9 Decembrie, 2016

Unele neajunsuri ale legislaţiei fiscale

În baza actualelor prevederi legale, în cazul în care un contribuabil se înregistrează cu contribuţii şi/sau cu impozite cu reţinere (stopaj) la sursă restante la plată, organele fiscale sunt obligate să aplice următoarele sancţiuni:

1) să calculeze majorări/dobânzi fiscale;

2) să calculeze penalităţi;

3) să aplice amenzi;

4) să întocmească sesizări penale (pe care să le înainteze la Parchet);

5) să aplice alte sancţiuni dintre cele prevăzute prin „Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor”.

Cum numărul contribuabililor (în special în condiţiile crizei actuale) care se înregistrează cu restanţe la plata obligaţiilor fiscale este destul de mare, este uşor de înţeles mulţimea de sancţiuni pe care le au de aplicat, de urmărit, de încasat, de executat etc. organele fiscale.

Dintre aceste sancţiuni, numai calculul de majorări / dobânzi fiscale şi de penalităţi se face corect, complet, fără erori şi fără scăpări.

Sancţiunile fiscale, cu sesizări penale, prevăzute prin mai multe acte normative, fie nu se aplică, fie dacă se aplică, în final rămân, în general, fără efecte în plan practic.

În condiţiile în care s-ar aplica efectiv prevederi legale prin care se dispune sancţiunea cu închisoarea pentru nevirarea impozitelor şi a contribuţiilor cu reţinere la sursă, s-ar ajunge în situaţia: ca peste 95% dintre persoanele juridice, şi un număr destul de mare de persoane fizice, să aibă statutul de „persoană cu dosar penal”.

În cazul în care se aplică prevederile legale prin care se reglementează întocmirea de sesizări penale, acestea rămân, în final, fără efecte în plan practic şi aceasta din cauza numeroaselor şi gravelor neajunsuri pe care le conţin respectivele prevederi legale.

Efectiv, aceaste adevărate avalanşe, de mii de sesizări penale, înregistrate anual în fiecare judeţ, sunt soluţionate, pe bandă rulantă, cu neînceperea urmăririi penale (NUP).

La nivel de ţară sunt, în fiecare an, şi aceasta de mai mulţi ani, peste 200.000 numai de sesizări penale, întocmite de organele fiscale, finalizate cu NUP, dar generatoare de numeroase şi grave consecinţe negative pe plan economic şi social.

Numai cheltuielile directe, materiale şi cu munca vie, calculate pe total ţară, care au loc într-un singur an cu întocmirea celor circa 200.000 de sesizări penale în aplicarea art. 6 din Legea nr. 241/2005, rezolvate cu NUP, sunt de circa 128.400.000 de lei care, la un curs de 4,30 de lei pentru un euro, sunt echivalentul a 29.930.140 de euro.

Acestea sunt numai o parte din sesizările penale întocmite de organele fiscale într-un singur an, respectiv numai cele în aplicarea art. 6 din „Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale”.

Numeroase alte sesizări penale se întocmesc în baza altor articole din această lege.

Pedeapsa cu închisoarea, de până la 5 ani, pentru nevirarea contribuţiilor sociale a fost şi este prevăzută şi prin alte reglementări, precum:

(1) art. 303 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, coroborat cu art. 3021 din Codul penal (închisoare de la 6 luni la 5 ani);

(2) Art. 112 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (închisoare de la 3 luni la 6 luni)

(3) art. 146 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (închisoare de la 6 luni la 2 ani).

Sutele de mii de sesizări penale, întocmite în fiecare an de organele fiscale, deţin o pondere mare în totalul celor 1,7 milioane de sesizări penale înregistrate pe total ţară în anul 2011, „contribuind” cu echivalentul a peste 30 de milioane de euro de bani publici cheltuiţi nu numai ineficient (care nu aduc venituri nici cel puţin la nivelul acestor cheltuieli), dar care generează numeroase şi deosebit de mari consecinţe negative pe plan economic şi social.

Raportând cele 1,7 milioane de sesizări penale, înregistrate pe total ţară în anul 2011, la cei circa 2.000 de procurori şi ţinând cont de numărul de zile efectiv lucrătoare (de circa 230 = 365 – 110 zile de sărbători legale – 25 zile de concediu de odihnă), rezultă un timp de lucru al unui procuror de circa două ore pentru un dosar penal.

Cu soluţionarea unui dosar penal într-un timp de două ore (în medie), nu se mai poate vorbi de combaterea evaziunii fiscale şi a celorlalte grave infracţiuni prin care are loc sustragerea unei mari părţi din veniturile bugetare (apreciată la circa 30%) şi de fraudare a banului public.

Cu toate că aceste sesizări penale se întocmesc, în general, numai la sfârşitul anului, s-a ajuns în situaţia ca unii inspectori fiscali să elaboreze până la 250 de sesizărilor penale într-un singur an.

