22 Noiembrie, 2019

Categorie : Juridic

Cu jucăriile nu e de glumit!

Potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.74/2011 privind siguranţa jucăriilor, importatorii trebuie să introducă pe piaţă numai jucării conforme. În acest scop, înainte de introducerea unei jucării pe piaţă, importatorii trebuie să se asigure că procedura adecvată de evaluare a conformităţii a fost îndeplinită de către producător. ■ Importatorii trebuie să se asigure că producătorul a întocmit documentaţia tehnică, că jucăria poartă marcajul de conformitate cerut şi este însoţită de documentele prevăzute şi că producătorul a respectat cerinţele următoare: - pe jucăriile sunt menţionate tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare, în cazul în care mărimea sau natura jucăriei nu permite acest lucru, informaţia solicitată există pe ambalaj sau într-un document care însoţeşte jucăria. - producătorul a indicat numele său, denumirea denumirea sa comercială înregistrată sau marca sa înregistrată şi adresa la care poate fi contactat, pe jucărie sau, dacă acest lucru nu este posibil, ...

continuare →

Firma de comerţ

Reglementararea privind firma de comerţ este dată de Legea registrului comerţului nr.26/1990, republicată în temeiul Legii nr. 28/1998, cu modificările şi completările ulterioare.  Legea defineşte firma ca fiind numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care semnează, iar dreptul de folosinţă exclusivă asupra firmei şi emblemei se dobândeşte prin înscrierea acestora în registrul comerţului. Norma metodologică aprobată prin ordinul ministrului justiţiei nr.2594/2008 privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor dedică stabileşte cadrul pentru verificarea disponibilităţii şi/sau rezervarea firmei. ■ În vederea rezervării, firma este supusă operaţiunii de verificare a îndeplinirii cumulative a condiţiilor generale şi speciale de legalitate, de disponibilitate şi de distinctivitate faţă de firmele înregistrate în registrul comerţului sau rezervate în vederea înregistrării. Câteva clarificări sunt necesare: - o firmă este disponibilă, adică susceptibilă de a fi apropriată de un comerciant, atunci ...

continuare →

Executarea obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale

În cursul soluţionării în instanţă a unei cauze comerciale, a fost invocată clauza de neconstituţionalitate referitor la prevederi din OUG nr.117/2009 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale. Semnalăm unele aspecte din decizia Curţii Constituţionale care a demonstrat că, de fapt, actul normativ – care a introdus proceduri simplificate de soluţionare a acţiunilor în justiţie având ca obiect asemenea obligaţii – apără dreptul la apărare şi liberul acces la actul de justiţie. Curtea Constituţională a reamintit că, aşa cum s-a pronunţat în cauze anterioare pe aceeaşi temă, prevederile de lege criticate sunt în sensul aplicării principiului rolului activ al judecătorului, care, la soluţionarea pricinilor în primă instanţă, are obligaţia de a încerca împăcarea părţilor. Potrivit prevederilor art.7 din ordonanţa de urgenţă, pentru soluţionarea cererii, “judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi ...

continuare →

Proiect de lege privind registratorii comerciali

Guvernul a aprobat, în şedinţa din 4 mai, proiectul de Lege privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în registrul comerţului, solicitând Parlamentului ca acest act normativ să fie aprobat în procedură de urgenţă. Odată cu aprobarea acestui act normativ ar urma să se finalizeze, din perspectivă legislativă, reforma Registrului Comerţului, demarată în decembrie 2009, prin restrângerea rolului judecătorului delegat. Proiect de lege prevede că toate atribuţiile care ţin de înregistrarea societăţilor comerciale, divizarea/fuziunea acestora şi încetarea activităţii lor, precum şi autorizarea persoanelor fizice vor reveni unei categorii noi de persoane – registratorii comerciali. ● Registratorii comerciali vor fi funcţionari în cadrul Registrului Comerţului având statutul de personal contractual, dar care sunt învestiţi cu putere de autoritate publică. Aceştia se vor substitui în tot ceea ce înseamnă partea introductivă de atribuţii care îi revenea judecătorului-delegat în legătură cu societăţile comerciale şi persoanele fizice autorizate, urmând ca orice nemulţumire a terţelor ...

continuare →

Practici concurenţiale abuzive

În materia concurenţei, numai Comisia are competenţa de a constata inexistenţa unei practici abuzive pe piaţa internă a Uniunii Europene. Solicitată să răspundă unei trimiteri preliminare, din partea Curţii Supreme din Polonia, Curtea de Justiţie a UE a subliniat că autorizarea autorităţilor naţionale de concurenţă pentru a lua asemenea decizii „negative” ar risca să aducă atingere aplicării uniforme a normelor de concurenţă instituite de Tratatul asupra Funcţionării Uniunii Europene (TFUE). Potrivit Regulamentului nr. 1/2003, atunci când autorităţile naţionale de concurenţă (ANC) sau instanţele naţionale aplică legislaţia naţională privind concurenţa unei practici abuzive interzise de articolul 102 din Tratat, acestea aplică şi dispoziţiile acestui articol. Prin aplicarea acestui articol în cazuri individuale, ANC pot să solicite încetarea unei încălcări, să dispună măsuri provizorii, să accepte angajamente ori să impună amenzi, penalităţi cu titlu cominatoriu sau orice alte sancţiuni prevăzute de dreptul lor naţional. Pe de altă parte, atunci când consideră că, ...

continuare →

Contribuţia de 2 lei/kg la Fondul pentru mediu

Potrivit OUG nr.196/2009, plătesc la Fondul pentru mediu o contribuţie de 2 lei/kg operatorii economici care introduc pe piaţa naţională ambalaje de desfacere şi bunuri ambalate, pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi de valorificare prin reciclare şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi valorificate prin reciclare. Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, astfel cum a fost aprobată prin Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 şi modificată, recent, prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr.1032(2011 (publicat în M.Of.nr.196 din 10 martie a.c.) stabileşte că obligaţia de a plăti la Fondul pentru mediu contribuţia de 2 lei/kg prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. d) din OUG nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin ...

continuare →

Modificări la regimul parteneriatului public privat

Reglementarea în materie, Legea parteneriatului public-privat nr. 178/2010, a fost recent modificată în contextul notificărilor primite de Guvernul român din partea direcţiei de specialitate a Comisiei Europene în legătură cu anumite contradicţii între actul normativ românesc şi normele europene privind contractele publice. Modificările au fost introduse în regim de urgenţă, prin O.U.G. nr.39 publicată în Monitorul oficial nr. 284 din 21 aprilie 2011. ● Tipuri de contracte. În noua redactare, legea stabileşte clar că parteneriatul public-privat se poate realiza prin contracte de bunuri şi servicii sau prin contracte de lucrări, în condiţiile în care anterior legea avea o formulare generală permiţând “diverse tipuri de contracte, în funcţie de nivelul de implicare a investitorului”. ● Pragurile valorice pentru contractele de parteneriat public-privat sunt următoarele: - echivalentul în lei al sumei de 125.000 euro, fără TVA, pentru bunuri şi servicii; - echivalentul în lei al sumei de 4.845.000 euro, fără TVA, pentru ...

continuare →