6 Decembrie, 2016

Un nou tip de act întocmit de notarii publici ar putea fi scutit de plata onorariului

Notarii publici vor întocmi cu titlu gratuit declaraţiile de donare de organe, ţesuturi şi celule, potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Justiţiei (MJ).

Conform sursei citate, Uniunea Naţională a Notarilor Publici şi-a asumat această obligaţie printr-un protocol de colaborare încheiat cu Ministerul Sănătăţii şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Protocolul este pentru realizarea unui sistem informatic pentru înscrierile în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule.

Completarea menţionată va fi făcută în Normele privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici (aprobate prin Ordinul MJ nr. 46/2011).

În prezent, Normele prevăd că sunt scutite de plata onorariilor următoarele acte întocmite în scopul valorificării unor drepturi prevăzute de legi speciale şi de protecţie socială:

• declaraţii privind ajutorul de şomaj;
• declaraţii privind ajutorul social;
• declaraţii privind obţinerea alocaţiei de stat pentru copii;
• declaraţii privind acordarea burselor pentru elevi şi studenţi, pentru obţinerea de rechizite şcolare şi pentru obţinerea de locuri de cazare în cămine;
• declaraţii privind stabilirea sau valorificarea drepturilor foştilor deţinuţi politici, veteranilor de război şi văduvelor acestora;
• declaraţii privind valorificarea drepturilor persoanelor cu handicap;
• declaraţii şi procuri necesare în cadrul procedurii de obţinere a despăgubirilor prevăzute de OUG nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., în vederea achiziţionării de autoturisme.

» Proiectul de ordin poate fi consultat AICI.

Sursa: MJ

Despre autor  ⁄ Alexandru Boiciuc

Alexandru Boiciuc redactează şi editează articole la LegeStart.ro. E licenţiat (specializarea jurnalism) al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a mai lucrat în presă la ediţia online a ziarului ProSport. Contact: legestart(@)indaco(.)ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu