5 Decembrie, 2016

Taxele judiciare de timbru

Prin Legea nr. 76/2012, dată pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, au fost introduse modificări şi completări şi la Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Dispoziţiile din Legea nr. 76/2012, publicată în Monitorul oficial nr. 365/2012, privitoare la taxele judiciare de timbru, se vor aplica de la 1 septembrie a.c.

Notăm principalele elemente de noutate cu menţiunea că, dat fiind timpul scurt care a mai rămas până la data intrării în vigoare, vom folosi timpul prezent pentru semnalările ce urmează.

Dispoziţiile privind taxarea acţiunilor şi cererilor evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti se vor aplica în mod corespunzător şi cererilor în constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial, precum şi cererilor privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial.

Cererea privind repunerea părţilor în situaţia anterioară va fi scutită de taxă de timbru dacă este accesorie cererii în constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic patrimonial.

Tot în ce priveşte taxele judiciare, se introduc dispoziţii noi, astfel:

- cererile de valoare redusă, soluţionate potrivit procedurii speciale prevăzute de titlul X al cărţii a VI-a din Codul de procedură civilă, se timbrează cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depăşeşte 2.000 lei, şi cu 150 lei, pentru cereri a căror valoare depăşeşte 2.000 lei.

- cererile privind ordonanţa de plată se timbrează cu 150 lei.

La acţiunile şi cererile neevaluabile în bani:

* taxa judiciară pentru cereri în anularea sau în constatarea nulităţii unui act juridic nepatrimonial este de 50 lei;

* nu se mai aplică taxa la cererea pentru emitere de plată, şi nici la crerea de înfiinţare a popririi,

* cererile pentru eliberarea oricăror alte certificate prin care se atestă fapte sau situaţii rezultate din evidenţele instanţelor de judecată ori cu privire la dosarele aflate în arhiva acestora se taxează cu 1 leu/pagină;

* cererile adresate Ministerului Justiţiei pentru autorizarea traducătorilor şi interpreţilor – 300 lei;

Totodată, se introduc noi taxe judiciare, pentru:

- cereri adresate Ministerului Justiţiei:

# În vederea atestării titlului oficial de calificare român de consilier juridic şi a experienţei dobândite în România, în vederea admiterii şi practicării acesteia în celelalte state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European;

# Pentru atestarea calificării de traducător şi interpret autorizat, în vederea exercitării acesteia în statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori în Confederaţia Elveţiană; pentru atestarea calificării de expert tehnic judiciar în vederea exercitării acesteia în statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori în Confederaţia Elveţiană – 100 lei;

- cereri adresate Ministerului Justiţiei în vederea recunoaşterii calificării profesionale de traducător şi interpret autorizat sau expert tehnic judiciar, în condiţiile Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare – 100 lei.

Cererile formulate potrivit Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti:

# este reformulată categoria de la art. 82 litera b), astfel: “plângeri împotriva refuzului executorului judecătoresc de a-şi îndeplini atribuţiile prevăzute de lege” cu menţinerea taxei judiciare în sumă de 8 lei.

Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârii de declinare a competenţei şi de dezînvestire nu se mai timbrează.

Plata taxelor judiciare de timbru se face în numerar, prin virament sau în sistem on-line, în contul bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în care îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul fiscal debitorul taxei. Costurile operaţiunilor de transfer al sumelor datorate ca taxă judiciară de timbru sunt în sarcina debitorului taxei.

Dacă cel care datorează taxa judiciară de timbru nu are nici domiciliul, nici reşedinţa ori, după caz, sediul în România, taxa judiciară de timbru se plăteşte în contul bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în care se află sediul instanţei la care se introduce acţiunea sau cererea.

Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiţionarului, şi atunci când probele au fost administrate prin avocat sau consilier juridic.

Tot cu privire la restituirea taxei de timbru, se introduc dispoziţii noi, astfel:

- când, în procesul de divorţ, părţile au renunţat la judecată ori s-au împăcat,   se restituie jumătate din taxa plătită;

- când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă, taxa se restituie proporţional cu admiterea contestaţiei.

