20 Noiembrie, 2019

Categorie : Specialişti

Executarea obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale

În cursul soluţionării în instanţă a unei cauze comerciale, a fost invocată clauza de neconstituţionalitate referitor la prevederi din OUG nr.117/2009 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale. Semnalăm unele aspecte din decizia Curţii Constituţionale care a demonstrat că, de fapt, actul normativ – care a introdus proceduri simplificate de soluţionare a acţiunilor în justiţie având ca obiect asemenea obligaţii – apără dreptul la apărare şi liberul acces la actul de justiţie. Curtea Constituţională a reamintit că, aşa cum s-a pronunţat în cauze anterioare pe aceeaşi temă, prevederile de lege criticate sunt în sensul aplicării principiului rolului activ al judecătorului, care, la soluţionarea pricinilor în primă instanţă, are obligaţia de a încerca împăcarea părţilor. Potrivit prevederilor art.7 din ordonanţa de urgenţă, pentru soluţionarea cererii, “judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi ...

continuare →

Reglementări contabile modificate

Guvernul a emis Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.37/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 285 din 22 aprilie a.c. pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii şi a altor acte normative incidente. Legea contabilitaţii nr.82/1991 urmează să fie republicată, dându-se articolelor o nouă numerotare. Modificările aprobate prin ordonanţa de urgenţă au fost determinate de: - angajamentele asumate de România de a adopta cadrul legislativ necesar pentru implementarea cuprinzătoare a Standardelor internaţionale de raportare financiară (IFRS) de către sistemul bancar, în vederea aplicării acestora de la începutul anului 2012. În acest context,  pe de o parte, au fost necesare modificări şi completări pentru armonizarea legii contabilităţii astfel încât să se asigure cadrul legal aplicării IFRS şi, pe de altă parte, se creează premisele pentru actualizarea, în timp util, a celorlalte reglementări secundare incidente; - aplicarea de la 30 aprilie a.c., a noii legislaţii în materia serviciilor de plată, de către instituţiile emitente ...

continuare →

Codul muncii despre repausuri periodice

Legea nr.53/2003 prin care s-a aprobat Codul muncii, astfel cum a fost modificată şi completată, ultima dată, prin Legea nr. 40/2011 (în vigoare de la 30 aprilie a.c.) dedică un capitol aparte repausurilor periodice. Potrivit art. 1291, perioada de repaus reprezintă orice perioadă care nu este timp de muncă. ■ Pauza de masă şi repausul zilnic În cazurile în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 6 ore, salariaţii au dreptul la pauză de masă şi la alte pauze, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern. Tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de o pauză de masă de cel puţin 30 de minute, în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 4 ore şi jumătate. Pauzele, cu excepţia dispoziţiilor contrare din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din regulamentul intern, nu ...

continuare →

Comisia Europeană a autorizat aplicarea, de către România, a taxării inverse pentru domeniile cu risc ridicat de fraudă

Ministerul Finanţelor Publice informează că, la solicitarea României de derogare de la prevederile Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată (TVA), Comisia Europeană a adoptat, pe 4 mai 2011, decizia de autorizare a României de a aplica taxarea inversă pentru următoarele categorii de produse: porumb, grâu, secară, floarea soarelui, orz, rapiţă, sfecla de zahăr, soia şi orzoaică. Pentru a permite combaterea pierderilor semnificative de TVA în anumite domenii cu risc crescut de fraudă, România a transmis Comisiei Europene, în data de 16 iunie 2010, o solicitare de autorizare de a aplica taxarea inversă pentru următoarele categorii de produse: porumb, grâu, secară, floarea soarelui, orz, rapiţă, sfecla de zahăr, soia şi orzoaică. Ulterior acestei decizii a Comisiei, vor urma, în cadrul Consiliului Uniunii Europene, discuţiile tehnice la nivelul statelor membre iar decizia finală va fi luata de catre Consiliul de autorizare a solicitării de derogare. Sursa citată menţionează, ...

continuare →

Proiect de lege privind registratorii comerciali

Guvernul a aprobat, în şedinţa din 4 mai, proiectul de Lege privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în registrul comerţului, solicitând Parlamentului ca acest act normativ să fie aprobat în procedură de urgenţă. Odată cu aprobarea acestui act normativ ar urma să se finalizeze, din perspectivă legislativă, reforma Registrului Comerţului, demarată în decembrie 2009, prin restrângerea rolului judecătorului delegat. Proiect de lege prevede că toate atribuţiile care ţin de înregistrarea societăţilor comerciale, divizarea/fuziunea acestora şi încetarea activităţii lor, precum şi autorizarea persoanelor fizice vor reveni unei categorii noi de persoane – registratorii comerciali. ● Registratorii comerciali vor fi funcţionari în cadrul Registrului Comerţului având statutul de personal contractual, dar care sunt învestiţi cu putere de autoritate publică. Aceştia se vor substitui în tot ceea ce înseamnă partea introductivă de atribuţii care îi revenea judecătorului-delegat în legătură cu societăţile comerciale şi persoanele fizice autorizate, urmând ca orice nemulţumire a terţelor ...

continuare →

Declaraţia de venituri se depune până pe 16 mai!

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reaminteşte contribuabililor că termenul limită de depunere a “Declaraţiei privind veniturile realizate din România- formular 200″, pentru veniturile anului 2010, este data de 16 mai 2011. Declaraţia se completează şi se depune pentru următoarele categorii de venituri: 1- venituri din activităţi independente – activităţi comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală. ►Nu au obligaţia depunerii declaraţiei, persoanele fizice pentru care impozitul reţinut de plătitorii de venituri este final, potrivit opţiunii contribuabililor, în conformitate cu prevederile Codului fiscal; ►Nu au obligaţia depunerii declaraţiei persoanele fizice care, în anul de raportare, au realizat venituri din activităţi independente impuse pe bază de norme de venit, cu excepţia persoanelor care au depus declaraţiile de venit estimativ în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plăți anticipate, conform legii. 2 – venituri din cedarea folosinţei bunurilor – închirieri sau arendă; ►Nu au obligaţia depunerii declaraţiei, persoanele fizice care, în ...

continuare →

Ajutorul de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile

Prin Hotărârea Guvernului nr. 400/2011 a fost modificată şi completată H.G. nr.1.680/2008, cu modificările ulterioare, privind instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile. Actul normativ a intrat în vigoare la 29 aprilie, data publicării în Monitorul Oficial nr.297/2011. ■ Obiectivele schemei de ajutor de stat. Potrivit H.G. nr.1.680/2008, cu modificările şi completările ulterioare, schema de ajutor de stat, are ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiţii şi a creării de noi locuri de muncă. În sensul actului normativ, schema de ajutor de stat este un act în baza căruia pot fi acordate alocări specifice individuale întreprinderilor definite în mod general şi abstract, potrivit principiului stabilit în Regulamentul Consiliului (CE) nr. 659/1999 pentru aplicarea art. 93 al Tratatului de instituire a Comunităţilor Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 83 din 27 martie 1999. Schema este exceptată de la obligaţia ...

continuare →