25 Iunie, 2017

Care pot fi motivele respingerii unei cereri de suspendare provizorie a executării unei hotărâri judecătorești?

Prin cererea de apel înregistrată pe rolul instanţei în data de 11.03.2015, apelanta Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Zalău a solicitat şi suspendarea executării provizorii a sentinţei civile apelate nr. 2699/06.10.2014 pronunţată de Tribunalul Sălaj, până la soluţionarea definitivă a cauzei.În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că deşi în cuprinsul dispozitivului hotărârii nu se face menţiune despre caracterul executoriu al hotărârii atacate, raportat la art. 274 din Codul muncii, cererea de suspendare este admisibilă în temeiul art. 450 Cod procedură civilă.Cu privire la necesitatea depunerii unei cauţiuni s-a invocat că apelanta este scutită de la această obligaţie în temeiul art. 7 din OG nr. 22/2002.S-a precizat că deşi legea nu impune condiţia existenţei unui motiv temeinic pentru a putea dispune suspendarea executării provizorii, în cazul de faţă suspendarea se impune cu atât mai mult cu cât motivele reţinute de instanţă sunt vădit nefondate.Apelanta a arătat în esenţă că ...

continuare →