Ajutor de urgenţă acordat de la Guvern

Conform art. 28 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, Guvernul, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), poate acorda ajutoare de urgenţă familiilor şi persoanelor care se află în situaţii de necesitate datorate calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor, precum şi pentru alte situaţii deosebite datorate stării de sănătate ori altor cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, dar şi în alte situaţii stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Ajutoarele de urgenţă se aprobă prin hotărâre a Guvernului, elaborată de MMFPSPV, pe baza propunerilor întemeiate transmise de agenţiile teritoriale.
Propunerea de acordare a ajutoarelor de urgenţă are la bază solicitarea unui membru de familie sau a persoanei singure, precum şi ancheta socială prin care se certifică existenţa situaţiilor de necesitate ori, după caz, a situaţiilor deosebite în care se află familiile sau persoanele singure.
Ancheta socială este efectuată de agenţia teritorială cu asistenţa personalului din serviciul public de asistenţă socială sau a persoanei/persoanelor desemnată/desemnate prin dispoziţie a primarului (art. 15 alin. (3) din normele metodologice).  
Datele referitoare la familia sau persoana singură se înregistrează în formularul de anchetă socială potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 16. În situaţia în care se impune acordarea ajutorului de urgenţă în situaţii deosebite care afectează un număr mai mare de persoane, la efectuarea anchetei sociale se poate utiliza modelul prevăzut în anexa nr. 16a.
Ancheta socială este avizată de primar şi de prefect. Pentru acordarea ajutoarelor de urgenţă agenţiile teritoriale transmit Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială anchetele sociale efectuate, pe bază de borderou – care cuprinde numele beneficiarului, adresa de domiciliu/reşedinţă, situaţia pentru care se propune ajutorul de urgenţă şi suma propusă cu titlu de ajutor de urgenţă.
Pe baza borderourilor primite, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială transmite MMFPSPV situaţia centralizatoare privind propunerile de ajutoare de urgenţă. De asemenea, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, la solicitarea MMFPSPV, are obligaţia de a prezenta acestuia anchetele sociale.
Ajutoarele de urgenţă se acordă pentru acoperirea nevoilor de bază ale familiei sau ale persoanei singure aflate în situaţiile prevăzute mai sus, în vederea susţinerii acestora.

Ajutoarele de urgenţă nu sunt supuse impozitului pe venit şi nu se iau în considerare la stabilirea altor drepturi de asistenţă socială. Fondurile necesare pentru plata ajutoarelor de urgenţă se suportă din bugetul de stat, prin MMFPSPV.

Ajutor de urgenţă acordat de primării

Primarii pot acorda ajutoare de urgenţă familiilor şi persoanelor care se află în situaţii de necesitate cauzate de calamităţi naturale, incendii, accidente, precum şi pentru alte situaţii deosebite, stabilite prin hotărâre a consiliului local.
Dispoziţia primarului de acordare a ajutoarelor de urgenţă are la bază solicitarea scrisă a unui membru de familie sau a persoanei singure, precum şi ancheta socială efectuată de personalul serviciului public de asistenţă socială din subordinea consiliului local sau, după caz, al compartimentului de asistenţă socială din aparatul de specialitate al primarului comunei, oraşului, municipiului ori, după caz, al sectorului municipiului Bucureşti, prin care se certifică situaţiile de necesitate sau, după caz, situaţiile deosebite în care se află familiile ori persoanele singure.  

Posibilitatea acordării ambelor ajutoare

Familiile şi persoanele singure care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 28 din lege pot primi, pentru aceeaşi situaţie, ajutoare de urgenţă suportate atât de la bugetul de stat, cât şi de la bugetul local, dacă acestea sunt acordate complementar în sensul în care fiecare ajutor acoperă altă parte din prejudiciul înregistrat.
Notă: Pentru mai multe detalii, a se vedea Legea nr. 416/2001 şi H.G. nr. 50/2011.

(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.

comentarii

34 COMENTARII

  1. buna ziua.referitor la articolul”ajutorul de urgenta-in ce situatii se acorda si cine poate beneficia de el”,in 2011 casa mi-a fost grav afectata de o calamitate naturala,respectiv de o alunecare de teren.timp de doi ani am facut nenumarate solicitari catre autoritatile locale,de la primarie pana la prefectura,pentru acordarea unui ajutor,insa toate raspunsurile au fost de genul” nu avem bani,nu avem cu ce va ajuta”.si la ora actuala casa este intr-o stare avansata de degradare,care face ca posibilitatea de a locui in ea sa fie o incercare greu de suportat.in baza articolului de mai sus,cui trebuie sa ma adresez,prin ce mijloace(excluzand oferirea de ”spaga”),pentru a beneficia de un asemenea ajutor si ce alte conditii trebuie sa mai indeplinesc(venitul pe persoana,familie etc.) pentru a putea beneficia de un astfel de ajutor.mentionez ca locuiesc in orasul breaza,jud. prahova.ca o completare,singura solutie gasita de primaria orasului a fost oferirea unui teren intr-o alta zona,doar ca zona respectiva figura pe harta de risc a orasului,elaborata de c.j.prahova,ca zona cu risc de alunecari de teren. va las pe dumneavoastra sa trageti concluziile.

