19 Aprilie, 2019

Achitare ulterioară hotărârii definitive de condamnare. Repararea pagubei de către stat

Prin Cererea înregistrată la Judecătoria Bacău la data de 19.03.2014 cu nr. x/2014, reclamantul a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, în baza probelor administrate, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2.000.000 euro cu titlu de daune morale și materiale, salariul pentru perioada 1991-2014 și pensie. 

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat? Cum a argumentat hotărârea respectivă? 

După declinarea competenței la Tribunalul Bacău, prin Încheierea din 15.06.2015, tribunalul a dispus admiterea excepției inadmisibilității cererii referitoare la repararea erorii judiciare cu privire la infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (1) din Codul penal din 1968 și respingerea excepției inadmisibilității cererii referitoare la repararea erorii judiciare cu privire la infracțiunile de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e) din Codul penal din 1968 și instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 din Codul penal din 1968.

S-a reținut că este întemeiată excepția inadmisibilității cererii referitoare la repararea erorii judiciare cu privire la infracțiunea de lovire sau alte violențe, pentru care procesul penal a încetat, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale, și că este neîntemeiată excepția cu privire la infracțiunile de furt calificat și instigare la mărturie mincinoasă, cu privire la care a intervenit achitarea.

Prin Sentința nr. 873 din 30.09.2016, Tribunalul Bacău, secția I civilă, a dispus admiterea, în parte, a cererii formulate de către reclamant având ca obiect “reparare prejudicii erori judiciare” și obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamant a sumei de 26.057,20 lei reprezentând daune materiale și a sumei de 100.000 euro reprezentând daune morale, cu titlu de reparație prejudiciu cauzat de erori judiciare.

S-a constatat că este vechime în muncă a reclamantului perioada 12.06.1991-22.02.1993, calculată de la data încarcerării până la data punerii în libertate.

Pentru a pronunța hotărârea respectivă instanța a avut în vedere următoarele considerente:

Sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 538 alin. (1) din C. proc. pen., coroborate cu cele ale art. 540 alin. (1) din C. proc. pen., față de următoarea situație de fapt.

Prin Sentința penală nr. 31 din 07.01.1992, pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/1991, definitivă prin Decizia penală nr. 136 din 27.02.1992 a Tribunalului Bacău, reclamantul a fost condamnat definitiv la 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și instigare la mărturie mincinoasă.

Conform Sentinței penale nr. 389/1993 a Judecătoriei Iași, reclamantul a fost eliberat condiționat la data de 22.02.1993, rămânându-i de executat un rest de pedeapsă de 596 de zile.

Prin Sentința penală nr. 2.124 din 10.12.2012 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 963 din 20.09.2013 a Curții de Apel Bacău, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de loviri sau alte violențe și furt calificat, inculpatul (reclamantul din prezenta cauză) fiind achitat pentru infracțiunile de furt calificat și instigare la mărturie mincinoasă, iar pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe dispunându-se încetarea procesului penal, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

S-a arătat că este adevărat că pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe (art. 180 din C. pen. din 1968), pentru care s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, cererea de reparare eroare judiciară a fost respinsă ca inadmisibilă.

Totodată, s-a reținut că instanța civilă nu este în măsură să cuantifice cât din pedeapsa executată de către inculpat (reclamantul din prezenta cauză) se datorează săvârșirii acestei infracțiuni pentru a o elimina din perioada totală de 1 an și 8 luni cât a fost efectiv încarcerat și pentru care se solicită daune morale, însă este fără putință de tăgadă că cea mai mare parte din această pedeapsă a fost executată pentru faptele de furt calificat și instigare la mărturie mincinoasă, fapte pentru care a fost achitat. 

Dacă hotărârea instanței de fond a fost atacată de către vreo parte? 

Da, împotriva Sentinței nr. 873 din 30.09.2016 au formulat apel reclamantul, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău. De asemenea, reclamantul a promovat apel și împotriva Încheierii din 15.06.2015 a Tribunalului Bacău.

Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a dispus, prin Încheierea din data de 13.06.2018, în Dosarul nr. x/2014, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza art. 519 din C. proc. civ., în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:

1) Legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei în caz de eroare judiciară este, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare, art. 13 din C. proc. pen. adoptat prin Legea nr. 135/2010 și art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cu modificările ulterioare, legea în vigoare la momentul condamnării definitive, legea în vigoare la momentul achitării în urma revizuirii hotărârii penale de condamnare sau legea în vigoare la momentul sesizării instanței civile?

