4 Decembrie, 2016

Studiu de caz. Sancţiunea în cazul nerespectării cerinţelor legale referitoare la clauza de neconcurenţă

Reclamantul A a chemat în judecată pe pârâtul SC B SRL, solicitând instanţei de judecată să  oblige pârâtul la plata a şapte indemnizaţii de neconcurenţă (restante), conform Anexei nr. 2 (pct. II) la contractul individual de muncă al reclamantului, contract înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti sub nr. xyz/2007.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtului începând cu data de 01.07.2007 şi până la data de 30.11.2012, când contractul individual de muncă a încetat prin dispoziţia nr. Z/30.11.2012, ca urmare a demisiei reclamantului.

A mai arătat reclamantul că, concomitent cu încheierea contractului individual de muncă  (înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti sub nr. xyz/2007), parţile au negociat şi semnat anexele nr. I-III la contract, anexe care fac parte integrantă din contractul individual de muncă al reclamantului. Toate cele trei anexe la contract au fost semnate şi stampilate atât de către reprezentantul pârâtului, cât şi de către reclamant.

În aceste condiţii, respectând prevederile art. 20-24 din Codul Muncii, a fost negociată şi semnată şi clauza de neconcurenţă, inclusă în Anexa 2 – Clauze speciale la contractul individual de muncă.

Respectiva clauză prevede restricţii cu privire la prestarea activităţii de către reclamant la încetarea contractului individual de muncă, respectiv că acesta nu poate desfăşura nici în interes personal şi nici în beneficiul unui terţ restricţionat nicio activitate restricţionată în zona interzisă.

Astfel, potrivit pct. II din anexa 2 la contractul individual de muncă, zona interzisă este Europa, activităţi restricţionate sunt orice activităţi similare sau care concurează cu activitatea angajatorului, terţii restrictionaţi sun societăţi având acelaşi obiect de activitate cu cel al angajatorului, iar activitatea angajatorului înseamnă obiectul de activitate al angajatorului.

A mai arătat reclamantul că, după încetarea contractului individual de muncă, reprezentanţii pârâtului au recunoscut valabilitatea acestei clauze prin intermediul corespondenţei electronice purtate prin e-mail de reclamant cu reprezentanta pârâtului, în speţă cu specialista în resurse umane a acestuia.

Mai mult, a arătat reclamantul, la data de 15.01.2013, în urma notificării trimise prin poştă pârâtului, acesta a achitat, în contul deschis pe numele reclamantului la BCR-Bucureşti-Sucursala Lipsani, suma de 1.125 de lei, reprezentând „plată clauză de neconcurenţă”, aşa cum rezultă din extrasul bancar existent la dosar.

Având în vedere că reclamantul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale stabilite prin contractul individual de muncă nr. xyz/2007 împreună cu anexele sale, acesta a solicitat obligarea angajatorului SC B SRL la plata ultimelor şapte indemnizaţii de neconcurenţă restante.

În probaţiune, reclamantul a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtului.

Ce apărări a formulat pârâtul referitor la acţiunea de chemare în judecată a reclamantului?

Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii introductive de instanţă ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. De asemenea, pârâtul a formulat şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat nulitatea absolută a clauzei de neconcurenţă pct. II din anexa 2 la contractul individual de muncă, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti sub nr. www/01.07.2007.

Ce a decis instanţa de judecată şi cum a argumentat hotărârea respectivă?

Prin sentinţa civilă nr. zzz/07.09.2013, instanţa de judecată a respins acţiunea formulată de către reclamantul A împotriva pârâtului SC B SRL. Totodată,  instanţa a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant SC B SRL în contradictoriu cu reclamantul pârât A şi a constatat nulitatea absolută a clauzei de neconcurenţă pct. II din anexa 2 la contractul individual de muncă.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă, instanţa a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit clauzei de neconcurenţă încheiată între părţi (reclamantul A şi pârâtul SC B SRL) – clauză inserată la pct. II din anexa 2 la contractul individual de muncă -, zona interzisă este Europa, activităţile restricţionate sunt orice activităţi similare sau care concurează cu activitatea angajatorului, terţii restricţionaţi sunt societăţi având acelaşi obiect de activitate cu cel al angajatorului (pârâtul SC B SRL), iar activitatea angajatorului înseamnă obiectul de activitate al angajatorului.

Instanţa de judecată a constatat că invocata clauză de neconcurenţă nu poate produce niciun efect juridic deoarece ea încalcă prevederile art. 21 alin. 2 şi ale art. 23 alin. 1 din Codul muncii, încălcare ce atrage nulitatea absolută a clauzei de neconcurenţă.

Astfel clauza de neconcurenţă ar produce efecte numai dacă, în cuprinsul contractului individual de muncă, ar fi prevăzute în mod concret activităţile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, precum şi aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul, conform art. 21 alin. 2 din Codul muncii.

Potrivit art. 23 alin. 1 din Codul muncii, clauza de neconcurenţă nu poate avea ca efect interzicerea în mod absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării pe care o deţine.