  2. Buna ziua , tatal meu in varsta de 86 de ani diagnosticat cu dementa alzheimer pe langa ajutorul de insotitor dat de primarie si ajutor handicap gav I internat intr-un azil privat poate beneficia si de acest ajutor de urgenta ,tinand cont de urmatoarele : eu sunt copilul lui din prima casatorie ,apt. unde locuia este cumparat pe numele lui ,pe numele fostei sotii care a decedat in 2010 ,pe numele fiului ei din prima casatorie si a sotiei acestuia.In acest moment nu are niciun ban iar cei de la caminul privat il incarca cu pampersi si medicamente ridicand costul caminului astfel incit nu o sa mai poata locui acolo. Va multumesc !

    • Buna ziua,
      Am avut contract pe perioada determinata si la sfarsitul lunii ianuarie s a incheiat perioada de proba
      In februarie mi s a cerut demisia datorita unor popriri personale si am ramas fara servici cautand un altul.
      Situatia de urgenta m a prins la interviuri si nu am reusit sa ma angajez. Pot beneficia de vreun ajutor financiar? Am de platit pensie alimentara copilului minor de 2 ani si 3 luni.

  3. sunt pensionara nereviziiibil cu un venit de 410ron ,locuesc cu mama si nepotica mea ,parintii au abandonato de la 3zile,am crescuto ca si pe copilu meu ,acum este in clasa 12,in luna septembrie eam cumpara cartii,caete toate in valoare de 700ron .atat eu cat si mama mea dam jumate din banii pe medicamente ,eu fiin hiper tensiva ,mama cardiaca ,a facut de 2 ori infart ,avem facturi de 2000ron ,va rog din suflet ajutatima ,sunt disperata ,mie teama ca mama mea de suparare sa nu faca vreun infart ,doar dumneavoastra ne puteti ajuta ,va implor ajutatine nr de telefon 0770451518 ,sunt din barlad jud vaslu

  4. In urma unui incendiu produs la vecini,am suferit mai multe daune,am inaintat cerere de ajutor social ptr situatii de urgentabla sector2(care ma taraganeaza,vinovatul fiind deja ajutat),ce trebuie sa fac?Nu avem asigurare nici unul,el in schimb are ,,blaturi,,ca tot asa merge..multumesc

  5. Buna ziua! Anul acesta fetita a suferit 2 interventii pe cord in urma carora a fost incadrata in grad grav de handicap cu insotitor; tatal nu realizeaza venituri, iar eu am indemnizatie de crestere copil.
    Pot sa solicit ajutor de urgenta de la stat?
    Multumesc

  6. In data de 09.01.2017 mi a ars casa in totalitate in timp ce ma aflam la munca.
    Am inaintat o cerere pt ajutor la PRIMARIA POIANA STAMPEI,la care am anexat procesul verbal de la pompieri insa nu am primit nici un raspuns.Ce trebuie sa fac pt a primi ajutor guvernamental, si local ?
    Multumesc

    • Primaria, conform normelor legale aflate in vigoare este obligata sa emita o decizie/raspuns in maxim 45 de zile, conform Ordonantei de Urgenta a Guvernului privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor.
      De obicei primariile nu au fonduri suficiente pentru a acoperi aceste neajunsuri ale localitatii. Va puteti adresa Agentiei Judetene pentru Plati si Inspectie Sociala a judetului dumneavoastra, care se afla in subordinea Ministerului Muncii si Justitiei Sociale. Aceste agentii judetene (valabil pentru toate judetele Romaniei) acorda ajutoare de urgenta de la bugetul de stat conform Legii 416/2001 art.28 alineatul (1), cu modificarile si completarile ulterioare.
      Doar ca aceste ajutoare de urgenta (a nu se confunda cu ajutoarele sociale care se acorda doar persoanele fara nici un venit), se dau foarte greu si numai in urma unei hotarari a guvernului. Adica poate dura si 8-11 luni pana a se intra in posesia banilor.
      Se face ancheta sociala la domiciliul pentru a se constata paguba si pentru a vedea masurile care se impun. Nu exista limita de venit la ajutoarele de urgenta care se dau pentru calamitati naturale (alunecari teren, incendiu, inundatii, cutremure). Nu va asteptati la sume astronomice (cam asa sta treaba: 1500 lei, 3000 lei, 5000 lei, in functie de suprafata afectata).
      Sper sa fie de folos si pentru alti oameni interesti de acest tip de ajutor