- când probele au fost administrate prin avocat sau consilier juridic, se restituie jumătate din taxa plătită, indiferent de modalitatea în care a fost soluţionat procesul, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Începând cu 1 ianuarie 2013, o cotă de 30% din sumele provenind din taxele judiciare de timbru se constituie venituri la bugetul de stat, se cuprinde distinct în bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei şi va fi folosită exclusiv pentru finanţarea instanţelor judecătoreşti şi a sistemului de ajutor public judiciar.

O cotă de 70% din sumele provenind din taxele judiciare de timbru se constituie venituri la bugetele locale.

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Comentarii

  • Răspunde
    lauratoie
    ianuarie 17 2013

    Buna ziua, am in desfasurare un proces si am achitat taxa de timbru.As dori sa stiu cum mi se poate restitui deoarece am dreptul sa fiu scutita de la plata acesteia ,am pensia 450 lei.

    • Răspunde
      Admin LegeStart
      ianuarie 18 2013

      Bună ziua,

      Pentru a afla un răspuns pertinent la problema dumneavoastră, vă recomandăm să intraţi pe forumul nostru, care se află la următoarea adresă: http://forum.legestart.ro/

      Vă mulţumim!

  • Răspunde
    ANTON
    aprilie 30 2013

    As avea o mare rugaminte… am o nedumerire legata de taxa judiciara de timbru intr-un partaj (2012) al nepotului meu plecat din tara care a solicitat cota de 75 % din bunuri, valoarea partajabila stabilita dupa ghidul NP fiind de 2.028.000 lei iar t.j.t. de 70.000 lei, iar fostei sotii desi a solicitat 50 % nu i-a stabilit nici o taxa. Avocata solicita in acceesi cerere si reexaminarea (un teren trebuia incadrat in alta zona cu o valoare mult mai mica, diferenta de taxa judiciara fiind de peste 45.000 lei) si esalonarea, iar Camera de Consiliu respinge reexaminarea ca tardiva si aproba esalonarea in 35 transe, I transa in 28 aprilie. In sedinta din 12 apr. 2013 av. spune ca nu se va plati taxa si solicita anularea ca netimbrata. Dar judecatoarea spune ca odata esalonata taxa trebuie platita si se da in debit. Avocata cere amanarea pe 14.06.2013 sa se lamureasca cu privire la acest aspect, judecatoarea spunand ca o sa verifice si ea.
    Intrebarea: daca nu se palteste nici o rata si se solicita anularea actiunii ca netimbrata, instanta poate sa te dea in debit, sa fi urmarit si executat silit sau se aplica sanctiunea anularii conf. art. 20 (3) Lg. 146/1997 ?
    Daca aveti practica in acest sens va rog sa ma ajutati cu un raspuns. Sunt matusa reclamantului care nu intelege cum este posibil asa ceva, eu fiind singura lui legatura cu tara. Va multumesc anticipat si va doresc “Paste fericit”.

    • Răspunde
      Zainea
      ianuarie 25 2016

      Din pacate sunt in aceeasi situatie, in decembrie 2014 s-a esalonat taxa timbru de 30774 lei in 36 luni si la primul termen am anuntat ca nu pot plati nici esalonat, am tot facut demersuri sa anulez aceasta taxa si nu reusesc. Cei de la SPIT nu-mi primesc impozitul la casa, ma someaza sa platesc si cum sa platesc o suma asa de mare ( c/v unei dacia Logan ), cand m-au ingradit sa ma judec ? Eu chemasem OCPI in garantie pt ca au eliberat extrasul de autenticitate la vanzare si nu trebuia pt ca erau doua carti funciare pt acelasi imobil. Daca stiam ca n-o pot anula , NU RENUNTAM LA PROCES. OCPI mie imi era de folos in procesul de revendicare , acum nu stiu cum sa anulez taxa timbru judiciar, este inuman s-o platesc degeaba si o suma asa mare. Daca vreti si puteti ajutati-ma cu sfaturi. Vad ca dv v-ati confruntat cu o situatie identica in anul 2013, cum s-a solutionat ? Va rog . Multumesc anticipat.

Scrie un comentariu