Sufocaţi efectiv de multitudinea, urgenţa şi importanţa şi a celorlalte probleme pe care le au de rezolvat respectivii inspectori fiscali, documentaţia pentru cele circa 200 – 250 de sesizărilor penale (care este media pe un inspector) a fost întocmită într-o lună şi jumătate (în condiţii de suprasolicitare, de lucru peste program, inclusiv sâmbăta şi duminica şi la domiciliul acestora).

În condiţiile în care se ţine cont de perioada concediilor de odihnă şi de zilele de sărbători legale, se ajunge la concluzia că timpul consumat de unii inspectori fiscali cu întocmirea acestor inutile, dar foarte costisitoare sesizări penale, ajunge până la 20% din timpul total de lucru al acestora.

Situaţia este aceeaşi şi în cadrul organelor de cercetare penală ale parchetelor şi ale poliţiei.

În condiţiile existenţei unor asemenea prevederi legale, cu adevărat teribiliste, nu se mai poate vorbi, efectiv şi în mod real, de combaterea evaziunii fiscale, de controale fiscale şi de efectuarea unor cercetări penale aprofundate, cu o temeinică documentare şi investigare a fenomenelor.

Aşa după cum am mai arătat, acestea sunt consecinţele negative generate de aplicarea numai a unei singure prevederi legale, respectiv numai de aplicarea art. 6 din Legea nr. 241/2005.

În condiţiile în care s-ar aplica cu stricteţe prevederile art. 6 din Legea nr. 241/2005, respectiv de a se urmări şi de a se întocmi sesizări penale, de către organele fiscale, lună de lună, pentru toate cazurile de „nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a impozitelor sau contribuţiilor cu reţinere la sursă”, efectele negative ar deveni cu adevărat insuportabile pentru organele fiscale şi pentru cele de cercetare penală (ale parchetelor şi ale poliţiei), ca urmare a celor circa 60.000 – 80.000 de sesizări penale care ar trebui întocmite anual numai într-un singur judeţ.

În aceste condiţii, cea mai mare parte a activităţii organelor fiscale, ale parchetelor şi ale poliţiei ar fi consumată cu cercetarea acestor sterile (dar foarte costisitoare) sesizări penale, chiar şi în condiţiile în care soluţionarea acestora s-ar face mecanicist, pe bandă rulantă, numai cu NUP.

Am dat un singur exemplu, dintre numeroasele de acest fel conţinute în această lucrare, din care rezultă multiplele şi gravele neajunsuri pe care le conţine legislaţia fiscală care, în activitatea practică, generează efecte negative pe cât de multe, pe atât de mari.

O atenţie deosebită trebuie acordată şi consecinţelor negative pe care le generează pe plan social întocmirea, în fiecare an, la nivel de ţară, a sute de mii de sesizări penale, chiar dacă, în final, acestea rămân fără aplicare.

Printre acestea trebuie avut în vedere stresul şi cheltuielile înregistrate de contribuabilii respectivi pentru a-şi dovedi în justiţie nevinovăţia prin lipsa intenţiei pentru „reţinerea şi nevărsarea în totalitate a sumelor reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă” etc.

Un alt efect negativ de ordin social, deosebit de important, îl constituie amplificarea imaginii, în rândul contribuabililor, organelor fiscale, organelor de justiţie şi, prin propagare, în întreaga societate, de adevărat „haos legislativ” ce caracterizează legislaţia noastră, în general.

Este uşor de înţeles că, în condiţiile în care s-a ajuns ca organele fiscale să emită, pe bandă rulantă, mecanicist, în fiecare an (şi aceasta de mai mulţi ani) peste 200.000 de asemenea „sesizări penale”, iar organelor de cercetare penală (parchetele şi poliţia) să transmită organelor fiscale că „Vă comunicăm că prin ordonanţa nr. … din data de … s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului” pentru (aproape) toate aceste „sesizări penale”, aplicarea acestor prevederi legale (şi, respectiv, a unei asemenea sancţiuni, cu adevărat destul de gravă), a devenit, efectiv şi în mod real, un fenomen birocratic pentru aceste instituţii.

Emiterea, pe bandă rulantă, mecanicist, în fiecare an, şi aceasta de mai mulţi ani, a peste 200.000 de asemenea „sesizări penale” generează însă consecinţe dintre cele mai grave în rândul unora dintre contribuabili corecţi.

În acest adevărat haos legislativ fiscal (care, efectiv şi în mod real, nu mai poate fi gestionat de organele fiscale, oricât de mult s-ar strădui acestea), au fost şi cazuri în care s-au întocmit sesizări penale şi unor persoane care:

1) aveau firma închisă şi radiată de la Oficiul Registrului Comerţului de mai mulţi ani;

2) aveau firma declarată închisă la organul fiscal, de mai mulţi ani, şi nu aveau restanţe la plata obligaţiilor fiscale;

3) nu mai desfăşurau activitate de mai mulţi ani şi nu aveau restanţe la plata obligaţiilor fiscale.

Numeroase dintre persoanele care au avut sau au aceste firme au încercat o anumită afacere şi, fie nu au reuşit, închizând firma, fie au dat faliment, în special de când a început actuala criză.