  7. buna ziua am rugamintea la dvs dac se poate sa ma ajutati si pe minr.am doi copii.avem nevoie de mai multe de oarece eu nu lucrez momenatn ca trb sa fac o operatie si nu ami permite situatia ne avnd bani.acm in preajma postul pastelui va rog ajutaima si pe mine0756437223

  8. suntem despartiti de 10 ani sotia in franta a cumparat un apartament acolo pe numele iei declarind in fata notarului francez ca este necasatorita ,acum suntem in divort ,vas intreba este valabil acest contract in romania si daca poate face obiectul unui partaj

  9. Buna ziua locuiesc în localitatea Florești județul Prahova, Am apelat la primăria Florești pentru ajutor de urgență deoarece casa este foarte veche sunt o mamă singură cu șapte copii și locuiesc cu doi nepoței minori și patru copii este foarte nevoie să repar acoperișul ne plouă în casă, în anul 2014 ma pus să aduc acte să fac poze le-am depus la dânșii la primăria Florești și nustiu ce sa întâmplat cum intru pe usa primăriei îmi spune badigardul nu avem ajutor, chiar personal m-am întâlnit cu primarul și mea spus nu aveam ajutor de urgență,nu avem bae sa dărâmat eu Am decât un ajutor social am depus dosarul acum două luni și nici acum nu mea dat bani, vă rog să mă îndrumați unde sa mă duc,ei au vile mașini străine și noi nu putem să reparăm locuință în care locuiesc cu nepotul de patru ani și unul de cinșpe ani care a crescut fără tată locuiesc în trei camere cu șapte persoane.va mulțumesc

  10. Sunt un om hn vrsta de 58ani bolnav cu hErnie de disc .trăiesc cu ajutorul social de 142 lei nu am fost căsătorit niciodată, zic asta ca nu am pe nimeni sa ma ajute să-mi repar casa .casa mia sta sa cada pe mine.soba hn casa nu am .am avut dar sa dărâmat. Era veche.ușa și fereastra cravata ploua hn casa acoperișul vechi și multe neajunsuri care nu le mai scriu.va rog pot primi un ajutor hn bani sau materiale sa mi repar casa

  11. Dacă de 17 ani nu miau dat un apartament și am trăit într camera sociala eu cu 2 copii și părinți mei mau indiscriminat în ultimul hal și fac ei legile așa Cum vor și au lăsat într o camera fără condiții un om cu hadicap grav și orb fără niciunde ajutor nu au luat nimic în a fi soluționat ca proveni dintre o familie cu 3 persoane cu hadicap și 2 copii minori și ca timp de 17 ani am așteptat a mi se șea un apartament dacă primăria din te Jiu tip de 17 ani nu au vrut a ne dea un apartament statul romin mă poate ajuta cu un ajutor bănesc de prima casa pentu mai cumpără un apartament sau sal despăgubească pe tata iau demolat casa cu pământ casa cu 3 camere și baraca și nu iau dat nici bani nici locuinta iau dat o foaie cu dispoziția ca trebuie sa fie despăgubit în natura și cu foaia a rămas la care stat sa cer despăgubirea sinntem

  12. Buna ziua am cuparat o casa si mai avem de acitat la ea ce pot sa fac sa beneficiez de ajutor de urgenta pentru ca vine si mio ia .va multumesc astept raspuns

  13. Sunt o persoana singura sunt mama la șapte copii, as dori sa știu dacă beneficiez de ajutor de urgenta jud Prahova Florești deoarece sunt bolnava cu gradul II și am casa foarte veche as dori sa repar acoperisul, de la primărie floresti Prahova zice ca nu se aprobă ajutor de urgenta oare de ce? Sunt foarte necajitalocuesc într-o casă care suntem noua persoane sunt despărțită din anul 1999 vă rog să-mi ajutați un ajutor de urgenta să-mi repar acoperișul. Va mulțumesc

  14. Sunt in pensie de boala gradu trei o boala (neurofibtomatoza tip 1) am fost la primarie pt. Acest ajutor . aveam nevoie petru a umbla petru analize in vederea sanatati mele . de la primarie nu au vrut ami acorda , nici nu sa uitat la dosaru care imi era. Miau zis ca le aduc retete si acte care imi arata caci trebe sa platesc. Dar ca sa pot umbla aveam nevoie de bani. Asa ca am renuntat a mai face analize si uite asa mergem din ce in ce mai rau. Chear trebe chitante a le arata sau ce?