2) În situația în care se va stabili că legea aplicabilă este cea de la momentul sesizării instanței civile, dispozițiile art. 538 alin. (1) din Codul de procedură penală adoptat prin Legea nr. 135/2010 trebuie interpretate în sensul că o hotărâre prin care s-a constatat săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă constituie “fapt nou sau recent descoperit“?

3) Instanța învestită cu soluționarea cererii pentru repararea pagubei în caz de reparare eroare judiciară trebuie, conform exigențelor art. 538 alin. (1) din Codul de procedură penală, să verifice dacă hotărârea prin care s-a constatat săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă este urmare a unui “fapt nou sau recent descoperit” (nu ca urmare a reaprecierii probelor) sau trebuie să o valorifice “de plano”?  

Ce a decis ÎCCJ referitor la chestiunea de drept mai sus menționată? 

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 76 din 12.11.2018 a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2014, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că:

Legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei de către stat ca urmare a unei hotărâri de achitare ulterioare hotărârii definitive de condamnare este cea în vigoare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare, stabilit după regulile prevăzute de art. 416-417 din C. proc. pen. din 1968, respectiv art. 551 și 552 din C. proc. pen. din 2010.

Decizia ÎCCJ nr. 76 din 12.11.2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 215 din 19.03.2019 și menționăm faptul că, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I (adică de la data de 19.03.2019). 

Cum a motivat – în esență – instanța supremă decizia mai sus amintită? 

(…) Pentru a determina legea aplicabilă în timp dreptului la repararea de către stat a pagubei în caz de eroare judiciară trebuie pornit de la următoarele premise:

Procedura reparării pagubei în caz de eroare judiciară este reglementată în cuprinsul ambelor coduri de procedură penală sus-menționate (din 1968, respectiv din 2010) în partea specială, titlul IV “Proceduri speciale“, capitolul IV, respectiv capitolul VI, capitol care a avut mai multe denumiri de-a lungul timpului (Repararea pagubei în cazul condamnării sau al arestării pe nedrept; Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal; Procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate ori în alte cazuri), dar care reflectă fiecare în parte esența obiectului reglementării.

Din modul de reglementare rezultă că procedura reparării pagubei în caz de eroare judiciară este o procedură specială, fiindu-i rezervat un capitol distinct în Codul de procedură penală.

Așa cum s-a reținut mai sus, dispunerea acestor norme procesual penale în acest act normativ are relevanță din perspectiva stabilirii regimului juridic specific al acestei forme de răspundere a statului în raport cu regimul altor forme de răspundere juridică, de drept comun, cum ar fi răspunderea civilă delictuală, reglementată în Codul civil, de la care derogă în temeiul principiului “specialia generalibus derogant“.

Problema erorilor judiciare este reglementată din perspectiva dreptului la repararea pagubei, prevederile constituționale cuprinse în art. 52 alin. (3) din Legea fundamentală consacrând principiul răspunderii obiective a statului în asemenea împrejurări, indiferent de dovedirea existenței unei fapte culpabile care să fi generat paguba.

Dreptul la repararea pagubei, în cazul care face obiectul prezentei sesizări, nu poate fi exercitat decât după ce a devenit definitivă hotărârea de achitare [art. 505 alin. (2) din C. proc. pen. din 1968, forma în vigoare la data condamnării definitive; art. 506 alin. (2) din C. proc. pen. din 1968, forma în vigoare la data achitării definitive; art. 541 alin. (2) din C. proc. pen. din 2010], moment de care legea specială leagă nașterea dreptului la acțiune.

Ca atare, ținând cont de cele expuse anterior, raportul juridic dintre persoana îndreptățită și stat, cuprinzând dreptul la repararea pagubei și obligația statului de a plăti despăgubirea, se naște, potrivit procedurii speciale, la data la care hotărârea de achitare/prin care s-a constatat eroarea judiciară a devenit definitivă.

Astfel, data la care hotărârea de achitare/prin care s-a constatat eroarea judiciară a devenit definitivă reprezintă faptul creator al unei situații juridice, care atrage legea aplicabilă în timp, potrivit principiului neretroactivității legii civile, așa cum este reglementat în cadrul prevederilor art. 6 alin. (1), (2) și (5) din C. civ.

În raport cu dezlegarea dată primei probleme de drept cu care ÎCCJ a fost învestită, analizarea celorlalte două întrebări devine inutilă. De altfel, aceste din urmă întrebări au fost formulate în mod subsidiar, doar pentru situația în care, în urma soluționării primei întrebări, deveneau aplicabile dispozițiile art. 538 din Codul de procedură penală din 2010 (…).

Ai nevoie de O.U.G. nr. 34/2008? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu