Printr-o recentă excepţie de neconstituţionalitate, autoarea a criticat reglementările legale care dezavantajează persoana îndreptăţită la concediu şi indemnizaţie pentru acomodare la adopţie, faţă de beneficiile acordate pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani. LegeStart a prezentat aici critica de neconstituţionalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, precum şi Decizia nr. 18/2020 a CCR, prin care excepţia ridicată a fost respinsă.
Pentru cei interesaţi prezentăm mai jos argumenttele CCR, prin care se face o analiză asupra reglementărilor care guvernează cele două situaţii în discuţie.
Critica de neconstituţionalitate a privit dispozițiile alin. (1) al art. 50 din Legea nr. 273/2004, având următorul cuprins: „Adoptatorul sau, opțional, oricare dintre soții familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, din activități salariale și asimilate acestora sau, după caz, activități independente sau activități agricole, denumit în continuare persoană îndreptățită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum un an, care include și perioada încredințării copilului în vederea adopției, precum și de o indemnizație lunară, raportată la indicatorul social de referință, în cuantum de 3,4 ISR”.
Indemnizaţia şi concediul de acomoddare la adopţie
– Cu privire la condițiile de acordare a concediului de acomodare și a indemnizației aferente, art. 50 alin. (2) – (4) din Legea nr. 273/2004 prevede că acestea se acordă pe baza cererii persoanei îndreptățite, la care se anexează certificatul de grefă în baza căruia se execută hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției, documentul care atestă mutarea copilului la adoptator/familia adoptatoare, înregistrat la direcția în a cărei rază administrativ-teritorială a fost protejat copilul, precum și dovada intrării efective în concediu sau a suspendării activității. Drepturile privind concediul de acomodare și indemnizația aferentă se stabilesc și se acordă începând cu ziua următoare celei în care a fost pusă în executare hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției.
– Persoanele îndreptățite cărora li s-au stabilit aceste drepturi nu pot beneficia, în perioada concediului de acomodare, de drepturile acordate în baza art. 2 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, și anume de concediul de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap și indemnizația aferentă.
– Referitor la cazurile de încetare a concediului de acomodare, art. 51 din Legea nr. 273/2004 prevede că atât concediul de acomodare, cât și plata indemnizației încetează începând cu ziua următoare celei în care se produce una dintre următoarele situații: a expirat perioada maximă de un an prevăzută pentru concediul de acomodare; la cererea persoanei îndreptățite; copilul a împlinit 18 ani; a avut loc decesul copilului; persoana îndreptățită care urma să adopte în calitate de persoană singură a decedat; a rămas definitivă hotărârea judecătorească privind revocarea încredințării în vederea adopției.
– Rațiunea acordării indemnizației prevăzute de art. 50 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 o reprezintă acordarea concediului de acomodare și are rolul de a facilita acomodarea adoptatorului cu adoptatul și, pe de altă parte, de a înlocui veniturile salariale pe care adoptatorul nu le mai primește în perioada în care se află în concediu de acomodare.
– Cu privire la critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție, prin introducerea de distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, pe de-o parte, între copiii proveniți din sarcini simple și sarcini multiple și copiii adoptați sau încredințați în vederea adopției în vârstă de până la 2 ani și, pe de altă parte, cei adoptați sau încredințați în vederea adopției în vârstă de peste 2 ani, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, în vederea creșterii copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, se acordă, atât părinților firești, cât și persoanelor care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament de urgență, concediul pentru creșterea copilului, potrivit art. 2 coroborat cu art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010. Pe de altă parte, în vederea acordării unei perioade de maximum un an de acomodare a adoptatorului cu adoptatul în vârstă de până la 18 ani, se acordă, adoptatorului sau, opțional, oricăruia dintre soții familiei adoptatoare, concediul de acomodare, potrivit art. 50 coroborat cu art. 51 lit. c) din Legea nr. 273/2004. Așadar, legiuitorul a avut rațiuni diferite în reglementarea celor două tipuri de concedii: pe de-o parte, creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, iar, pe de altă parte, acordarea unui timp de acomodare (de maximum un an) a adoptatorului cu adoptatul în vârstă de până la 18 ani.
