9 Decembrie, 2016

UPDATE: Autorităţile publice locale decid majorarea taxelor şi impozitelor!

Ordonanţa Guvernului nr. 1/2013 pentru reglementarea unor măsuri financiar –fiscale în domeniul impozitelor şi taxelor locale, prin care se stabileşte că autorităţile publice locale decid creşterea taxelor şi impozitelor, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 9 ianuarie 2013.

Actul normativ include un articol unic conform căruia, pentru anul 2013, prin derogare de la prevederile Legii nr. 571/2013 privind Codul Fiscal, autorităţile administraţiei publice locale pot adopta hotărâri privind reducerea nivelurilor valorilor impozabile, impozitelor şi taxelor locale prevăzute în H.G. nr. 1309/2012, cel mult până la nivelurile prevăzute prin hotărârile autorităţilor administraţiei publice locale respective, adoptate de către acestea pe anul 2012.

Prin H.G. nr. 1309/2012 Guvernul a avizat creşterea cu 16,05% a nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitelor, taxelor locale, taxelor asimilate acestora şi amenzilor, începând cu data de 1 ianuarie 2013, ca urmare a indexării cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani, potrivit legii.

Autorităţile publice locale pot adopta hotărâri privind reducerea nivelurilor valorilor impozabile, impozitelor şi taxelor locale în termen de cel mult 20 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei.

Totodată, actul mai prevede ca sumele achitate de contribuabili peste nivelurile impozitelor şi taxelor locale aprobate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative se compensează cu obligaţii de plată către bugetele locale cu termene de plată viitoare sau se restituie la cererea contribuabililor.

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu