22 Noiembrie, 2019

Categorie : IMM

Programul de finanţare nerambursabilă START pentru IMM-uri

Programul pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului acestora la finanţare – START”, este un program de încurajare și de stimulare a înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, implementat de către Agenția pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii. Obiectivul programului îl constituie stimularea înființării de noi întreprinderi, mici și mijlocii, îmbunătățirea performanţelor economice ale celor existente, creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale întreprinzătorilor în scopul implicării acestora în structuri economice private. Procedura instituie o schemă transparentă de ajutor de minimis. Schema se aplică pe întreg teritoriul Romaniei, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare. Bugetul alocat Programului pentru anul bugetar 2011 este de 10.000.000 lei, gestionat de Agenție pentru organizarea și desfășurarea de workshopuri de pregătire antreprenorială UNCTAD / EMPRETEC și acordarea de Alocații Financiare Nerambursabile (AFN). Prin implementarea programului în anul 2011 se estimează acordarea ...

continuare →