  15. Bună ziua sunt o mama singura de 7 copii și 10 nepotei. Am 54 de ani pensionata de boala gradul II, am o pensie foarte mică de 520.locuesc într-o casă veche sta la punct sa se dărâme ne plouă în casă stam cu ligheane cu copai este foarte frig, am apelat la primăria floresti Prahova de nenumărate ori și nu ma luat în considerare deoarece Primarul nostru are dosar penal și zice ca ea interzis Prefectul județului Prahova sa dea ajutoare de urgență, acum doua luni am primit răspunsul dumneavoastră cu nr de înregistrare nr. 14863/C80/X2/D.L la data de 12.09.2017. Am fost la dânșii și tot degeaba ma mintit ca vine sa analizeze cazu un consilier al primăriei deoarece tot satul nu la mai văzut pe Primarul nostru (zis) Primar Va rog în numele lui Dumnezeu ajutați-mă sunt singura nu am posibilitatea sa repar acoperișul, Va mulțumesc anticipat

  16. Buna ziua,ma numesc Irina,am 17 ani am un baitel de 5 luni locuiesc cu parintii intr-o casa suntem trei persoane mari si doi copii fratele si copilul meu casa contine numai doua camere locuim in strimpt si greu nu prea avem finanse pentru a ne discurca casa mea este deteriorata si nu pot locui cu copilul aculo deaceia de nevoie mam mutat la parinti la ei tot casa nu este in conditii bune dar alta nu avem vreau sa va rog frumos oferitimi si mie un oarecare ajutor mic o sa fim bucurosi de orice,multumim ca miati acordat putina atentie.

  17. Buna ziua, ma numesc iurii am 26 ani traesc cu prietena la gazda ea e insarcinata cu jumate de an in urma am luat un credit in suma de 25000 mii lei si nam avut posibilitate sal restitui si acuma mi so ridicat la 40000 mii si daca nui intorc de urgenta ma inchid pe trei ani va rog mult forte mult daca puteti sa ma ajutati cit de puti multumesc

  18. Toate urgentele sunt urgente cand e vorba de viata, reclama dumneavoasta ma oripileaza, va rog sa o opriti, consider ca negociem cu viata, oare suntem noi capabili sau voi, sa apreciem sau sa negociem cu viata sau cu minutele? Mi am pierdut tatal pt ca a ti ajuns prea tarziu……este o oroare ca si timpul in care traim !!!!!!!!!!!!!!! Din ce in ce mai rau !!!!

  19. Bună ziua am o întrebare suntem o familie cu 3 copii nu avem casa unde sa locuim stam în chirie cu ce ajutor ma poate ajuta guvernul sau primăria care de câte ori am apelat niciodată nu m-au ajutat decât cu un dosar de ajutor social. Este normal?

  20. Buna ziua,
    Sunt Ramona Constantin si as dorii si eu nistre informatii cu privire la situatia cu care ma confrunt?Am fost afectata de aceasta stare de urgenta deoarece am fost prinsa intre job_uri,adica(am incheiat un contract de munca in data de 9.03.2020,urmand sa imi gasesc alt loc de munca)aspect care nu s a mai intamplat datorita starii de urgenta,deoarece am un copil de 3 ani si gradinitele au fost inchise cu data de 11.03.2020 conform starii de urgenta.
    Cum trebuie procedat in aceasta situatie,pot sa primesc un ajutor social pe aceasta perioada
    de urgenta,deoarece nu am nici un alt venit in aceasta perioada si nici nu beneficiez de somaj tehnic?
    Va multumesc si astept raspunsul d-voastra.

  21. Eu și concubinul meu suntem împreună de trei ani mergem pe patru ani ce acte sunt necesare pentru ajutorul de urgență noi nu avem casă și cum putem face ajutorul de urgență noi locuim la o sora deal soțului meu sau concubin vă mulțumesc aș dori un răspuns

  22. Aici au expus cei de la pagina creata o lege.nu că o să vă și ajute cineva,mai sus v a informat cineva cu privire la tot.ajutorul dat de primării se face in baza unui fapt,nu că ăla are credit, celălalt nu mai știu ce…aveți 2 mâini,2 picioare,puneți mâna și munciți,mai lăsati ajutoarele că alea ar trebuii sa fie doar pentru persoanele grav bolnave! Ai făcut credit plătește,ai rămas fără loc de muncă,angajează te și gata.mai lăsați pomana că sunt oameni care nu au mâini, picioare și tot răzbat in viața muncind.

  23. Bine că aveți telefoane performante,și la vârsta voastră sunteți documentati,că văd că postați nu mai din ăștia cică pensionari și copii de 17 ani.Romania este o tara doar de asistați sociali și să nu mai zic ce…..își merită soarta tara asta….pentru copii,bătrâni cu handicap etc nu se mai zbat in vulnerabilitate…de ras…..

  24. in primul rand mă numesc suhateanu Mirela Am 43 de ani șint operata de cancer la stomac a doua oară cu multe complicați mialuat casa foc după care n-am primit nici un fel de ajutor de la primăria comunei Cernica as vrea sa știu dacă pot lua și eu un ajutor de urgență pentru a-mi construi și eu o casa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here