Dreptul de opţiune
– În scopul asigurării condițiilor egale de creștere a copiilor, legiuitorul a reglementat și pentru părinții adoptivi ai unui copil în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, acordarea unei indemnizații în funcție de numărul copiilor avuți în îngrijire, conform art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, care prevede că nivelul indemnizației de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere. Așadar, în situația copilului în vârstă de până la 2 ani (respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap), persoanele îndreptățite, așa cum sunt acestea definite prin Legea nr. 273/2004, pot opta să beneficieze de concediu pentru îngrijirea copilului și de indemnizația aferentă, acordate în baza art. 2 și 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010. Totodată, dacă au ales să beneficieze de drepturile prevăzute la art. 50 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, conform alin. (4) al art. 50 din aceeași lege, în perioada concediului de acomodare nu mai pot beneficia de drepturile acordate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010. În situația copilului în vârstă de peste 2 ani, persoanele îndreptățite, așa cum sunt acestea definite prin Legea nr. 273/2004, nu mai pot opta să beneficieze de concediu pentru îngrijirea copilului și de indemnizația aferentă, deoarece acestea se acordă, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010, doar pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani (respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap).
Situaţii juridice diferite
– Din perspectiva rațiunilor și condițiilor de acordare, situația juridică în care se află beneficiarii drepturilor prevăzute de art. 50 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 nu este similară cu cea a beneficiarilor drepturilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, astfel că și tratamentul juridic este diferit, și anume reglementarea a două tipuri diferite de concedii, cărora li se asociază două tipuri diferite de indemnizații. Principiul constituțional al egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite p]]entru situații diferite. Prin urmare, nu se poate constata că dispozițiile de lege criticate instituie discriminări între copii în funcție de criteriul vârstei, așa cum susține autoarea excepției de neconstituționalitate. De altfel, dreptul la indemnizația de acomodare nu este un drept consacrat expres în Constituție, ci reprezintă o opțiune a legiuitorului.
Tratament juridic discriminatoriu ?
Referitor la invocarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la respectarea vieții private și de familie, prin raportare la art. 14 din Convenție privind interzicerea discriminării, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere. Totodată, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context. Or, dispozițiile de lege criticate din perspectiva faptului că nu conțin prevederi referitoare la acordarea a două sau mai multe indemnizații în cazul adopției a doi sau mai mulți copii nu instituie discriminări cu privire la viața de familie. Chiar dacă legiuitorul a stabilit că nivelul indemnizației de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere, și nu a stabilit o soluție legislativă similară pentru indemnizația aferentă concediului de acomodare, acordat în cazul adopției, aceasta nu poate conduce la concluzia unei discriminări, deoarece legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului și de resursele financiare, care sunt măsurile legislative necesare în vederea susținerii adopțiilor.
– Indemnizația pentru creșterea copilului este o prestație de asistență socială cu caracter universal, bazată pe principiul solidarității sociale, menită să asigure tuturor familiilor condiții egale de creștere a copiilor. Cu toate acestea, acordarea dreptului în discuție reprezintă pentru legiuitor o obligație de mijloace, ce depinde în mare măsură de contextul social și economic în care este reglementată și de resursele financiare pe care statul le poate aloca în această direcție. Astfel, neavând o nominalizare expresă în Constituție, dreptul la indemnizație pentru creșterea copilului prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 reprezintă o opțiune a legiuitorului, acesta fiind liber ca, în funcție de resursele financiare disponibile, să stabilească acordarea acestui drept, conținutul și limitele acestuia, precum și condițiile în care poate fi acordat și să le modifice, atunci când realitățile economice și sociale o impun. De asemenea, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituție, legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor.
– Un astfel de drept, a cărui reglementare depinde de opțiunea legiuitorului, este și cel pus în discuție în prezenta cauză, și anume indemnizația aferentă concediului de acomodare. Cât privește cuantumul concret al indemnizațiilor aferente concediului de acomodare, precum și majorarea acestuia în cazul în care adoptatorul adoptă doi sau mai mulți copii simultan (cum este situația din speță), acestea nu reprezintă chestiuni de constituționalitate a textului de lege criticat, ci aspecte care vizează politica legislativă în materia susținerii adopțiilor, politică în cadrul căreia legiuitorul este liber să stabilească atât cuantumul indemnizațiilor aferente concediului de acomodare, cât și majorarea acestora în cazul în care adoptatorul adoptă doi sau mai mulți copii simultan.
