26 Aprilie, 2017

STUDIU DE CAZ: Suspendarea de drept a contractului de muncă

Tema face obiectul dezbaterilor de actualitate publică, iar recent a fost pusă în discuţie o speţă cu trimiteri la legile speciale. Tratând despre suspendarea contractului de muncă, art. 50 din Codul muncii prevede situaţiile în care contractul individual de muncă se suspendă de drept:

  • concediu de maternitate;
  • concediu pentru incapacitate temporară de muncă;
  • carantină;
  • exercitarea unei funcţii în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori judecătoreşti, pe toată durata mandatului, dacă legea nu prevede altfel;
  • îndeplinirea unei funcţii de conducere salarizate în sindicat;
  • forţă majoră;
  • în cazul în care salariatul este arestat preventiv, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală;
  • de la data expirării perioadei pentru care au fost emise avizele, autorizaţiile ori atestările necesare pentru exercitarea profesiei. Dacă în termen de 6 luni salariatul nu şi-a reînnoit avizele, autorizaţiile ori atestările necesare pentru exercitarea profesiei, contractul individual de muncă încetează de drept;
  • în alte cazuri expres prevăzute de lege. 

Discutând, în continuare, despre cine ia iniţiativa, art. 51 din Codul muncii dispune că un contract de muncă poate fi suspendat din iniţiativa salariatului în mai multe situaţii, dintre care reţinem aici pe cea care priveşte exercitarea unor funcţii elective în cadrul organismelor profesionale constituite la nivel central sau local. Într-o asemenea situaţie, suspendarea se întinde pe toată durata mandatului.

Acestea fiind principalele dispoziţii cu caracter general, din Codul muncii, reţinem  prevederile din legi speciale, la care ne referim prin speţa de mai jos. 

Studiu de caz

Menţionam, la început, o recentă speţă care a făcut obiectul criticii de neconstituţionalitate a a dispoziţiilor art. 111 alin. (9) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, într-un dosar având ca obiect un litigiu privind funcţionari publici.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei arată că dispoziţiile art. 111 alin. (9) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora “contractul individual de muncă al persoanelor care ocupă funcţia de manager general în cadrul serviciului de ambulanţă judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, se suspendă de drept pe perioada exercitării mandatului”, creează o discriminare nejustificată între funcţionarii publici şi personalul contractual.

Astfel, funcţionarii publici nu beneficiază de posibilitatea suspendării exerciţiului funcţiei ocupate pe durata mandatului de manager general în cadrul serviciului de ambulanţă, ceea ce i-ar putea împiedica să candideze pentru această funcţie în condiţiile în care, după trei ani sau chiar mai devreme, ar rămâne fără locul de muncă avut anterior şi nici nu ar putea beneficia de prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. De asemenea, arată că raporturile de muncă ale funcţionarilor publici şi cele ale personalului contractual sunt similare din multe puncte de vedere şi nu există o justificare rezonabilă pentru tratamentul juridic diferenţiat.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate stabilesc beneficiul suspendării de drept a contractului individual de muncă pentru persoana care ocupă funcţia de manager general în cadrul serviciului de ambulanţă judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti. Acest beneficiu este instituit doar pentru persoanele care îşi desfăşoară munca în temeiul unui contract individual de muncă, iar această condiţie este apreciată de autorul excepţiei ca fiind discriminatorie, întrucât legea nu prevede aceeaşi soluţie şi pentru funcţionarii publici.

Analizând situaţia celor două categorii profesionale comparate de autorul excepţiei, Curtea constată că acestea întrunesc unele elemente comune, dar se disting totodată şi prin caracteristici specifice. Astfel, statutul funcţionarilor publici beneficiază de o reglementare distinctă, prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial nr. 365/2007. Normele acestei legi au un caracter special în raport cu dispoziţiile dreptului comun în materia muncii, care se aplică funcţionarilor publici “după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice” (art. 117 din Legea nr. 118/1999). De altfel, însăşi Constituţia subliniază specificitatea statutului funcţionarilor publici, prevăzând în art. 73 alin. (3) lit. i) obligaţia reglementării acestuia prin lege organică şi, separat, prin art. 73 alin. (3) lit. p) a regimului general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială, regim aplicabil salariaţilor încadraţi în temeiul unui contract individual de muncă.

Cât priveşte comparaţia pe care autorul excepţiei o face cu salariaţii încadraţi în temeiul unor contracte individuale de muncă, Curtea reţine că aceştia din urmă nu sunt ţinuţi de un statut asemănător funcţionarilor publici şi, chiar dacă activitatea acestora poate viza aspecte deosebit de importante cu o incidenţă marcantă asupra satisfacerii interesului public, aceasta nu se realizează prin folosirea puterii publice, ci prin alte mijloace specifice. Pe cale de consecinţă, Curtea reţine că cele două categorii profesionale comparate se află în situaţii diferite, ceea ce justifică un tratament juridic diferit, fără a se aduce atingere prevederilor art. 16 din Constituţie.

Curtea a respins critica de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 752/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 231 din 04.04.2017.

Ai nevoie de Codul muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu