate una faţă de alta);
  • adeverinţa de concedii medicale pentru ultimele 12 luni;
  • adeverinţa de venit pentru ultimele 12 luni (care înlocuieşte fişa fiscală);
  • adeverinţa de vechime în cadrul companiei.

Mai mult, Codul fiscal prevede, la articolul 59, alineatul 2, că plătitorul de venituri are obligaţia „să elibereze contribuabilului, la cererea acestuia, un document care să cuprindă cel puţin informaţii privind: datele de identificare ale contribuabilului, venitul realizat în cursul anului, deducerile personale acordate, impozitul calculat şi reţinut.

Ai nevoie de Codul muncii actualizat? Poţi cumpăra actul la zi, în format .pdf, de AICI!

comentarii

32 COMENTARII

  1. Ce mijloace are la indemana angajatorul in cazul in care salariatul doreste sa isi dea demisia la zi, dar angajatorul nu accepta acest lucru, accepta doar demisia cu termenul de preaviz, si totusi salariatul nu se mai prezinta la lucru.
    Multumesc frumos

    • Bună ziua,
      Nerespectarea termenului de preaviz de către angajat reprezintă abatere disciplinară, caz în care angajatorul poate sancţiona disciplinar salariatul. Potrivit art. 248. alin. 1 din Codul muncii, sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârşeşte o abatere disciplinară sunt:
      a) avertismentul scris;
      b) retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile;
      c) reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;
      d) reducerea salariului de bază şi/sau, după caz, şi a indemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;
      e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
      În situaţia descrisă mai sus, puteţi recurge la desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

  2. Un angajat cu ctr de munca si.a luat hainele si a plecat de la munca fara sa anunte angajatorul, , a plecat de tot…ce se intampla cu el,,, in ce baza ai pot inchide contr. de munca.la decizia de încetare, , ce art. Pot aplica….deja facuse si nemotivate,,, va mulțumesc, ,,

  3. Cu contractul pe perioada determinata cum ramane?Sotul meu lucreaza de 5ani la aceasi fabrica si inca este angajat pe perioada determinata.Semneaza in fiecare luna contractul iar acum de doua saptamani nu la semnat .Ce ma sfatuiti sa fac?

  4. Buna Ziua,

    la data de 01.06.2015 am convenit cu angajatorul sa incheiem contractul de munca cu acordul partilor, la noi plata se face avanas pe data de 25 ale lunii si lichidare in data de 12 ale lunii, am fost anuntat ca nu o sa primesc avans deoarece din data de 01.06 nu mai sunt angajatul lor…este corect? de unde sant eu sigur ca pe data de 12 o sa imi dea toti banii aferenti lunii mai?

  5. Buna ziua! La incheierea contractului de munca am primit de la angajator actele de lichidare, insa cand m-am mutat le-am ratacit. Am nevoie de nota de lichidare. Am dreptul sa solicit o copie sau sa imi fie trimise din nou? Cei de la HR refuza sa imi elibereze din nou actele? Am nevoie pentru angajarea la o alta societate. Multumesc

    • în baza prevederilor articolului 34, alineatul 5 din Codul Muncii (Legea nr. 53/2003 republicată**actualizată*), și articolului 8, alineatul 3) din HOTĂRÂREA nr. 500 din 18 mai 2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, angajatul sau fostul angajat, are dreptul sa solicite angajatorului/fostului angajator eliberarea de:
      a) copii ale documentelor existente în dosarul personal;
      b) copii ale paginilor din registrul electronic care cuprind înscrierile referitoare la persoana mea şi/sau un document care să ateste activitatea desfăşurată în cadrul societății, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate, astfel cum rezultă din registrul general de evidenţă şi din dosarul personal, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării

  6. Buna ziua ,
    Dupa iesirea din uz a cartilor de munca , am avut 4 joburi. La plecare, nici unul din fostii angajatori nu mi-a eliberat adeverint de vechime in munca. Este adevarat, nici eu nu am solicitat: am crezut ca , asa cum contractele de munca sunt inregistrate electronic, si vechimea se calculeaza de ITM. Acum citesc ca trebuie sa am cate o adeverinta de la fiecare fost loc de munca. Ce ma sfatuiti sa fac ?
    Multumesc .

