10 Decembrie, 2016

Timbrul de mediu: Se extinde lista autovehiculelor scutite de la plata taxei

Noi autovehicule vor fi scutite de la plata timbrului de mediu, după ce parlamentarii au adoptat un act normativ care modifică Ordonanţa de urgenţă nr. 9/2013.

Este vorba de legea pentru aprobarea OUG nr. 9/2013, care a fost adoptată recent de Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională.

Noul act normativ prevede că nu se va plăti timbrul de mediu în cazul autovehiculelor destinate transportului preşcolarilor şi elevilor şi în cazul autovehiculelor transferate cu titlu gratuit de la autorităţi sau instituţii publice altor autorităţi sau instituţii publice.

Atenţie! Noile prevederi încă nu se aplică. Mai întâi, legea trebuie promulgată prin decret prezidenţial şi apoi publicată în Monitorul Oficial.

Forma pentru promulgare a legii pentru aprobarea OUG nr. 9/2013 poate fi consultată integral AICI (fişier PDF).

PENTRU CE AUTOVEHICULE NU SE PLĂTEŞTE TIMBRUL DE MEDIU?

În prezent, la alineatul (1) al articolului 3 din Ordonanţa de urgenţă nr. 9/2013 se prevede că sunt exceptate de la plata timbrului de mediu autovehiculele:

care aparţin misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi membrilor acestora, dar şi altor organizaţii şi persoane străine cu statut diplomatic (care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul ţării noastre);

special modificate pentru a fi conduse de persoanele cu handicap, dar şi pentru a prelua şi transporta persoane cu handicap grav sau accentuat;

destinate să fie folosite de forţele armate, forţele de securitate a statului, de poliţie, de jandarmerie, de poliţia de frontieră şi de pompieri;

destinate serviciilor de ambulanţă şi medicină, cele speciale echipate corespunzător pentru acordarea ajutorului de urgenţă, cele speciale destinate serviciilor de descarcerare şi de stingere a incendiilor.

Totodată, la articolul 8 se prevede că timbrul nu se plăteşte dacă autovehiculele sunt:

încadrate în categoria vehiculelor istorice;

acordate instituţiilor de învăţământ, sănătate şi cultură, ministerelor, altor organe ale administraţiei publice, structurilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional, asociaţiilor şi fundaţiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internaţionale şi organizaţii nonprofit şi de caritate, prin donaţii sau finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, precum şi din programe de cooperare ştiinţifică şi tehnică;

confiscate sau intrate în proprietatea privată a statului şi acordate cu titlu gratuit;

destinate competiţiilor sportive;

dobândite prin moştenire.

OBLIGAŢIA DE PLATĂ A TIMBRULUI DE MEDIU

Potrivit articolului 4 din OUG nr. 9/2013, obligaţia de plată a timbrului de mediu intervine o singură dată, după cum urmează:

la prima înmatriculare în România;

la reintroducerea autovehiculului în parcul auto naţional (dacă la momentul scoaterii din parcul auto naţional i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului);

cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat pentru care nu s-a plătit taxa specială, taxa pe poluare sau taxa pentru emisiile poluante;

cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia celor pentru care s-a dispus în instanţă restituirea/înmatricularea fără plata taxei speciale, taxei pe poluare sau a taxei pentru emisiile poluante.

RECUPERAREA ÎN INSTANŢĂ A TIMBRULUI DE MEDIU

Potrivit unei analize a Mădălinei Moceanu – unul dintre consultanţii LegeStart –, dispoziţiile OUG nr. 9/2013 sunt contrare dispoziţiilor art. 110 T.F.U.E. în ceea ce priveşte autoturisimele de ocazie achiziţionate din alte state membre în vederea punerii acestora în circulaţie în România, întrucât au drept efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naţionale exceptate de la plata timbrului de mediu, descurajându-se în acest mod importul produselor similare a altor state membre, aspect pe care jurisprudenţa CJUE l-a sancţionat în alte cauze.

