23 August, 2017

Categorie : HR & Muncă

Regulament nou pentru recepţia construcţiilor

Prin hotărârea de Guvern nr. 343/2017  a fost aprobat un nou Regulament de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, fiind astfel înlocuit regulamentul anterior, aprobat prin H.G. nr. 237/1994. Publicat în Monitorul oficial nr. 406/2017, din 30 mai, Regulamentul va intra în vigoare la 29 iulie, iar câteva precizări tranzitorii din hotărâre sunt de reţinut :procedura modificată nu se aplică construcţiilor pentru care recepţia la terminarea lucrărilor, respectiv recepţia finală, se află în desfăşurare la data intrării în vigoare a recentei hotărâri de Guvern;în cazul în care recepţia la terminarea lucrărilor a fost efectuată conform prevederilor Regulamentului până la data intrării în vigoare a H.G. nr. 343/2017, iar comisia de recepţie a recomandat admiterea recepţiei cu obiecţii, sunt considerate neconformităţi acele obiecţii neremediate în termenele convenite. În acest caz, recepţia finală se realizează potrivit prevederilor regulamentului, iar neconformităţile neremediate determină suspendarea procesului de recepţie finală, aplicându-se noile prevederi referitoare ...

continuare →

Consecința nerespectării obligației salariatului de a se prezenta la examenele medicale

Prin acţiunea formulată reclamanta M.S.M. în contradictoriu cu pârâta SC G.P. SRL Timişoara s-a solicitat anularea Deciziei de suspendare a contractului individual de muncă nr. 21/30.03.2012, a se dispune de către instanța de judecată reluarea activităţii de către reclamantă și totodată obligarea pârâtei să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi salariale prevăzute în contractul individual de muncă începând cu data de 30.03.2012 şi până la data de 05.06.2012. ...

continuare →

VIDEO: Copiii şi munca legală

În Hotărârea Guvernului nr. 75/2015 sunt precizate clar regulile ce trebuie urmate atât de organizatorii activităţilor remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi modelling, cât şi de către părinţi. ...

continuare →

Poate un salariat să renunțe la salariul său?

Prin cererea introductivă de instanță, reclamantul O.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. „A.” S.A., obligarea acesteia la plata salariilor şi a concediului de odihnă aferent anilor 2006 - 2008, în cuantum aproximat de 18.683 lei şi a dobânzii legale aferente acestor sume de la data scadenţei şi până la achitarea sa efectivă. ...

continuare →

STUDIU DE CAZ: Din nou despre abaterile disciplinare și cercetarea disciplinară prealabilă

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta C.A. a chemat în judecată pârâta Universitatea din Oradea solicitând instanţei ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 705/25.07.2008, să dispună reintegrarea ei pe postul avut anterior şi obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la reîncadrarea efectivă pe postul deţinut anterior, cu cheltuieli de judecată. În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că nulitatea deciziei de concediere se susţine deoarece angajatorul a convocat, în scris, pe salariat, arătând data, ora şi locul întrevederii, însă nu a precizat obiectul şi nici că este vorba despre o convocare în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, astfel încât sancţiunea este nulitatea absolută. În caz contrar s-ar încălca dreptul la apărare al angajatului.S-a susţinut și că decizia de concediere este nulă şi datorită conţinutului ei, în care ...

continuare →