  7. Sint angajat in conpaniia zf trw din 26 05 2016 pina in prezent, cu contract de munca pe perioada nedeterminata, arat faptul ca in cursul luni August am avut o criza de inima depistinduma cu taihardie parohshistica supra ventriculara remisa, la locul de munca, ca in fina sa mi se faca schinbarea locului de munca cu proba de lucru in alta sectie a conpaniei zf trw, iar rezultatul final este nefavorabil ca angajat, fapt ca nu ma descurc la acele probe de lucru, dar motivul este ca eu trebuie sa fac o interventie cardiologica la institutul de cardiologie Timisoara si totodata vor sa mi dsfaca contractul de munca pe termen nedeterminat angajatori acestei conpanii ZF TRW Timisoara si totodata cer sfaturi din partea protectiei de munca ce trebuie sa fac sa am si eu un loc de munca pentru a supravetui in romania si sa pot sami iau acest tratament costisitor, ar trebui sa ma adresez,,Cui,,???.

  8. Buna ziua,
    Este vorba despre un salariat care a incheiat raportul de activitate prin demisie. I s-a aprobat demisia , dupa care unitatea si-a dat seama ca salariatul a uzat tot concediul de odihna si a primit CO necuvenit.Salariatul nu a facut lichidarea . Ce se poate intampla in acest caz si cine este vinovat?
    Va multumesc anticipat!

  9. Buna ziua,
    mi-am dat demisia de la actual loc de munca, insa nu pot lucra toate cele 20 de zile de preaviz doar 14 zile lucratoare. Am solicitat documentele care atesta activitatea pe care am desfasurat-o in cadrul companiei, dar angajatorul refuza sa-mi elibereze aceste documente, cu motivul ca nu realizez cele 20 de zile lucratoare de preaviz prevazute in contract. Au acest drept? In HG 500/2011 nu se specifica ca se pot folosi astfel de motivatii pentru a nu elibera aceste dovezi, si nici in Codul Muncii nu este specificat.
    Ma puteti indruma?
    Multumesc

  10. Buna seara pot face lichidarea la zi fara preaviz, plec la alta firma si nu mai este timp sa stau 20 zile.Ce pot sa fac in aceasta situatie si ce acte trebuie sa imi acorde firma la plecare.

  11. Salut… am lucrat la Dristor doner kebab, locatia Mall Plaza Romania, fara ca ei sa imi elibereze un contract de munca…. cand am plecat refuza sa ma pleteasca pt zilele lucratoare… ce pot face in privinta asta?

  12. BUNA ZIUA am si eu o inrebare cum pot sa demisionez de la magazinul la care lucrez deoarece nu mai suport stresul la care sunt supusa si modul in care se comporta dar eu nu am semnat nici un contract de munca nu stiu cum sa fac si sa procedez va multumesc

  13. Luni, la data de 21.08.2017, trebuie să-mi dau demisia de la Contitech, dar am de recuperat 50 de ore. În cazul acesta pot primi lichidarea la zi, și actele necesare la celălalt loc de muncă?

  14. Buna,
    Sunt in situatie mai ciudata, din punctul meu de vedere.
    Angajatorul meu doreste sa-mi dau demisia sau ma muta pe un alt post in care nu mai beneficiez de aceas conditii ca si pana acuma adica as avea un salar mai mic decat cea ce am semnat la inceput, la angajare.
    In oferta de angajare sunt mentionate anumite beneficii care ar trebui sa mi se ofera dupa 6 luni , si culmea aici vine partea cea buna inainte de a implini 6 luni la firma mi s-a cere din senin fara sa mi se atrage atentia ca nu as fi lucrat calitativ, fara nici un avertizment scris sau verbal mi se cere sa-mi dau demisia, sau sa fiu mutata pe un alt ptoiect. Chiar in acest moment sunt in concediu pana vineri si nu mi se spune nimic clar doar ca daca nu accept sa fiu mutata pe un alt post pe un salar mai mic atunci sa-mi dau demisia.
    Ce as vrea sa va intreb chiar nu se poate nici cum sa le dau in judecat pentru faptul ca au baut joc de mine si m-au folosit cat timp am lucrat la ei si acuma ca nu mai au nevoie de mine , sa spunem asa ca vor sa plec.
    Adica nu exista o lege care sa ne protejeze in astfel de situatie? Chiar unii pot sa bata joc de noi si sa ne oblige sa-mi dau demisia?
    Trebuie sa fie o lege un articol care nu lasa acest lucru.
    Multumesc

    • Pentru lămurirea ta, poți consulta Legea 53/2003, Codul muncii, Secțiunea 3, de la art. 61 la 64 (pct.1), iar ca drepturi pe care le ai la solicitarea abuzivă de a-ți da demisia, consultă secțiunile 7 și 8, de art. 75 la 80.