Prin urmare, persoanele care intentează un proces pentru restituirea timbrului de mediu au şanse ridicate să câştige.
RESTITUIREA TAXEI AUTO ÎN URMA CONTESTĂRII LA TRIBUNAL

Recent, Guvernul a stabilit cum se vor restitui banii plătiţi de şoferi pentru taxa pe poluare pentru autovehicule şi pentru taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Restituirea acestor taxe este posibilă doar în cazul în care există hotărâri judecătoreşti în acest sens.

Astfel, Ordonanţa de urgenţă nr. 8/2014 stabileşte că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule şi a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plăţii integrale şi cheltuielile de judecată, precum şi alte sume stabilite de instanţele judecătoreşti, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a cinci ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

Mai multe informaţii găsiţi în articolul “Cum se restituie taxa auto în urma contestării la tribunal?”.

Foto: Sxc.hu

comentarii

Despre autor  ⁄ Alexandru Boiciuc

Alexandru Boiciuc redactează şi editează articole la LegeStart.ro. E licenţiat (specializarea jurnalism) al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a mai lucrat în presă la ediţia online a ziarului ProSport. Contact: legestart(@)indaco(.)ro

Comentarii

  • Răspunde
    ioan
    martie 14 2014

    Sunt curios cum pe o scara de la 1 la 10 ordonanta din 2012 este declarata ilegala si ordonanta 9/2013 este aceasi doar ca stipuleaza timbru de mediu pana la 9 locuri iar mai departe este aceasi taxa ilegala…avem niste idioti si guvernanti si judecatori…1……………20 este declarata ilegala iar de la 1……………X…………………20 pana la X se numeste ca au pus timbru de mediu iar pana la 20 e aceasi taxa ? este posibil doar in Romania. Multumesc daca primesc o opinie!

  • Răspunde
    Dorobantu
    iulie 28 2014

    Buna ziua !
    Rog o persoana avizata daca poate sa ma ajute vis a vis de OUG 9/2013, art 3, aliniatul 1, litera b: ” autovehiculelor special modificate in scopul conducerii de catre persoanele cu handicap, precum si in scopul preluarii si transportarii persoanelor cu handicap grav sau accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite in Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;” sunt scutite de plata taxei de timbru.

    Copilui meu are handicap grav si doresc sa stiu potrivit acestui articol de lege daca se incadreaza la scutirea taxi de timbre daca achizitionez un autoturism in scopul preluarii si transportarii lui cum se mentioneaza ad litteram in lege
    Stima!
    *

    • Răspunde
      iulie 29 2014

      Bună ziua,

      Dacă autovehiculul respectiv este special modificat în scopul preluării şi transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat, da, sunteţi scutit de plata timbrului de mediu.

  • Răspunde
    Tudor
    septembrie 13 2014

    Buna seara,
    Rog o persoana avizata daca poate sa ma ajute vis a vis de OUG 9/2013, art 3, aliniatul 1, litera b: ” autovehiculelor special modificate in scopul conducerii de catre persoanele cu handicap, precum si in scopul preluarii si transportarii persoanelor cu handicap grav sau accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite in Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;” sunt scutite de plata taxei de timbru.
    Bunica mea e bolnava de Altzheimer intra la persoane cu handicap accentuat. Cum ar trebui modificata masina pentru a o conduce. Multumesc anticipat!

    • Răspunde
      Mircea
      octombrie 22 2014

      Salve,

      Problema aici e destul de confuză, mă refer la cei care au stabilit atît legea handicapului cît şi celor care au decis
      ce,cum şi cine e considerat HANDICAPAT, aici mă refer în primul rînd Medicilor specialişti care de fapt sînt incompetenţi.
      Deci încerc să clarific problema, HANDICAPAT e oricare individ care datorită problemelor de sănătate intervenite fie prin naştere fie mai tîrziu influenţează atît activitatea sa naturală cît şi cea profesională prin probleme care
      îi restrînge activitatea normală fie prin deplasare fie într-un alt mod, cum ar fi văzul, auzul etc. din acest motiv obligîndu-l pe acesta să nu poată participa la viaţa normală fără un ajutor esterior.

