20 Februarie, 2019

Categorie : Specialişti

Dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului

În practică, s-a pus întrebarea, legată de dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului, ce reprezintă concediul în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente sau agricole şi care nu lucrează în baza unui contract de muncă. Redăm soluţia la această întrebare, astfel cum se află redactată în Instrucţiunile de aplicare a unor prevederi din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G.nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011. Instrucţiunile au fost aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale  nr. 1474/2011 şi au fost publicate în M.Of. nr. 360/2011. În cazul acestor persoane, concediul reprezintă întreruperea activităţii pe perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 1 an, 2 ani sau respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap. De asemenea, în cazul asociaţilor din cadrul unor societăţi comerciale, care nu pot prezenta documente care să ateste faptul ...

continuare →

S-a modificat Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru

Prin Ordinul nr. 784/2011, publicat în M.Of. nr.413 din 14 iuinie a.c., directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a aprobat modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 633/2006. Ordinul intră în vigoare la 14 iulie a.c. Reamintim că, recent, directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a aprobat, prin Ordinul nr. 785/2011, publicat în M.Of. nr.407 din 9 iunie a.c., modificarea Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 634/2006. Ordinul intră în vigoare la data de 9 iulie 2011. Menţionăm câteva din modificările aduse la Regulament. ● organizarea şi funcţionarea birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară: consultarea registrelor ...

continuare →

Remuneraţia lunară acordată prin contractul de mandat

Parlamentul a adoptat Legea nr.78/2011, publicată în M.Of.nr. 413 din 14 iunie a.c., pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2011 privind măsuri economice pe anul 2011 la nivelul unor operatori economici. Pe fond, este vorba despre remuneraţie lunară acordată prin contractul de mandat pentru anul 2011. Ordonanţa de urgenţă nr.3/2011 stabileşte că prevederile art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.203/2009, se aplică de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă şi până la data de 31 decembrie 2011, contractele de mandat modificându-se în mod corespunzător. Ulterior aprobării prin lege, O.U.G. nr.79/2008 a mai suferit modificări şi completări prin ordonanţele de urgenţă nr.3 şi 44, ambele din 2011. În forma actualizată, textul art.31 din O.U.G. nr.79/2008 la care se face referire prevede că directorul general/directorul beneficiază de ...

continuare →

Parlamentul a aprobat cu modificări-surpriză ordonanţa de urgenţă nr.59/2010

Legea de aprobare nr.88/2011, publicată în Monitorul Oficial nr.411 din 10 iunie, introduce un amendament potrivit căruia majorarea impozitului datorat de persoanele fizice ce deţin mai multe clădiri, prevăzută prin Art.I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal se aplică numai până la data de 31 decembrie 2011. ● O.U.G. nr.59/2010 modifică, prin Art.I, articolul 252 din Codul fiscal, stabilind că persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri datorează un impozit pe clădiri, majorat după cum urmează: a) cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu; b) cu 150% pentru a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu; c) cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu. Majorarea nu afectează persoanele fizice care deţin în proprietate clădiri dobândite prin succesiune legală. În cazul ...

continuare →

Măsuri privind accelerarea absorbţiei fondurilor europene

În contextul absorbţiei scăzute a fondurilor europene şi a discuţiilor purtate cu reprezentanţii Comisiei Europene, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (A.N.R.M.A.P.), împreună cu Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, a elaborat o serie de măsuri ce vor duce la uşurarea şi eficientizarea procesului de absorbţie a fondurilor structurale. A.N.R.M.A.P. a elaborat şi transmis spre publicare în Monitorul Oficial al României două ordine ale Preşedintelui instituţiei, doamna Cristina Trăilă, care reprezintă ilustrarea fidelă a cerinţelor de reformare expuse de Comisia Europeană şi concluziile analizei asupra sistemului şi a discuţiilor purtate în ultimele 6 luni ale acestui an cu toţi actorii din sistem. Ordinul nr. 301cu privire la metodologia de analiză a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii finanţate din instrumente structurale a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 416 din 14 iunie 2011, ...

continuare →

Dreptul de reproducere a materialului sonor şi excepţia privind copia privată

Statele membre care au instituit excepţia privind copia privată au obligaţia de a asigura perceperea efectivă a compensaţiei echitabile destinate despăgubirii autorilor. Această obligaţie de rezultat există chiar şi în cazul în care vânzătorul profesionist de suporturi de reproducere este stabilit în alt stat membru. Soluţia astfel rezumată a fost dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, la sesizarea primită din partea instanţei supreme din Olanda, în vederea soluţionării unui litigiu. Conform Directivei privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională (Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2001), dreptul exclusiv de reproducere a materialului sonor, vizual sau audiovizual aparţine autorilor, artiştilor interpreţi şi producătorilor. Totuşi, cu titlu de excepţie, statele membre pot autoriza realizarea de copii private cu condiţia ca titularii dreptului de autor să primească o „compensaţie echitabilă”. Aceasta trebuie să contribuie la perceperea de către titularii ...

continuare →

Ce cheltuieli suportă vânzătorul la înlocuirea unui bun de consum cu defecte

La întrebările preliminare, adresate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în vederea soluţionării unui litigiu, CJUE s-a pronunţat în sensul că, în cazul înlocuirii unui bun de consum cu defect, vânzătorul trebuie să ridice acest bun din locul în care a fost instalat cu bună-credinţă de consumator şi să instaleze în acest loc bunul de înlocuire sau să suporte cheltuielile necesare pentru aceste operaţiuni. Cu toate acestea, restituirea acestor cheltuieli poate fi limitată la o sumă proporţională cu valoarea bunului conform şi cu însemnătatea neconformităţii. Directiva care reglementează vânzarea bunurilor de consum prevede că vânzătorul este răspunzător faţă de consumator pentru orice neconformitate existentă în momentul livrării bunurilor. În cazul unei neconformităţi, consumatorul are dreptul ca aceste bunuri să fie repuse în conformitate, gratuit, prin reparare sau înlocuire, cu excepţia cazurilor în care aceasta este imposibilă sau disproporţionată. Orice reparaţie sau înlocuire trebuie să se efectueze într-un termen rezonabil şi ...

continuare →