Prin Decizia nr. 513/2016 (decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 956/2016), Curtea Constituţională a României (CCR), cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian Ignat în Dosarul nr. 6.588/99/2015 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi a constatat, că dispoziţiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Care a fost obiectul excepţiei de neconstituţionalitate analizate de CCR ?
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate l-au constituit dispoziţiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:
"Procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia".
Cum s-a ajuns la sesizarea CCR cu excepţia de neconstituţionalitate mai sus amintită?
Prin Încheierea din 01.10.2015, pronunţată în Dosarul nr. 6.588/99/2015, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a sesizat CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristian Ignat într-o cauză având ca obiect pronunţarea asupra unei propuneri de arestare preventivă a autorului excepţiei, care se afla la data invocării excepţiei de neconstituţionalitate în stare de libertate, ca urmare a expirării măsurii preventive a reţinerii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a susţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că termenul de 6 ore prevăzut în cuprinsul acestora este unul de recomandare, iar posibilitatea avocatului de a studia dosarul cauzei nu implică şi obligaţia instanţei de a acorda un termen minim rezonabil necesar realizării unei apărări efective.
S-a susţinut că termenul analizat este unul imperativ, nerespectarea lui având ca efect decăderea procurorului din dreptul de a formula propunerea de arestare preventivă.
S-a aratat că atâta vreme cât alte termene procedurale, cum ar fi cele de formulare a căilor de atac, sunt considerate a fi imperative, în vederea respectării prin textul criticat a principiului egalităţii în drepturi, se impune ca şi termenul prevăzut la art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală să fie considerat tot imperativ.
S-a mai susţinut că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil.
Care au fost motivele pentru care CCR a decis că excepţia de neconstituţionalitate respectivă este neîntemeiată?
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, CCR a constatat că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, faţă de critici de neconstituţionalitate similare, în acest sens, pronunţând Decizia nr. 83/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347/06.05.2016, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate invocată.
În ceea ce priveşte reţinerea şi soluţionarea propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, prin Decizia nr. 83/2016, paragrafele 21-25, CCR a constatat că măsura reţinerii este reglementată în cuprinsul art. 209-210 din Codul de procedură penală, fiind o măsură privativă de libertate ce se caracterizează, printre altele, prin faptul că poate fi dispusă exclusiv în cursul urmăririi penale. Din această perspectivă, CCR a reţinut că, în analiza criticilor de neconstituţionalitate formulate, trebuie pornit de la coroborarea dispoziţiilor art. 209-210 din Codul de procedură penală cu cele ale art. 203-204 şi art. 223-227 din acelaşi act normativ.
Astfel, potrivit art. 209 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală, organul de cercetare penală sau procurorul poate dispune reţinerea, pentru cel mult 24 de ore, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 202 din acelaşi cod. Totodată, conform art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, dispoziţii criticate de autorii excepţiei, procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia. Aşa fiind, procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, întocmeşte o propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, cu indicarea temeiului de drept, propunere care, împreună cu dosarul cauzei, se prezintă judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de reţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.
Potrivit art. 225 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi sesizat stabileşte termenul de soluţionare a propunerii de arestare preventivă, fixând data şi ora la care soluţionarea va avea loc, în cazul inculpatului aflat în stare de reţinere, termenul de soluţionare a propunerii de arestare preventivă trebuind fixat înainte de expirarea duratei reţinerii. Judecătorul de drepturi şi libertăţi, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, admite propunerea procurorului şi dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, iar dacă apreciază că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru arestarea preventivă a inculpatului, respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului reţinut [a se vedea art. 226 alin. (1) şi art. 227 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Împotriva acestor încheieri, inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare, potrivit art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală.
Tot prin Decizia nr. 83/23.02.2016, anterior citată, paragrafele 26-27, în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei, CCR a constatat că dispoziţiile art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală dispun în sensul în care contestaţia formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluţionează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. Astfel, din conţinutul acestui articol reiese că, spre deosebire de situaţia respingerii propunerii de prelungire a arestării preventive, în situaţia respingerii propunerii luării măsurii arestării preventive, soluţionarea contestaţiei formulate de procuror nu este ţinută să se realizeze înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, adică înainte de expirarea măsurii reţinerii.
Având în vedere argumentele invocate, prin aceeaşi decizie, paragraful 28, CCR a reţinut că, din punct de vedere temporal, în cazul soluţionării propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, obligaţiile ce incumbă procurorului şi instanţei judecătoreşti, din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate, sunt cele referitoare la sesizarea instanţei judecătoreşti şi la fixarea termenului de soluţionare a propunerii înainte de expirarea duratei reţinerii. Astfel, pronunţarea efectivă asupra propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut prin admiterea sau respingerea acesteia, precum şi soluţionarea contestaţiei formulate de procuror împotriva respingerii acestei propuneri pot interveni, în funcţie de circumstanţele cauzei, după încetarea duratei reţinerii. Prin urmare, avocatul inculpatului poate solicita el însuşi un termen pentru studierea dosarului şi formularea apărării, dacă apreciază că timpul scurs între momentul la care a luat la cunoştinţă de data şi ora la care soluţionarea propunerii va avea loc şi soluţionarea acesteia nu este suficient pentru realizarea unei apărări eficiente şi adecvate. Totodată, instanţa de judecată, dacă apreciază că este necesar, poate amâna pronunţarea în scopul studierii dosarului cauzei pentru a putea delibera şi dispune în cunoştinţă de cauză cu privire la propunerea luării măsurii privative de libertate, astfel încât să fie înlăturat arbitrariul din soluţia sa.
Astfel, CCR a reţinut că soluţionarea propunerii luării măsurii arestării preventive trebuie realizată în acord cu prevederile art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin pronunţarea asupra măsurii "în termen scurt". Judecătorul de drepturi şi libertăţi învestit cu soluţionarea propunerii luării măsurii arestului preventiv, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze, trebuie să pună în balanţă toate elementele specifice cauzei pentru satisfacerea atât a dreptului la apărare, cât şi a dreptului de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil (....).
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera această jurisprudenţă, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior referite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.(....)
Ai nevoie de Codul de procedură penală? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!