      Handicapul trebuie, de altfel aşa e în ţările care au ce şi pe cine trebuie, clasificat în mai multe categorii de HANDICAP, de ex. cei care nu văd, cei care nu aud, cei care le lipseşte un braţ sau două cei cărora le lipseşte unul sau ambele picioare, sau probleme cu coloana vertrebală, mai sînt şi alte cazuri bineînţeles.
      Deci legea înmatriculării care se referă la HANDICAP grav sau mai ştiu eu cum e concepută de cei care habar nu are de HANDICAP, nu numai cei fără un picior sau ambele, sau fără o mînă au dreptul să circule cu maşina , bineînţeles dacă sînt în stare fizică să poate conduce şi dacă o au. Sînt oameni care fie de la naştere fie de pe urma unui accident au probleme cu mersul deşi au ambele picioare, aşa cum am amintit mai sus în alte ţări
      cei cu astfel de probleme şi care sînt recunoscuţi ca handicapaţi din motive de mers sau umblat au dreptul la
      avantaje de tot felul din partea statului respectiv.
      Handicapul e o lege recunoscută internaţional şi e supusă unor legi exacte şi restricte bine gîndite, mai puţin în înapoiata rămînie. Din păcate aşa zisa boală Alzheimer, care de altfel nu e recunoscută ca Handiucap ci ca DEMENŢĂ la fel ca şi reomatismul de ex. nu trebuie să fie în acest caz un avantaj să nu să plătească taxa de poluare, oricum taxa e concepută pentru posesorii li conducătorii aută, cei cu DEMENŢĂ nu au dreptul să conducă
      indiferent ce auto sau vehicul. În alte ţării legea Handicapului prevede astfel de cazuri cînd un membru al familiei celui cu pricina are avantaje financiare dacă se ocupă de bolnav indiferent că îl transportă cu maşina la medic sau la tratament, etc.Legi de genul ăsta în romînia vor rămîne şi în viitoarea MIE DE ANI un VIS.
      Ceea ce am scris am scriso din proprie experienţă, nu trăiesc în rămînia, am dat peste pagina asta întîmplător
      şi doream să dau unele explicaţii cît de cît. Cei cu Handicap ar trebui să se informeze direct la sursă despre eventualele drepturi cum e şi cazul de mai sus (Tudor) în cazul în care se poate obţine o adeverinţă de Handicapat corespunzătoare atunci e totul bine în alte ţări Handicapatul cunoscut ca GRAV are o LEGITIMAŢIE
      specială în care e trecut felul şi gravitatea Handicapului în % (procente), cu această legitimaţie nu trebuie să mai aduci vreun fel de dovezi sau documente de nici unde, drepturile bine stabilite de lege sînt recunoscute peste tot,
      simplu, nu ? de ex. cei cu probleme de mers pot circula peste tot gratuit dacă nu au maşină, dacă au maşină sînt scutiţi de imporitul pentru maşină, asigurarea pentru maşină e şi dînsa mai ieftină, ba chear primeşti o parte din preţul combustibilului în funcţie de chilometri parcurşi anual înapoi, aşa ceva în romînia noastă scumpă rămîne tot un vis, sau poveşti de adormit copii.

      Deocamdată atît.
      La toţi numai bine
      M.

  • Răspunde
    Mircea
    octombrie 22 2014

    sper să nu fie CENZURAT ca în ţara criminalilor anglo-americani

  • Răspunde
    Maria
    decembrie 10 2014

    In legatura cu handicapul- socrul meu este paralizat, are certificat de handicap, as putea sa inscriu masina pe numele lui, dar s-o conduca altcineva, sa fie destinata transportului sau…. iar apoi sa mi-o vanda mie/sotului? MULTUMESC pentru eventualul raspuns

  • Răspunde
    Dan
    februarie 3 2015

    Detin un autoturism Mercedes ML 270 CDI fabricat in 2004, înmatriculat in 2005 in România, care a circulat doar in Romania. Doresc sa-l înstrăinez, dar din cauza taxei de mediu ( care nu se plătea la momentul cumpărării ) acest lucru nu mai este posibil. Ma poate ajuta cineva cu un sfat bun de aplicat. Mulțumiri anticipat.

