Ordonanța Guvernului nr. 5/2020 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Actul normativ analizat modifică punctual mai multe proceduri fiscale privind executarea silită, obligațiile terților popriți, însă transpune în legislație și prevederi din Directivele Comunitare privind schimbul de informații transfrontaliere la nivelul Uniunii Europene.

Ordonanța este foarte tehnică și trebuie înțeleasă și analizată doar în contextul celorlalte prevederi normative.

Să parcurgem câteva dintre noile modificări aduse:

1. Terțul poprit răspunde în solidar cu debitorul într-un număr de 7 situații prevăzute de Codul de procedură fiscală, în limita sumelor sustrase de la indisponibilizare.

2. Procedura privind corectare plăților efectuate eronat se va aplica și plăților efectuate de terții popriți.

3. În situația în care un debitor la buget este supus unor măsuri de executare silită, iar acesta are de încasat sume certe lichide și exigibile, suma executată silit se reactualizează ținând cont de aceste sume.

4. Terțul poprit are obligația să plătească către organul fiscal suma cuvenită bugetului de stat în termen de 3 zile de la data înființării popririi sau de la data de la care devine scadentă datoria. Notă: anterior, nu exista acest termen de 3 zile.

5. În momentul în care sunt instituie popriri bancare împotriva debitorului bugetar, băncile trebuie să plătească sumele din adresa de înștiințare a popririi în termen de 3 zile lucrătoare de la indisponibilizarea banilor. Se reiterează faptul că încălcarea acestor obligații atrage nulitatea oricăriei plăți.

6. Ordonanța reglementează și modul de comunicare automată a informațiilor de către autoritatea fiscală și procedurile pe care le vor urma în declarare societățile transfrontaliere privind unele tranzacții transfrontaliere.

Ai nevoie de Ordonanța Guvernului nr. 5/2020? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here