6 Decembrie, 2016

STUDIU DE CAZ: Obligarea angajatorului la plata orelor suplimentare prestate de salariatul său

Prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâta SC B SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de drepturi salariale; de asemenea, reclamantul a solicitat cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că a fost angajat al societăţii pârâte în funcţia de gestionar în perioada 01.05.2009-15.10.2012 şi că în toată perioada nu i s-au acordat drepturile solicitate reprezentând: plata orelor suplimentare, un număr de 900 de ore lucrate sâmbăta, 300 de ore lucrate în timpul nopţii şi un număr de 560 tichete de masă.

În probaţiune, reclamantul a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri, martori  şi expertiză.

Ce apărări a formulat  pârâta  referitor la  acţiunea de chemare în judecată a reclamantului?

Pârâta a formulat Întâmpinare şi a solicitat respingerea cererii introductive de instanţă arătând următoarele:

Reclamantul a fost angajat în funcţia de gestionar,  programul de lucru al acestuia se derula în două schimburi; în zilele de sâmbătă se lucra de la 8-16, 30 cu pauză de masă, iar în ziua de vineri se acorda repaus săptămânal.

În ceea ce priveşte tichetele de masă, s-a susţinut că acestea au fost primite la valoarea menţionată în contractul individual de muncă, că societatea nu a indexat valoarea tichetelor de masă şi că normele de aplicare ale Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă prevăd doar o limită maximă pe care o poate acorda angajatorul.

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?

Prin sentinţa civilă nr. xyz/12.11.2013, instanţa de judecată a  respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâta SC B SRL; a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa a avut în vedere următoarele considerente:

În baza contractului individual de muncă, reclamantul A a fost angajat la SC B SRL, în funcţia de gestionar.

În ceea ce priveşte orele lucrate suplimentar, orele lucrate sâmbăta  sau în timpul nopţii, proba testimonială (cu martorii audiaţi în cauză) a reliefat două aspecte:

Pe de o parte, martorii propuşi de reclamant, foşti salariaţi ai societăţii, C. şi D., au confirmat susţinerile reclamantului, în sensul că se lucra după program, unele ore chiar în timpul nopţii, că se lucra sâmbata. Nici unul din martori nu a putut preciza numărul de ore suplimentare lucrate de reclamant.

Pe de altă parte, martorii propuşi de pârâtă, actuali angajaţi ai societăţii, E. şi F. au precizat că numărul de ore lucrate suplimentar au fost întotdeauna compensate prin ore libere. Susţinerile acestor din urmă martori au fost confirmate prin înscrisuri, respectiv foi de pontaj (unele întocmite chiar de reclamant), adresa de stabilire a programului şi de proba cu expertiză contabilă.

Analizând materialul probator administrat, instanţa de fond a concluzionat că rezultă din aceste probe că atunci când reclamantul a lucrat peste program său în zilele de sâmbătă, aceste ore au fost compensate cu ore libere plătite. În aceste condiţii, judecătorul a apreciat că depoziţiile martorilor propuşi de reclamant sunt subiective şi au fost  înlăturate de instanţa de fond.

De asemenea, instanţa a arătat că legislaţia muncii (Codul Muncii) reglementează situaţia muncii suplimentare. Astfel, potrivit art. 120 din Codul Muncii, munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară. Art. 122 din acelaşi cod prevede că munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.Dacă acest lucru nu este posibil, salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.

Rezultă că regula este în sensul că orele suplimentare se compensează prin ore libere plătite, şi numai în măsura în care acest lucru nu este posibil, acestea se compensează în bani, în condiţiile reglementate de art. 123 din Codul muncii: în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. 1 în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.

Din depoziţiile martorilor coroborate cu înscrisuri, a rezultat că orele efectuate suplimentar au fost compensate cu ore libere. Mai mult, instanţa a constatat că nu există nicio cerere semnată de reclamant prin care să solicite, motivat, plata unor ore suplimentare, care să servească drept indiciu al efectuării orelor şi neplăţii acestora.

Referitor la orele lucrate sâmbăta, în art. 137 din Codul muncii se prevede:

(1) Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica.

(2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public sau desfăşurarea normală a activităţii, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

(3) În situaţia prevăzută la alin. (2) salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.

Din conţinutul expertizei întocmită în cauză, a rezultat că în perioada analizată reclamantul a prestat un număr de 46 zile în zilele de repaus săptămânal, că în actele contabile nu s-a evidenţiat sporul cuvenit pentru aceste ore, dar în urma calculului efectuat, aplicând un spor de 100% rezultă că, per total, reclamantul a încasat bani şi pentru aceste zile.

Reclamantul a solicitat şi acordarea unui spor pentru orele lucrate în timpul nopţii, dar înscrisurile depuse şi expertiza nu au confirmat prestarea acestor ore. Foile de parcurs depuse la solicitarea reclamantului fac dovada activităţii zilnice a unui autoturism şi a conducătorului acestuia, nu şi a reclamantului, care îndeplinea funcţia de gestionar.

