CCR a anunţat într-un comunicat de presă că dezbaterile privind obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori au fost amânate pentru data de 17 iunie. 

Obiecția a fost formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al
Partidului Național Liberal.

Camera Deputaţilor a adoptat, în aprilie, cu mai multe amendamente, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru împrumuturile date de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, scrie Agerpres.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare suspendarea, la cerere, a obligaţiilor de plată aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, pentru o perioadă care să nu depăşească data de 31 decembrie 2020, pentru unii beneficiari ai creditelor acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare, pe fondul posibilelor dificultăţi pe care aceştia le-ar putea întâmpina în rambursare ca urmare a efectelor pandemiei COVID-19 (persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, întreprinderi mici şi mijlocii, IFN-uri).

“Dobânda datorată de debitori, precum şi comisioanele aferente corespunzătoare sumelor scadente a căror plată a fost suspendată nu se capitalizează la soldul creditului existent, la finalul perioadei de suspendare. (…) Pentru debitori persoane fizice pentru care prelungirea maturităţii creditelor depăşeşte limita de vârstă prevăzută prin reglementările creditorilor de acordare a creditelor, creditorii procedează la restructurarea creditelor cu depăşirea limitei de vârstă”, prevede, printre altele, proiectul adoptat.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here