Prin Decizia nr. 67/26.02.2015 (decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 185/18.03.2015), Curtea Constituţională a Romaniei (CCR) a admis, cu majoritate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 7.155/303/2013 (190/2014) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală şi a constatat că soluţia legislativă reglementată de art.19 din Legea nr. 682/2002 care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a pct. 1, şi care nu a comis o infracţiune gravă este neconstituţională.
Potrivit dispoziţiilor art.147 alin. 4 din Constituţie, de la data publicării Deciziei nr. 67/26.02.2015 (adică de la data de 18.03.2015), aceasta este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor.
Potrivit art.147 alin.1 din Constituţie, „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.
Analizând pe fond excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.19 din Legea nr. 682/2002, CCR a constatat că aceasta este întemeiată, pentru urmatoarele motive, pe care le vom expune doar parţial în cuprinsul acestui articol:
CCR a constatat că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 682/2002, legiuitorul a urmărit să instituie un sistem de măsuri pentru asigurarea protecţiei şi securităţii martorilor care denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni grave. În acest sens, pe lângă măsurile de includere a martorilor într-un program special de protecţie, legiuitorul a prevăzut şi o cauză de reducere a pedepsei instituită de textul legal criticat care constituie, la rândul său, un instrument eficient pentru combaterea infracţiunilor grave, prin determinarea persoanelor care deţin informaţii decisive cu privire la săvârşirea unei astfel de infracţiuni să furnizeze acele informaţii organelor judiciare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor contestate (art. 19 din Legea nr. 682/2002), persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a pct. 1 din Legea nr. 682/2002, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Prin infracţiune gravă se înţelege, potrivit art. 2 lit. h din lege, „infracţiunea care face parte din una dintre următoarele categorii: genocid şi infracţiuni contra umanităţii şi infracţiuni de război, infracţiunile contra securităţii naţionale, terorism, omor, infracţiunile privind traficul de droguri, traficul de persoane, traficul de minori, spălarea banilor, falsificarea de monede ori de alte valori, infracţiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor explozive, nucleare sau al altor materii radioactive, infracţiunile de corupţie, precum şi orice altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei maxim special este de cel puţin 10 ani„.
CCR a constatat că dispoziţiile legale criticate consacră posibilitatea reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege numai pentru martorul care la rândul său a comis o infracţiune gravă. Astfel, deşi contribuie la furnizarea unor informaţii esenţiale organelor judiciare, martorului îi este aplicat un tratament juridic diferit, respectiv nu beneficiază de reducerea limitelor pedepsei prevăzute de lege, pentru simplul motiv că nu a comis o infracţiune gravă, aşa cum este ea definită de art. 2 lit. h din Legea nr. 682/2002.
Însă, această situaţie nu-şi găseşte justificare în exigenţele constituţionale consacrate de art. 16 alin. 1 din Constituţie potrivit căruia „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări„. Cu privire la incidenţa art. 16 alin. 1 din Constituţie, CCR a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a CCR, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional.
În analiza sa, CCR a constatat că în condiţiile în care legea reglementează asigurarea protecţiei şi asistenţei martorilor a căror viaţă, integritate corporală sau libertate este ameninţată ca urmare a deţinerii de către aceştia a unor informaţii ori date privind săvârşirea unor infracţiuni grave şi pe care le-au furnizat organelor judiciare, raţiunea cauzei de reducere a limitelor pedepsei reglementată de norma supusă controlului de constituţionalitate este aceea de a institui un instrument eficient pentru combaterea infracţiunilor grave prin determinarea persoanelor care deţin informaţii decisive în acest sens de a le furniza organelor judiciare.
Prin urmare, determinantă şi suficientă pentru acordarea beneficului reducerii limitelor pedepsei este acţiunea martorului de a denunţa şi facilita tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni grave, indiferent de natura şi gravitatea faptei penale comise de el însuşi. Altfel spus, atingerea obiectivului urmărit de legiuitor, respectiv acela de combatere a infracţiunilor grave ca urmare a denunţurilor şi informaţiilor furnizate de martori, se realizează şi în ipoteza în care martorul nu a comis o infracţiune gravă. Aşa fiind, comiterea de către martor a unei infracţiuni care nu se încadrează în categoria infracţiunilor grave, aşa cum sunt ele definite în art. 2 lit. h din lege, nu poate fi un element care să îl excludă pe acesta de la beneficiul cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă.
Drept urmare, diferenţa operată de norma supusă controlului de constituţionalitate între cele două categorii de martori, după cum aceştia au săvârşit sau nu o infracţiune gravă, nu se bazează pe un criteriu raţional şi nu justifică un tratament juridic diferenţiat, Curtea reţinând că cele două categorii de martori se află în situaţii juridice identice din perspectiva incidenţei normei supuse controlului de constituţionalitate.
(….) Câtă vreme principul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, atunci nu există niciun motiv rezonabil pentru care un martor care a săvârşit o infracţiune care nu se încadrează în enumerarea exhaustivă a art. 2 lit. h din legea supusă controlului CCR, dar a contribuit decisiv la tragerea la răspundere penală a unei persoane care a săvârşit o infracţiune gravă, să nu beneficieze, la rândul său, asemeni martorului care a comis o infracţiune gravă, de beneficiul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă.
Aşa fiind, CCR a constatat că persoana care are calitatea de martor în sensul art. 2 lit. a pct. 1 din Legea nr. 682/2002, indiferent dacă este autor al unei infracţiuni grave sau mai puţin grave, se află în aceeaşi situaţie juridică, sens în care, tratamentul juridic nu poate fi decât identic. Aşadar, neconstituţionalitatea discriminării astfel constatate are ca rezultat acordarea beneficiului reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege şi martorilor care au săvârşit infracţiuni ce excedează definiţiei din art. 2 lit. h din Legea nr. 682/2002.
Ai nevoie de Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor? Poţi cumpăra actul la zi, în format .pdf, de AICI!
