9 Decembrie, 2016

UE prezintă Cartea Albă referitoare la pensii

Potrivit RCE România, pensiile sunt în prezent principala sursă de venit pentru aproximativ un sfert din populația UE. Tinerii europeni vor ajunge și ei să se bazeze pe pensii mai târziu în viața lor. Dacă Europa nu poate garanta pensii decente, milioane de oameni se vor confrunta cu sărăcia la bătrânețe. Europa îmbătrânește pentru că oamenii trăiesc mai mult și au mai puțini copii.

Începând de anul viitor, populația activă a UE va începe deja să scadă. Pensiile exercită presiuni financiare tot mai mari asupra bugetelor naționale, în special atunci când la ele se adaugă tensiunea creată de criza financiară și economică.

Având în vedere această situaţie, Comisia Europeană a publicat o Carte Albă privind pensiile. Cartea prezintă modul în care UE și statele membre pot acționa pentru a rezolva principalele probleme cu care se confruntă sistemele noastre de pensii.

De asemenea, în document sunt prezentate inițiative pentru a contribui la crearea condițiilor adecvate, astfel încât cei care sunt capabili să poată continua să lucreze – conducând la un echilibru mai bun între timpul petrecut la locul de muncă și cel petrecut ca pensionar; pentru a garanta că persoanele care se mută într-o altă țară își pot păstra drepturile la pensie; pentru a ajuta oamenii să economisească mai mult și pentru a se asigura că promisiunile legate de pensii sunt îndeplinite și că oamenii obțin ceea ce așteaptă la vârsta pensionării.

Informaţii privind Cartea Albă

Cartea Albă coincide cu Anul European al Îmbătrânirii Active 2012, bazându-se pe rezultatele unei consultări ample, lansate în iulie 2010.

Cartea Albă propune crearea de oportunități mai bune pentru lucrătorii în vârstă prin solicitarea adresată partenerilor sociali de a adapta practicile la locul de muncă și pe piața forței de muncă. Se doreşte, de asemenea, integrarea lucrătorilor mai în vârstă în câmpul muncii, prin utilizarea Fondului Social European. Oferirea posibilității de a lucra până la o vârstă mai înaintată reprezintă un obiectiv major al Anului European al Îmbătrânirii Active şi al Solidarităţii între Generaţii 2012.

Cartea Albă mai propune şi dezvoltarea unor sisteme suplimentare de pensii private prin încurajarea partenerilor sociali în a elabora astfel de sisteme și prin încurajarea statelor membre în a optimiza stimulentele fiscale și de altă natură.

În acelaşi timp, Cartea Albă prezintă drept soluţie îmbunătățirea siguranței sistemelor suplimentare de pensii, inclusiv printr-o revizuire a directivei privind instituțiile pentru furnizarea de pensii ocupaționale (IFPO) și o mai bună informare a consumatorilor.

De asemenea, o altă propunere este aceea de a compatibiliza pensiile suplimentare cu mobilitatea, prin intermediul unei legislații care protejează drepturile la pensie ale lucrătorilor mobili și prin promovarea instituirii de servicii de monitorizare a pensiilor pe teritoriul UE. Acestea pot oferi cetățenilor informații despre drepturile la pensie și estimări privind veniturile lor după pensionare.

Totodată, statele membre sunt încurajate să promoveze prelungirea vieții profesionale active, prin corelarea vârstei de pensionare cu speranța de viață, restrângerea accesului la mecanismul de pensionare anticipată și eliminarea decalajelor în materie de pensii între bărbați și femei.

Nu în ultimul rând, ultimul aspect este legat de continuarea monitorizării gradului de adecvare, viabilității și siguranței pensiilor și sprijinirea reformelor sistemelor de pensii în statele membre.

Conform RCE România, UE poate contribui cu legislație în domeniile care afectează funcționarea pieței interne, cu sprijin financiar pentru a ajuta lucrătorii vârstnici să rămână pe piața forței de muncă, prin coordonare politicilor relevante și prin favorizarea învățării reciproce.

*

În 2011, 16 state membre au primit o recomandare specifică la nivel de țară referitoare la pensii, iar altele 5 s-au angajat la reforme ale sistemului de pensii în cadrul memorandumurilor lor de înțelegere.

Sursa: Reprezentanţa Comisiei Europene în România

Despre autor  ⁄ Ioana Popa

Ioana Popa este redactor la LegeStart din anul 2011. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

Fara comentarii

Scrie un comentariu