8 Decembrie, 2016

Succesiunile în Noul Cod Civil

Noul Cod civil (Legea 287/2009) a intrat în vigoare, potrivit Legii 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, de la 1 octombrie, iar efectele aplicării acestuia vor fi deosebit de complexe, existând atât modificări şi completări aduse legislaţiei deja existente, cât şi instituţii fundamental noi. Vă prezentam prevederile Noului Cod civil în materia transmisiunii moştenirii şi a nedemnităţii succesorale.

Transmisiunea moştenirii este reglementată în Noul Codul civil la art. 1100-1134. Cel chemat la moştenire în temeiul legii sau al voinţei defunctului poate accepta moştenirea sau poate renunţa la ea, într-un anumit termen, denumit de legiuitor termen de opţiune succesorală.

Termenul de opţiune succesorală este de un an de la deschiderea moştenirii. În anumite situatii expres reglementate de Cod, termenul de un an curge:

- de la data naşterii celui chemat la moştenire, dacă naşterea s-a produs după deschiderea moştenirii;

- de la data înregistrării morţii în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătoresti de declarare a morţii celui care lasă moştenirea, cu excepţia cazului în care succesibilul a cunoscut faptul mortii sau hotărârea de declarare a mortii la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la aceasta din urma dată;

-  de la data la care legătarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit dupa deschiderea moştenirii;

- de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatura de rudenie pe care se întemeiază vocaţia sa la moştenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.

Moştenitorii celui care a decedat fără să-şi fi exercitat dreptul de opţiune succesorală îl exercită separat, fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor.

Acceptarea moştenirii

Nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine. Creditorii succesibilului pot accepta moştenirea, pe cale oblică, în limita îndestulării creanţei lor.

Acceptarea poate fi:

-  expresă, prin înscris autentic sau sub semnatură privată;

- tacită, când succesibilul face un act sau un fapt pe care nu ar putea sa-l facă decât în calitate de moştenitor (acte de dispoziţie, administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire).

Renunţarea la moştenire

Renunţarea la moştenire nu se presupune, ci trebuie făcută în formă autentică la orice notar public sau, după caz, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, cu excepţia cazului în care, îndeplinind condiţiile prevăzute de lege pentru a putea moşteni, succesibilul nu acceptă moştenirea în termenul de un an, respectiv în termenul mai scurt stabilit de instanţa, deşi cunoştea deschiderea moştenirii ca urmare a citării sale de către notarul public.

Renunţătorul poate revoca renunţarea în tot cursul termenului de opţiune, cu condiţia ca moştenirea să nu fi fost deja acceptată de alţi succesibili care au vocaţie la partea ce i-ar reveni.

Certificatul de moştenitor

Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.

Nedemnitatea succesorală

Instituţie regăsită şi în Codul civil vechi, reglementată în Noul Codul civil la art. 958-961, existând multe elemente de noutate, nedemnitatea succesorală este o sancţiune civilă care constă în înlăturarea nedemnului atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară.

Nedemnitatea de drept

Este de drept nedemnă de a moşteni:

- persoană condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea;

- persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data savarşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrans vocaţia la moştenire a făptuitorului.

Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecatoreşti din care rezultă nedemnitatea.

-  nedemnul este înlăturat atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară;

-  posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moştenirii este considerată posesie de rea-credinţă;

-  actele de conservare, precum si actele de administrare, în masura în care profita moştenitorilor, încheiate între nedemn şi terţi, sunt valabile;

-  se menţin actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate între nedemn si terţii dobânditori de bunăcredinţă, regulile din materia cărţii funciare fiind însă aplicabile;

- venirea la succesiune a reprezentanţilor este posibilă dacă persoana reprezentată este nedemnă, chiar dacă nedemnul se află în viaţa la data deschiderii moştenirii şi chiar dacă renunţa la moştenire;

- reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn faţă de reprezentat sau a renunţat la moştenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoştenit.

Av. Colţuc Marius Vicenţiu

Despre autor  ⁄ Redacţia

Materialele semnate de redacţia LegeStart reprezintă un efort comun de vă oferi informaţii de interes general din multiple domenii, strânse de echipă sau prezentate de partenerii noştri.