Un alt capăt de cerere a vizat acordarea unor tichete de masă. În soluţionarea acestui capăt de cerere instanţa de judecată a apreciat că trebuie pornit de la ideea ca Legea 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă instituie doar o posibilitate, şi nu o obligaţie în sarcina angajatorului de a acorda tichete de masă, precum şi numărul acestora.

Din conţinutul contractului individual de muncă al reclamantului rezultă că angajatorul s-a obligat să acorde tichete de masă în valoare de 9,00 lei/ zi lucrătoare. Ţinând seama că majorările ulterioare ale valorii unui tichet de masă, prin hotărâre a guvernului nu sunt obligatorii pentru angajatori, persoane juridice de drept privat, cu capital integral privat, şi că nu au fost încheiate acte adiţionale la contractul individual de muncă de mărire a valorii unui tichet, a rezultat că angajatorul datora tichete de masă la valoarea menţionată în contractul individual de muncă . Din conţinutul expertizei, rezultă că suma astfel rezultată a fost încasată de reclamant şi nu i se cuvine nicio sumă suplimentară.

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către reclamant şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară?

Da, sentinţa civilă nr. xyz/12.11.2013 a Tribunalului  a fost atacată de către reclamant, iar instanţa superioară a  admis recursul reclamantului, modificând -în parte- soluţia pronunţată de prima instanţă (de Tribunal); pe cale de consecinţă, instanţa de recurs a admis- în parte- acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pârâta SC B. SRL  să plătească reclamantului A suma de 4.000 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru orele suplimentare, în sumă brută; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile recurate; a fost înlăturată menţiunea privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de recurs a avut în vedere următoarele considerente:

Regula este aceea că cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. Cu titlu special, în materia conflictelor de muncă, sarcina probei revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare (art. 272 din Codul muncii).

În speţă, la fondul cauzei au fost administrate mijloace de probă constând în înscrisuri (contract individual de muncă, facturi fiscale, foi de pontaj, foi de prezenţă colectivă, borderouri), declaraţiile martorilor C., D., E., F, expertiză contabilă judiciară.

Este atributul instanţei de judecată să aprecieze asupra acestor mijloace de probă, cu îndatorirea de a stărui pentru aflarea adevărului pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Sub acest aspect, Curtea reţine caracterul netemeinic al sentinţei civile recurate, pentru următoarele considerente:

Aprecierea probelor se realizează prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cursul procesului, scopul acestora fiind de a lămuri instanţa asupra situaţiei de fapt şi conţinutului raporturilor juridice dintre părţi.

În speţă, recurentul-reclamant A şi-a desfăşurat activitatea în cadrul intimatei-pârâte SC B SRL  începând cu data de 01.05.2009 în funcţia de gestionar depozit.

Din raportul de expertiză contabilă rezultă, urmare a analizei documentelor societăţii, că activitatea recurentului-reclamant s-a desfăşurat şi în afara programului normal de lucru, în perioada septembrie 2010-octombrie 2012 lucrând efectiv 491 zile lucrătoare şi 46 zile în afara programului.

Pentru cele 46 zile lucrate în zilele de repaos săptămânal recurentul-reclamant trebuia să primească suma de 4.000  lei.

Deşi expertul reţine o asemenea sumă ca fiind datorată, urmare a drepturilor salariale încasate apreciază că recurentul-reclamant a primit suplimentar suma de 42,00 lei.

Or, din expertiză rezultă că intimata-pârâtă nu a luat în calculul veniturilor valoarea zilelor prestate în zilele de sâmbătă.

Drept urmare, în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de fond că asemenea drepturi salariale au fost încasate, prin efectul compensării lor cu alte sume plătite cu alt titlu.

De asemenea, şi martorii C, D. şi E au confirmat efectuarea orelor suplimentare, peste programul normal de lucru, funcţie de nevoile societăţii.

(P) Caută orice dosar aflat în instanţă în Lege5 Online! Lege5 este un soft de documentare legislativă disponibil în variantele OnlineDesktop şi Mobile.

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Un comentariu

  • Răspunde
    iunie 21 2015

    Lucrez la o S.C. cu profil constructii metalice ca lacatus mecanic.
    Programul de lucru este de 12-13 ore plus ca avem punctul de lucru la 80-90 kilometri de fata de S.C.
    Luna trecute am cerut plata orelor suplimenare, la fel si luna aceasta si nu am primit nimic dar in schimb se feresc sa mai de-a ochi cu mine si cauta motive sa ma dea afara.
    Am descoperit ca zilele legale si orele suplimentare nu sunt trecute pe nici un program sau stat de lucru, totul la ei este de 8 ore a 5 zile pe saptamana.
    Ce trebuie sa fac

Scrie un comentariu