Mai jos propunem o trecere în revistă a facilităţilor acordate asistenţilor şi însoţitorilor, pe lângă persoanele cu handicap, în baza dispoziţiilor din Codul fiscal şi Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial nr. 1/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Fiscalitate
Venituri neimpozabile. Potrivit Codului fiscal, în înţelesul impozitului pe venit, nu sunt impozabile – între altele – ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială, primite de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale şi din alte fonduri publice sau colectate public, inclusiv cele din fonduri externe nerambursabile, precum şi cele de aceeaşi natură primite de la organizaţii neguvernamentale, potrivit statutelor proprii, sau de la alte persoane.
Normele metodologice de aplicare prevăd că în această categorie se cuprind veniturile obţinute de persoane fizice, cum sunt:
- indemnizaţia lunară primită de persoanele cu handicap grav şi accentuat, potrivit legii;
- indemnizaţia lunară, respectiv indemnizaţia de însoţitor prevăzute la art. 43, respectiv la art. 58 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Facilităţi
În învăţământ. Preşcolarii, elevii şi studenţii cu handicap, împreună cu asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti, după caz, au dreptul la locuri gratuite în tabere de odihnă, o dată pe an, indiferent de forma de învăţământ.
La transport urban. Persoanele cu handicap grav şi accentuat beneficiază de gratuitate pe toate liniile la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă şi cu metroul. Aceleaşi beneficii le au şi:
- însoţitorii persoanelor cu handicap grav, în prezenţa acestora;
- însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezenţa acestora;
- însoţitorii adulţilor cu handicap auditiv şi mintal accentuat, în prezenţa acestora, pe baza anchetei sociale realizate de către asistentul social din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap;
- asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav;
- asistenţii personali profesionişti ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat.
Persoanele cu handicap accentuat beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, pentru 6 călătorii dus-întors pe an calendaristic. Au aceleaşi drepturi şi însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezenţa acestora.
Transport interurban. Persoanele cu afecţiuni renale care necesită hemodializă în alte localităţi decât cele de domiciliu beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial şi peste numărul de călătorii prevăzut, în funcţie de recomandarea centrului de dializă. Au aceleaşi drepturi la transport şi asistenţii personali sau însoţitorii persoanelor cu handicap care necesită hemodializă.
Taxa de drum. Persoanele cu handicap, precum şi însoţitorii sau, după caz, asistenţii personali ai acestora, deţinători de autoturisme, beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a reţelelor de drumuri naţionale, prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Scutirea se aplică pentru un singur autoturism deţinut de fiecare din persoanele îndreptăţite.
Asistentul personal
Persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale, la un asistent personal.
Pe perioada îngrijirii şi protecţiei persoanei cu handicap grav, pe baza contractului individual de muncă, asistentul personal are următoarele drepturi:
- salariu de bază stabilit potrivit dispoziţiilor legale privind salarizarea asistentului social cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi, precum şi spor de vechime şi alte sporuri aferente acordate în condiţiile legii;
- program de lucru care să nu depăşească în medie 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână;
- concediu anual de odihnă, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile personalului încadrat în instituţii publice;
- transport urban şi interurban gratuit, în condiţiile pe care le-am arătat mai sus.
Adultul cu handicap vizual grav poate opta pentru asistent personal sau indemnizaţie de însoţitor.
Persoanele cu handicap grav care au şi calitatea de pensionari de invaliditate gradul I pot opta pentru indemnizaţia pentru însoţitor prevăzută la art. 61 din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, sau pentru asistent personal. Dreptul de opţiune se menţine şi în cazul trecerii pensionarilor de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă.
Părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav, adulţii cu handicap grav ori reprezentanţii legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav, pot opta între asistent personal şi primirea unei indemnizaţii lunare. Indemnizaţia lunară este în cuantum egal cu salariul net al asistentului social debutant cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi.
Plata indemnizaţiei se face pe perioada valabilităţii certificatului de încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de protecţie a copiilor sau de comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, după caz.
Asistentul personal profesionist
Adultul cu handicap grav sau accentuat care nu dispune de spaţiu de locuit, nu realizează venituri ori realizează venituri de până la nivelul salariului mediu pe economie poate beneficia de îngrijirea şi protecţia unui asistent personal profesionist.
Îngrijirea şi protecţia adulţilor cu handicap grav sau accentuat de către asistentul personal profesionist se fac pe baza deciziei comisiilor de evaluare a persoanelor adulte cu handicap judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
Pentru fiecare adult cu handicap grav sau accentuat aflat în îngrijirea şi protecţia asistentului personal profesionist se acordă sumele necesare acoperirii cheltuielilor lunare de hrană, echipament, cazarmament, materiale igienico-sanitare, precum şi sumele aferente acoperirii cheltuielilor de locuit. Sumele prevăzute se suportă din bugetul local, în cuantum stabilit prin hotărâre a consiliului local şi nu poate depăşi cuantumul cheltuielilor efectuate pentru adulţii cu handicap asistaţi în centrele rezidenţiale publice.
Pe perioada îngrijirii şi protecţiei adulţilor cu handicap grav sau accentuat, asistentul personal profesionist beneficiază de următoarele drepturi:
- salariul de bază stabilit potrivit dispoziţiilor legale privind salarizarea asistentului social cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi, precum şi spor de vechime şi alte sporuri aferente acordate în condiţiile legii;
- un spor de 15% calculat la salariul de bază, pentru suprasolicitare neuropsihică şi condiţii de muncă deosebite în care îşi desfăşoară activitatea;
- un spor de 15% calculat la salariul de bază, pe perioada în care are în îngrijire şi protecţie cel puţin două persoane adulte cu handicap grav sau accentuat;
- un spor de 25% calculat la salariul de bază, pe perioada în care are în îngrijire şi protecţie o persoană adultă cu handicap grav sau accentuat, infectat cu HIV ori bolnav de SIDA.
Asistentul personal profesionist beneficiază şi de decontarea cheltuielilor de transport interurban, cazare şi masă, în cazul în care deplasarea se face în interesul adultului cu handicap grav sau accentuat, în condiţiile stabilite pentru personalul din sectorul bugetar, precum şi de transport urban gratuit, în condiţiile pe care le-am arătat mai sus.
Ai nevoie de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!