În condiţiile în care asemenea persoane (dintre care unele sunt în vârstă, bolnave şi care toată viaţa au muncit din greu şi în deplină cinste) au primit o asemenea sesizare penală, acestea (şi familia lor) au fost afectate, unele grav, fiind cazuri (în special la cei cu antecedente cardiace) de preinfarct şi chiar de infarct.

Cu cât există mai multe asemenea prevederi legale (prin care se dispun sancţiuni dintre cele mai dure, precum cu închisoarea de până la 5 ani), pentru care se întocmesc „sesizări penale”, de până la 10.000 numai într-un singur judeţ, dar care, în realitate, în final, sunt soluţionate cu neîceperea urmăririi penale (NUP), cu atât mai mult se amplifică fenomenul de neîncredere în aplicarea legii, de dispreţ faţă de lege şi legalitate, de adevărat haos legislativ şi, pe cale de consecinţă, şi de adevărat haos economic şi social.

O societate care ajunge într-o asemenea situaţie se va confrunta cu unele dintre cele mai grave probleme pe plan juridic, fiscal, economic şi social.

Politicienii şi guvernanţii uită faptul că „O singură lege proastă e de ajuns ca să revolte un întreg popor”. (Proverb grec. Pitagora. Legile morale şi politice.) şi că „Nu există ceva mai bun pentru stat decât legi bine alcătuite”. (Euripide).

Cu cât sporeşte numărul legilor proaste, cu atât mai mult creşte şi gradul de nemulţumire şi spiritul de revoltă în rândul unui număr tot mai mare de cetăţeni

În actuala situaţie, în care prevederile legale în discuţie generează, unele de aproape 10 ani, numeroase şi grave neajunsuri în activitatea practică, şi cu toate acestea sunt menţinute în vigoare, se pun şi următoarele întrebări:

1. Care este raţiunea menţinerii în vigoare a prevederilor legale în discuţie în condiţiile în care a devenit arhicunoscut faptul că acestea generează numai şi numai numeroase şi grave neajunsuri în activitatea practică?

2. Chiar nu există nimeni preocupat pentru eliminarea numeroaselor şi gravelor neajunsuri generate în activitatea practică de prevederile legale în discuţie?

3. Parlamentarii şi guvernanţii chiar nu au capacitatea să înţeleagă necesitatea stringentă a raţionalizării şi armonizării prevederilor legale în discuţie?

În condiţiile în care aceeaşi faptă este sancţionată prin mai multe articole de lege, din acte normative diferite, prevederile respective devin tot mai greu de cunoscut, de înţeles şi de aplicat corect din cauza caracterului lor stufos, haotic, al paralelismelor şi suprapunerilor în reglementare, care prejudiciază stilul juridic, unitatea, precizia şi claritatea dispoziţiilor.

Sancţionarea, aceleiaşi fapte prin 5 – 6 articole de lege, din acte normative diferite, este şi un indiciu atât al superficialităţii cu care se elaborează asemenea acte normative, cât şi al unor deficienţe de gândire şi de exprimare logică al autorilor acestora.

Nu pot să închei această mică prezentare fără a atrage atenţia şi asupra unui alt grav neajuns din legislaţia fiscală.

Ca urmare a faptului că: (1) marea majoritate a articolelor din Codul de procedură fiscală au fost modificate (aproape) în totalitate, (2) prevederile din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală au rămas nemodificate de la intrarea lor în vigoare şi până în prezent (nefiind puse de acord cu articolele în aplicarea cărora sunt date), (3) s-a creat efectiv şi în mod real o relaţie antagonică între prevederile acestor două acte normative, (4) s-a ajuns efectiv şi în mod real în situaţia că folosirea actualelor Norme metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală generează numeroase consecinţe negative în activitatea practică, fapt pentru care trebuie evitată folosirea acestora în totalitate şi pe întreaga perioadă pe care vor mai fi în vigoare în actuala formă.

Acesta este considerentul pentru care în niciuna dintre lucrările elaborate de subsemnatul nu se mai facem nici chiar cea mai mică referire la Norme metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală generează.

Am făcut şi aceste precizări pentru a se înţelege efectele cu adevărat teribiliste pe care le generează numeroase prevederi din legislaţia fiscală în vigoare.

Cu asemenea prevederi legale nu se poate combate nici evaziunea fiscală şi nici nu va creşte gradul de încasare a veniturilor bugetare.

Despre autor  ⁄ Grigorie Lăcriţa

Este evaluator în specialitatea evaluare economică şi financiară a întreprinderilor şi expert contabil, membru al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România. Cercetător de prestigiu şi profund cunoscător al fiscalităţii în practică, dr. N. Grigorie – Lăcriţa a încheiat şi executat mai multe contracte de cercetare ştiinţifică cu diferiţi agenţi economici din ţară şi străinătate, pe probleme de interes major, soluţiile oferite fiind susţinute de aceştia, de organizaţiile lor patronale şi sindicale, în îmbunătăţirea anumitor prevederi legale.

Fara comentarii

Scrie un comentariu