4 Decembrie, 2016

Traian Băsescu: “Intrarea în vigoare a noilor Coduri a fost un succes”

Cu toate că înainte de 1 februarie 2014 şi-a exprimat în dese rânduri îngrijorarea faţă de noul Cod penal şi noul Cod de procedură penală, preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat astăzi că intrarea acestora în vigoare a fost, totuşi, un succes.

Declaraţia a fost făcută în cadrul Congresului Avocaţilor 2014, care se desfăşoară la Hotelul Intercontinental în 28 şi 29 martie.

Ca şef al statului, am avut reţineri poate, poate puţină neîncredere legat de pregătirea sistemului pentru intrarea în vigoare a noilor coduri penale – Codul penal şi Codul de procedură penală. Iată, şi dumneavoastră, avocaţii, judecătorii şi procurorii, aţi demonstrat că aţi avut capacitatea să vă pregătiţi pentru acest moment. (…) Intrarea în vigoare a noilor Coduri a fost, spun eu, un succes, chiar dacă Poliţia nu are încă brăţările să-i urmărească prin satelit pe cei arestaţi la domiciliu, a declarat Traian Băsescu, potrivit Agerpres.

Indaco Systems participă la Congresul Avocaţilor 2014 cu cel mai nou soft de documentare legislativă al companiei – Lege5. Softul este disponibil în variantele OnlineDesktop şi Mobile.

Despre autor  ⁄ Redacţia

Materialele semnate de redacţia LegeStart reprezintă un efort comun de vă oferi informaţii de interes general din multiple domenii, strânse de echipă sau prezentate de partenerii noştri.

Fara comentarii

Scrie un comentariu