Comentarii

  • Răspunde
    Miron Florin
    mai 13 2012

    Buna ziua daca cineva ma poate ajuta si pe mine cu cateva informatii.Bunicul meu a decedat anul trecut in iunie 2011.Bunica mea era decedata din 2003.El a avut 2 copii pe tatal meu si pe matusa mea.Actele pentru succesiune au fost facute la limita celor 6 luni si au costat in jur de 14 milioane pentru toata mostenirea care cuprinde o casa si aproximativ 4 hectare de pamant.Intrebarea mea este daca tatal meu mostenitor de drept imi poate lasa mie dreptul lui inainte de impartirea mostenirii si realizarea cadastrului sau intai trebuie facuta impartirea bunurilor?Tin sa precizez ca matusa mea intarzie in mod deliberat realizarea actelor de cadastru sub motivul lipsei banilor.Trecerea dreptului succesoral sub numele meu ar impulsona putin lucrurile datorita faptului ca tatal meu este intr o stare oarecum subreda de sanatate si nu are puterea de a lupta pentru drepturile sale.Va multumesc anticipat pentru raspunsul dumneavoastra !

    • Răspunde
      Admin LegeStart Blog
      mai 14 2012

      Bună, Florin,

      Cel mai bine ar fi dacă ai pune aceste întrebări pe forumul nostru, LegeStart.ro, pentru a primi răspunsuri pertinente de la nişte specialişti sau de la oameni care au fost în aceeaşi situaţie ca şi tine. Forumul se află la această adresă: http://legestart.ro/forum.htm.

      Durează 2 minute efectuarea unui cont.

      Mulţumim,

      Echipa LegeStart

  • Răspunde
    iuliana
    noiembrie 27 2014

    Buna ziua! Va rog frumos sa imi spuneti daca dupa ce am facut o declaratie de acceptare a succesiuni cf art 1100 inainte cu o luna de a se implini un an de la moartea mamei,si curand va urma dezbaterea succesiunii,voi putea in cadrul dezbaterii sa cedez o parte unui nepot de sora predecedata ? Mentionez ca intre declaratia mea si momentul dezbaterii succesiunii este o perioada de 1-2 luni. Intreb asta pentru ca am inteles poate gresit de la notar ca timp de un an nu pot face acest lucru.Multumesc!

  • Răspunde
    gheorghe
    februarie 7 2015

    dacă un frate a murit inaintea părinţilor. dar are un copil, la decesul părinţilor copilul participă la succesiune ?

  • Răspunde
    viorel duta
    martie 23 2016

    mostenire masa succesorala
    sora a depus actele la un notar si as vrea sa imi spune-ti cum pot refuza notarul din punctul meu de vedere find dubios
    cu respect
    multumesc

    • Răspunde
      Geanina
      aprilie 1 2016

      Nu stiu din ce punct de vedere vi se pare dubios notarul public ( de ex ati auzit de la alti oameni ca nu e de incredere sau aveti dovezi despre asa ceva ), daca vi se pare ca ceva nu e in regula cu acea persoana, puteti sa verificati legalitatea actelor la un alt notar public sau sa va consultati cu sora dvs. in cel mai bun caz.

  • Răspunde
    septembrie 7 2016

    Mama mea a făcut succesiunea după tatăl meu noi suntem 2 moștenitori mama mea ma amenință pe mine si pe fratele ca vinde partea ei după tatăl meu cui vrea ea .Poate face asta. Să interesat ea si spune că partea ei o poate da cui vrea si noul proprietar ne poate da afară pe mine și fratele meu. Poate face asta. Dacă da ce putem face.Astep răspuns.Multumesc.

  • Răspunde
    CAMELIA
    decembrie 3 2016

    Buna-ziua
    Locuiesc in Canada de multi ani,as vrea sa incep demersurile ptr succesiune(mama,tata si fratele meu au murit)si ma intereseaza daca pot da o procura cuiva sa se ocupe de tot,sau trebuie sa ma ocup personal.Ma gandeam ca pot veni in tara sa incep demersurile apoi pot delega pe cineva sa se ocupe.Este cumva posibil?
    De asemenea suntem 3 persoane care avem drepturi succesorale,eu ca fiica si 2 copii(majori) ai fratelui meu.Dar baiatul nu vrea sa coopereze in nici un fel,nici sa trimita procura,nici sa vina in tara(este in Italia)nu-l intereseaza nimic.Ce pot sa fac ptr. ca nu pot face naveta Canada-Romania?
    Astept rasuns si va multumesc mult

Scrie un comentariu