Legiuitorul a statuat conceptul de evaziune fiscală ca fiind “sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine, denumite în cuprinsul legii contribuabili”.

De reţinut este faptul că efectuarea de activităţi permanente sau temporare, generatoare de venituri impozabile, poate avea loc numai în baza unei autorizaţii emise de organul competent sau a unui alt temei prevăzut de un cadru legal.

Detaliem mai jos, pe scurt, lista pedepselor pentru infracţiunile de evaziune fiscală.

Identificarea faptei care poate fi sancţionată

Sancţiunea faptei

Temeiul legal instituit de legiuitor

Fapta contribuabilului care, cu intenţie, nu reface documentele de evidenţă contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control, deşi acesta putea să o facă Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu amendă de la 5.000 lei la 30.000 lei. Baza legală:art. 3 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Baza legală:art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Baza legală:art. 5 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă. Baza legală:art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Deţinerea sau punerea în circulaţie, fără drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. Baza legală:art. 7 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Tipărirea, deţinerea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 12 ani şi interzicerea unor. Baza legală:art. 7 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseşte. Baza legală:art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Asocierea în vederea săvârşirii faptei referitoare la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseşte. Baza legală: art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.
ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani. Baza legală:art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani. Baza legală:art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani. Baza legală:art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani. Baza legală:art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani. Baza legală:art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani. Baza legală:art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani. Baza legală:art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare

Contribuabilii sunt obligaţi să evidenţieze veniturile realizate şi cheltuielile efectuate din activităţile desfăşurate, prin organizarea şi ţinerea contabilităţii. Contribuabilii sunt obligaţi să utilizeze pentru activitatea desfăşurată documente primare şi de evidenţă contabilă stabilite prin lege, corespunzător operaţiunilor înregistrate.

8 COMENTARII

  1. Buna ziua.Imi permit sa deranjez,in speranta ca-mi veti putea sugera cum trebuie sa procedez.Am incercat sa caut sugestii la Administratia Financiara,dar au ridicat din umeri.Problema : in calitate de unic asociat si respectiv administrator al unei societati comerciale im contractat si executat in subantrepriza lucrari de constructii,dar antreprenorul,care a incasat integral c-val. lucrarilor,pur si simplu a refuzat sa plateasca c-val lucrarilor executate in subantrepriza,Am solitat judecatoriei si am obtinut ordonanta de plata in forma definitiva si irevecabila,dar nu-mi pot exercita dreptul de executare silita,pentru sa antreprenorul,care deja are contul blocat pentru neplata datoriilor la bugetul de stat,isi deschide cont la alte banci si ruleaza sume consistente.Asta nu este evaziune fiscala ? Atunci de ce Administratia Financiara nu poate interveni ca sa-l oblige sa respecte legea.Nu sant singurul creditor in aceasta situatie.Din suflet va rog,daca deranjul nu este prea mare,dati-mi o solutie.Cu respectuase multumiri.

    • Bună ziua,

      Având în vedere situaţia delicată prin care treceţi, sfatul nostru este să consultaţi un specialist (avocat, consultant juridic etc.) care să vă ofere cele mai bune soluţii, să vă asiste şi să vă recomande o cale / procedură prin care să rezolvaţi problema.

      Vă dorim succes!

      • daca intr-adevar are conturi deschise la alte banci, atunci este simplu – blocati-i toate conturile de la toate bancile. Cautati-i bunuri – masini pe firma, utilaje, etc., sa i le luati.

        • Cum ii executi masinile ca sint pe firma , avind in vedere ca este o persoana juridica ( subiect de drept ) diferit de persoana fizica.Adica ar fi cam ca si cum ar fi executat silit un vecin, ceea ce este imposibil.

  2. Buna ziua,

    As vrea sa stiu daca in cazul in care o firma care face evaziune fiscala, vinde produse contrafacute primeste o reclamatie la ANPC sau chiar la politie daca sunt anchetati si angajatii.

    Va astept cu un raspuns!

    Multumesc!

  3. Daca bati covorul unor batrani primesti 30 Ron pt asta ,nu declari la fisc si te prind faci puscarie ! „omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.”

  4. Daca un agent economic ,din veniturile realizate nu si-a putut permite sa plateasac sef contabil pentru depunerea si intocmirea actelor contabile pentru o perioada de 15 luni , acel agent economic neavand locuinta , platind chirie si avand familie in intretinere cu 6 copii, find singur intretinator de familie, intrebarea este ce pedeapsa risca acea persoana?
    Multumesc

  5. Buna ziua,

    va rog sa-mi spuneti care este valoarea amenzii aproximativ pentru neachitarea impozitelor rezultate din darea in chirie a imobilului(valoare chirie 300 euro).

    Multumesc anticipat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here