În cuprinsul clauzei de neconcurenţă din anexa 2 la contractul individual de muncă al reclamantului se menţionează că aria geografică unde aceasta nu poate desfăşura activitatea, este Europa, astfel încât sunt încălcate dispoziţiile art. 21 alin. 2 din Codul muncii, întrucât aria geografică nu poate fi un întreg continent, prin aceasta fiind interzis reclamantului dreptul la muncă în Europa, dat fiind că este imposibil să-i ceri acestuia să muncească pe un alt continent.

Textul de lege prevede aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul, deci nu este suficientă indicarea unui întreg continent, ci această arie se referă doar la zona în care salariatul este în reală competiţie cu angajatorul, ceea ce restrânge o astfel de arie doar la zona de competiţie. Prin urmare, clauza de neconcurenţă referitoare la aria geografică ca fiind Europa nu îşi poate produce efectele, fiind nulă absolut.

Activităţile ce sunt interzise salariatului sunt definite la modul general, ele implicând toate activităţile similare sau care concurează cu activitatea angajatorului, ceea ce încalcă dispoziţiile art. 21 alin. 2 din Codul muncii, deoarece aceste activităţi trebuie prevăzute în mod concret şi nu la modul general.

De asemenea, terţii restricţionaţi sunt toate societăţile care au acelaşi obiect de activitate cu angajatorul, lipsind nominalizarea acestora, aşa cum prevede art. 21 alin. 2 din Codul muncii, motiv pentru care clauza de neconcurenţă nu poate produce nici un efect.

De asemenea, instanţa de judecată a apreciat că aşa cum a fost prevăzută clauza de neconcurenţă, la pct. II din anexa la contractul individual de muncă, aceasta tinde la interzicerea în mod absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării pe care o deţine, ceea ce este expres oprit de art. 23 alin. 1 din Codul muncii.

Pe cale de consecinţă, referitor la acţiunea introductivă de instanţă a reclamantului A, instanţa de judecată a apreciat că reclamantul nu poate solicita punerea în executate a unei clauze nule absolut din contractul individual de muncă, care nu a produs nici un efect încă din momentul încheierii sale.

Hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către reclamant

Sentinţa civilă nr. zzz/07.09.2013 a Tribunalului  a fost atacată de către reclamant, iar instanţa superioară a admis recursul reclamantului, infirmând astfel soluţia pronunţată de prima instanţă (de Tribunal).

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă, instanţa de recurs a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit pct. II din anexa 2 la contractul individual de muncă, zona interzisă este Europa, activităţile restricţionate sunt orice activităţi similare sau care concurează cu activitatea angajatorului, terţii restricţionaţi sunt societăţile având acelaşi obiect de activitate cu cel al angajatorului, iar activitatea angajatorului înseamnă obiectul de activitate al angajatorului.

Din coroborarea dispoziţiile art. 21 cu cele ale art. 23 din Codul muncii, rezultă că nulitatea clauzei de neconcurenţă pentru convenirea ei cu nerespectarea cerinţelor art. 21 alin. 2 din Codul muncii poate fi invocată doar de către salariat, nu şi de către angajator.

Prevederile art. 21 alin. 2 din Codul muncii au ca scop protejarea salariatului, respectiv asigurarea respectării de către angajator a principiului libertăţii muncii, astfel încât interesul de a invoca nulitatea unei clauze de neconcurenţă pentru neîndeplinirea condiţiilor reglementate de către art. 21 alin. 2 din Codul muncii aparţine doar salariatului lezat printr-o astfel de clauză, iar sancţiunea nerespectării acestor cerinţe este nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută.

Art. 23 alin. 2 din Codul muncii prevede că: „La sesizarea salariatului sau a inspectoratului teritorial de muncă, instanţa competentă poate diminua efectele clauzei de neconcurenţă”.

Prin urmare, instanţa de fond a apreciat eronat că, în speţă, este incidentă sancţiunea nulităţii absolute a clauzei de neconcurenţă cuprinsă în Anexa nr. 2 la contractul individual de muncă încheiat între părţi, astfel încât pârâtul-reclamant SC B SRL ar fi putut invoca nulitatea absolută a acesteia, iar cererea reconvenţională formulată de către acesta este întemeiată dat fiindcă a fost încheiată cu încălcarea prevederilor art. 21 din Codul muncii.

Întrucât cererea reconvenţională formulată de SC B SRL este nefondată, potrivit celor arătate anterior, s-a impus respingerea ei şi admiterea acţiunii principale formulate de reclamantul A prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Codul muncii.

Mai mult, din înscrisurile depuse la dosarul de fond, instanţa de recurs a constatat şi că pârâtul SC B SRL a achitat reclamantului A, anterior introducerii acţiunii pendinte, o indemnizaţie de neconcurenţă, în conformitate cu pct. II al Anexei nr. 2 la contractul individual de muncă, astfel încât instanţa de recurs a constatat şi recunoaşterea pârâtului-reclamant SC B SRL cu privire la valabilitatea clauzei de neconcurenţă.

Foto:
Free Images

(P) Caută orice dosar aflat în instanţă în Lege5 Online! Lege5 este un soft de documentare legislativă disponibil în variantele OnlineDesktop şi Mobile.

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu