Proiectul de Ordin al ministrului Sănătății și al președintelui CNAS, prin care vor fi modificate și completate Normele de aplicare a prevederilor OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, a fost postat în transparență decizională, începând cu data de 31 iulie 2020, se arată într-un comunicat de presă. 

Potrivit CNAS, proiectul prevede că persoanelor pentru s-a instituit măsura carantinei sau izolării până la data intrării în vigoare a Legii nr. 136/2020, dar pentru care nu au fost emise certificatele de concediu medical în această perioadă, acestea li se pot acorda conform reglementarilor prevăzute în OUG 158/2005, coroborate cu cele prevăzute la art. 20, alin.(1), din Legea 136/2020, în  vigoare începând cu data de 21 iulie 2020, care precizează că „pentru persoanele care se află în carantină sau izolare instituită până la data intrării în vigoare a prezentei legi, certificatele de concediu medical se acordă potrivit actelor normative în vigoare la data acordării.”

“Pentru persoanele aflate în carantină, indiferent de locul în care aceasta a fost instituită, cât și pentru persoanele pentru care s-a impus măsura izolării, certificatele de concediu medical se eliberează de medicul de familie, pe baza documentelor eliberate de direcțiile de sănătate publică în care sunt menționate și perioadele pentru care au fost instituite măsurile de carantină sau izolare,” mai arată sursa citată.

Astfel, începând cu data de 21 iulie 2020, după intrarea în vigoare a Legii nr. 136/2020, persoana asigurată pentru care a fost instituită măsura izolării într-o unitate sanitară beneficiază de concediu medical  eliberat de medicul curant la externarea din spital.

Medicul curant poate elibera concediu medical la externare până la împlinirea termenului maxim al perioadei de izolare, care decurge de la momentul internării sau pe o perioadă stabilită de acesta.

Dacă după expirarea concediului medical acordat la ieșirea din spital, starea de sănătate a persoanei nu permite reluarea activității, medicul de familie poate prelungi concediul medical pentru aceeași afecțiune, pe durata recomandată în scrisoarea medicală eliberată de medicul curant din spital.

Reprezentanții CNAS subliniază că în situația în care medicul curant nu a eliberat concediu medical la externare, pentru perioada în care persoana asigurată este izolată la domiciliu sau la locația declarată de aceasta, certificatul de concediu medical pentru aceeași afecțiune se acordă de medicul de familie care monitorizează starea de sănătate a persoanei prin intermediul consultațiilor medicale la distanță. În această situație, certificatul de concediu medical se eliberează după ultima zi a încetării perioadei de izolare, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la această dată.

Pentru persoanele asigurate pentru care s-a instituit măsura carantinei, în condițiile Legii nr. 136/2020, certificatele de concediu medical pentru carantină se eliberează de medicii de familie, după ultima zi a încetării perioadei de carantină, pe durata stabilită prin documentul eliberat de direcția de sănătate publică, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei de carantină. Dacă perioada de carantină depășește 90 de zile, nu este necesar avizul medicului expert  al asigurărilor sociale pentru  acordarea concediului medical.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here