  • Răspunde
    francisc
    martie 12 2015

    Sunt persoana cu handicap accentuat, am facut scoala de soferi pe masina normala , am dat examen pe masina normala, pot sa conduc o masina normala ! Atunci de ce sunt Obligat de Legile romanesti aiurea facute sa modific masina ca sa beneficiez de acest drept , in afara ca trebuie sa si fie proprietatea mea ? Sunt casatorit , sotia mea este proprietarul locuintei dar nefind pe numele meu nu beneficiez de reducere de impozit pe locuinta chiar daca locuiesc in ea ! De ce ?

    • Răspunde
      Lara
      noiembrie 23 2015

      conform legii 448/2006, art.26 lit. c publicata in monitorul oficial , partea I nr.518 in 13 iulie 2015 , suntem scutiti de plata raxei asupra autoturismelor,motocicletelor cu atas si mototriciclurilor…
      a fost eliminata partea cu ” adaptata handicapului”

  • Răspunde
    claudiubran12
    septembrie 24 2015

    Buna ziua,
    Conform legii 448/2006 privind drepturile persoanelor cu handicap, modificata prin legea 193/2015 prevede ca:

    La articolul 26, litera c) va avea următorul cuprins:

    “c) scutire de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu ataş şi mototriciclurilor;”.

    Intrebarea este daca persoanele cu handicap platesc timbrul de mediu la inmatricularea unei masini care nu il are platit, sau la care a fost platit dar a fost recuperat de vechiul proprietar.

    Multumesc anticipat!

  • Răspunde
    Voicu
    noiembrie 1 2015

    Am revenit in tara dupa 20 de ani si mi-am adus masina pe care o detin the 14 ani – trebuie sa platesc taxa de mediu sa pot inscrie masina in Ro?

    Multumesc

  • Răspunde
    nicolescu
    martie 1 2016

    Bună seara ! Rog o persoană avizată să-mi răspundă. Sunt tatăl unui copil cu handicap grav,prin urmare,la achiziționarea unui autoturism,din țară sau din străinătate,pot fi scutit de la plata taxei de primă inmatriculare,sau taxa de mediu,sau cum s-o mai numi această taxă ? Mulțumesc anticipat !

    • Răspunde
      ionut
      iunie 3 2016

      salut ai cumva un rasouns in legatura cu taxa de mediu ,daca esti scutit

  • Răspunde
    Bogdan
    martie 17 2016

    Aceeasi problema ca dvs dle nicolescu o am si eu , fratele e cu handicap grav , mama e asistenta personala… Vreau sa stiu daca cumparand masina pe numele mamei , ar putea beneficia de neplatirea taxei ! Din lege eu asa inteleg … Masinile folosite in scopul preluarii si transportarii pers cu handicap grav sau accentuat sunt exceptate ….

    • Răspunde
      nicolescu
      martie 24 2016

      dle bogdan,ca urmare a handicapului grav pe care îl are copilul meu,sotia mea urmează să fie angajată ca asistent personal pt copil.vreau sa va intreb ce venituri v-a avea sotia împreună cu copilul.ma puteti ajuta,va rog?

  • Răspunde
    Andreea
    mai 4 2016

    Buna seara! Am rugamintea ca o persoana avizata sa imi spuna daca o persoana cu handicap grad accentuat (lipsa degete mana stanga) plateste taxa de mediu la achizitia unei masini automate. Persoana poseda permis de cinducere cu mentiunea cutie de viteze automata. Va multumesc!

Scrie un comentariu