      Succes.

  15. Vreau sa imi dau demisia din firma la care sunt angajata problema este ca eu in momentul de fata sunt in ccc care imi inceteaza pe data de 1.2.2018 cand copilul face 2ani acum intrebarea mea este voi beneficia de aceliasi drepturi ca restul angajatilor sau nu mai ales ca firma nici in momentul in care am fost insarcinata nu mi a dat dreptul sa lucrez cu toate ca nu era nici un risc au ales sa ma bage in concediu medical de la 2luni de sarcina

  16. M-am dat demisia din firmă în luna februarie 2018 și de atunci mă rog să-mi fie eliberată nota de lichidare și compensațiile pentru c.o. neefectuat în anul 2017( 11 zile) și c.m. (7 zile) în anul 2018. Ce pot face?

  17. Buna,

    Daca nu te poti intelege cu ei, ITM-ul este cea mai simpla varianta. Mergi si faci o plangere sau sesizare. Nu stiu exact cum se numeste.

    O zi buna!

    • acolo am sa merg eu eram an perioada de proba cum sa dat situatia de urgenta cum mia anchis contractu patroni au cam multe drepturi de cand nu mai sunt sindicate.

  18. In cat timp este obligat angajatorul sa dea fostului angajat diplomele obtinute la locul de munca (diploma de dispecer anti-efractie) si să elibereze angajatului, documentele care să cuprindă informaţii privind: datele de identificare ale contribuabilului, venitul realizat în cursul anului, deducerile personale acordate, impozitul calculat şi reţinut.? (preferabil o lege in care sa specifice timpul maxim de rezolvare gen 30 zile). Multumesc anticipat

  19. Buna ziua as vrea sa ma lămuriți si pe mine ve rog.
    Deci m.am angajat la un restaurant am lucrat 20 zile,după care am avut un accident la mana. Nu am mai putut continua munca deoarece a fost grav. După câteva zile cand venise propriu zis ziua de salariu, mi-au dat o parte din bani si mi-au zis ca nu mai pot lucra la servici,deci m.au dat afara. După aceea mi-au zis sa vin luna următoare pentru restul de bani, si sa semnez demisia.
    Mentionez ca nu am semnat niciun act pe parcursul zilelor de munca si nu mi-a fost dat niciun contract de munca.
    Nu înțeleg ce demisie trebuie sa semnez daca nu am primit nici un act de la ei. Va rog care puteti sa ma lămuriți. Multumesc!

  20. Buna ziua! Cum trebuie sa procedez in cazul in care am plecat de la locul de munca, precizez că am stat in perioada de preaviz am primit și salariul, dar nu mi-a dat decizia de încetare a contractului de muncă?

  21. La o conediere din armata/ sergent cu contract nu mi s-a comunicat niciun document in ce priveste concedierea.
    Concedierea a fost pt.necoresp.prof.

    Au trecut 20 ani de atunci si nu mi s-a comunicat in scris nimic.
    Din informatii obtinute telefonic mi s-a spus ca nu a fost emisa decizie de concediere .ci a fost emis un ordin de comandant care nu se comunica fiind act secret.
    Parerea mea este ca mi se incalca in mod continuu dreptul la aparare.

  22. Bună seara,
    mi-am dat demisia, au fost de acord. (a u inregistrat-o) am efectuat si inventarul, in penultima zi d preaviz conducerea a aflat ca sunt posesoarea certificat handicap gradul I .Mi se reproseaza ca eram obligata sa ii anunt (pt reducerile fiscale care nu le-au avut)Nu am declarat handicapul pt ca am considerat ca poate nu ma mai angajeaza.
    Acum fac abuz cu mesaje private sa aduc certificatul ;intrebare: pot sa isi recupereze oricum reducerile fiscale retroactiv ?Eu eram obligata prin lege sa declar, mi se poate imputa ceva?Multumesc anticipat

  23. Buna ziua,
    mentionati ca, conform legii, angajatorul este obligat sa emita decizie de incetare a CIM, in cazul demisiei. Am rugamintea sa ma ajutati cu articolul si legea unde sunt incluse aceste prevederi.

    Multumesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here