Guvernul a aprobat Strategia națională împotriva traficului de persoane pentru perioada 2024-2028. Acest document strategic reprezintă un nou pas în modernizarea procesului de prevenire și combatere a traficului de persoane în România, precum și în oferirea de asistență victimelor.
Prin această strategie, se urmărește ca, până la finalul anului 2028, România să aibă un sistem național eficient de combatere a traficului de persoane, care să beneficieze de resurse adecvate. În acest sistem, instituțiile centrale și locale, în colaborare cu organizațiile neguvernamentale, societatea civilă și organizațiile internaționale, vor implementa măsuri eficace pentru reducerea fenomenului, pentru identificarea și asistarea victimelor, dar și pentru pedepsirea traficanților.
Obiectivul Strategiei este diminuarea impactului și a dimensiunilor traficului de persoane la nivel național, prin prioritizarea și eficientizarea acțiunilor desfășurate de instituțiile publice, de societatea civilă și de sectorul privat.
Strategia se bazează pe patru piloni principali anti-trafic: Prevenire, Pedepsire, Protecție și Parteneriat.
Un element de noutate al acestei strategii este operaționalizarea unui mecanism guvernamental integrat pentru alocarea fondurilor necesare protecției și asistenței victimelor traficului de persoane. Acest mecanism va identifica sursele de finanțare și responsabilitățile instituționale specifice pentru asigurarea finanțării integrate a serviciilor publice și private de asistență socială, protecție și servicii specializate pentru victimele traficului de persoane.
Vezi aici noua Strategie Națională Împotriva Traficului de Persoane
Vezi aici alte articole despre Strategia Națională Împotriva Traficului de Persoane