În cadrul ședinței din 28 februarie 2024, Guvernul României a adoptat o Hotărâre de Guvern pentru alocarea fondurilor necesare Programului Național Masă Sănătoasă. Suma totală de aproximativ 1,02 miliarde lei va fi distribuită către bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, pentru a finanța acest program în anul 2024, pe durata activităților didactice.

Aceste fonduri provin din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată și sunt destinate finanțării cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și Municipiului București.

În plus, Guvernul a aprobat repartizarea sumei către 1.223 de unități administrative-teritoriale, cu sume cuprinse între 52.000 lei și 4.201.000 lei, pentru un număr de aproximativ 459.000 de beneficiari. Aceste repartiții vor fi incluse în rectificările bugetare locale ale unităților administrative-teritoriale.

Această decizie are ca obiectiv asigurarea continuității Programului Național Masă Sănătoasă. Scopul acestuia este de a garanta accesul echitabil și nediscriminatoriu la educație de calitate pentru toți preșcolarii și elevii din România, prin intermediul unor intervenții integrate rapide și coerente menite să reducă riscul de excluziune și abandon școlar.

Programul Național Masă Sănătoasă furnizează gratuit, în fiecare zi, suport alimentar constând într-o masă caldă sau pachet alimentar, pentru preșcolari și elevi în unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

Vezi aici acte relevante despre Programul Național Masă Sănătoasă

Vezi aici alte articole despre elevi

www.lege5.ro

Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here